Luminița Arhire: "VĂ VEDEM DIN SIBIU" CUM DAȚI LOVITURA DE STAT

De Luminița Arhire  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cum vă spuneam acum două zile? Că n-am găsit încă asemenea prostovani care să creadă sincer în narativul cu „loviturile de stat” și că nici nu cred că ar fi posibil să existe așa ceva? 

Mă scuzați, eram într-o gravă eroare... adică, nu intrasem încă pe pagina intelectualului public Radu Vancu. Dacă nu vă amintiți cine este Radu Vancu, vă spun că dânsul este inițiatorul popularei mișcări de rezistență „VĂ VEDEM DIN SIBIU”, care a constat în belirea ochilor în ferestrele sediului PSD, stând în nemișcare, cel puțin o jumătate de oră pe zi, dar și mai îndelungat dacă determinarea revoluționară a protestatarului era mai profundă, uneori în plină iarnă, la o temperatură binișor sub 0 grade Celsius, zilnic, în timp ce în sediul PSD oamenii stăteau la căldurică, beau cafele fierbinți și-și vedeau de treaba lor, alteori în plină vară, transpirând abundent, în timp ce pesediștii stăteau liniștiți în birouri, la aer condiționat, savurând băuturi răcoritoare. 
 
O formă de protest inteligentă, zic... cel puțin se asigura o clănțăneală din dinți de înaltă calitate intelectuală și o comuniune a clănțănelilor încrâncenate iarna, precum și o dilatare umedă corespunzătoare pentru corpurile supuse la căldură excesivă vara...
Să revenim... Pe 6 martie 2025, domnul Radu Vancu a scris pe pagina lui de FACEBOOK, următoarele: 

„Tentativă de lovitură de stat în 2025 în România, în preajma alegerilor prezidențiale. Conspiratorii sunt pro-ruși & anti-UE & anti-NATO. Modul de operare e limpede. Rusia e all in. Din fericire, a eșuat în toate aceste tentative. România e Europa. Și așa va rămâne. Cu condiția să trecem și cumpăna din mai - când extremismul pro-rus își va juca și ultima șansă.”

Deci, intelectualului nostru îi este CLAR MODUL DE OPERARE... însă cum multor cetățeni  nu le este la fel de clar, poate scrie dânsul un eseu lămuritor... Eseul s-ar putea numi „O PERFIDĂ LOVITURĂ DE STAT DATĂ PRIN ALEGERI LIBERE” iar modul de operare descris de Vancu ar putea fi: cetățenii merg la secția de votare, intră în cabina de vot și ștampilează fără ezitare pe numele celui pe care și-l doresc președinte. Știu, e îngrozitor, e incredibil că într-o țară democratică se poate întâmpla așa ceva, dar se știe că Rusia folosește metode diabolice numai și numai pentru a-și atinge scopul infam. 

O să-mi spuneți că domnul Radu Vancu e un ipocrit, că de fapt nu crede în mod real în teza loviturii/loviturilor de stat, că tot eu am spus că-i imposibil să existe așa proști abisali..

Da... da... așa e. Dar mă gândesc că or fi și excepții care confirmă regula.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Tatayeh 08.03.2025 21:18
    Aerul de Sibiu are un efect specific asupra inteligentei, a fost dovedit la cel mai inalt nivel. Se stie
  • Muad'dib 08.03.2025 23:20
    Hi! Hi! Hi! Am râs cu lacrimi. Încheierea e genială. Adevărul e că 'telectoalii #rezist îs de tot rahatu'.
  • Vasile Grozav 8001 09.03.2025 13:59
    Intelectualul de Sibiu Van cur ver a lansat in spatiul public o maxima minima de mare profunzime, ceva de genul: cand stau cu nasul in dosul unui neomarxist, mirosul gazului emanat de el imi trezesc sentimentele de pupincurist, erou al dosului socialist si lingau in grad de cavaler sosrosit cu emisii intermitente.
    Chiar nu inteleg de ce Lingaul de pardoseli psdiste, rama fara rama functionala in erectie si oua de strut nefecundat mai apare in spatiul public? O fi cersind neuroni functionali de la Ciolacu sau by pasuri,de la medicul Leon Danaila, d'alea cerebrale. Agentul oo0, Imaginea ideala a neomarxistului tradator de tara. Cam la atat se reduce o simpla concluzie privitoare la acest Vancu var primar cu Enache Ciolacu, jhonny si Bolovan spaima concasorului defect din cauza barbatiei sotiei barbat a micului Napoleon cu mustar si crema de usturoi wokist.
  • DANA Q 10.03.2025 17:52
    Da,asta mi/a placut,da stiu ca ai simtul umorului;este apanjul oamenilor destepti ca si al celor care/l apreciaza.
    O zi buna.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!