Ați vrut democrație, da? Adică să mergeți voi la alegeri și să puneți ștampila pe cine vă trece prin minte și să iasă din urnă ăl mai bun dintre cei buni?
Ei, pe naiba... democrația e rea și parșivă, așa că să vă iasă din minte... mult mai bună și mai temeinică e democracy! Da’ să vezi surpriză... că și la democracy e înghesuială și se calcă pe picioare candidații, în loc să existe o ordine și-o disciplină! Uite, de exemplu, când au candidat Băsescu Petrov și Geoană Mircea, noi doar aveam impresia că alegem ceva. În realitate, însă, nu alegeam nimic, deoarece, și unul, și altul erau de-ai lu’ badea Licuriciu. Atât că Băse avea limba mai catifelată și învățase, de prin porturile lumii, niște tehnici erotice mai interesante, în timp ce Geoană era legendat doar cu filmulețul trucat cu sexul oral, unde cam primea, se pare, și nu dădea, așa că n-aveai cum să știi la ce anume se pricepe dânsul... În aceste condiții s-a ales Petrov, desigur!
Acum, însă, e mult mai complicat. Fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, chestionat asupra susținerii calde a Licuriciului pentru Mircea Geoană, s-a înnegrit de supărare și a declarat:
„Dacă statul american ar ajuta pe cineva, ar fi pe generalul Ciucă... Nicolae Ciucă, generalul Ciucă era unul dintre cei mai respectați generali, când era ministru de apărare în Româmia și eu eram ambasador, unul din cei mai respectați din toată Europa, dar și în America toată lumea avea încredere în el, un om foarte serios... ăăăă... ăăă... și foarte mulți îi ascultau sfaturile lui de strategie, ce să facă... și se înțelegea foarte-foarte bine cu America, și-așa că dacă guvernul... sau americanii... -nu știu ce înseamnă asta la un guvern- s-ar vârî să ajute pe cineva în România care nu cred să se... N-AM VĂZUT SĂ SE FACĂ AȘA CEVA... da’ n-aș vedea să se facă pentru Geoană sau pentru Ciolacu... ar face pentru Ciucă care e știut și respectat la un nivel foarte-foarte înalt în America și în Europa.” (Adrian Zuckerman, interviu luat de Sorina Matei, 3 iulie 2024)
Observați că dânsul discută doar așa... teoretic, cum s-ar zice... adică, dacă s-ar implica guvernul SUA, la o adică... da’ el n-a auzit și n-a văzut să se fi implicat, practic, vreodată grăsuța Lampyridă în alegerile din niște alte țări de pe planetă... Nu, țările cu consolidated democracy nu fac așa ceva!
Deci, avantaj Ciucă!
Numai că vine tare din spate Coooozmiiiin Guuuușă! și scoate din ranița de soldat bastonul de mareșal scrijelit cu autograful lui Donald Trump- probabil viitorul președinte al SUA:
„Stimate Domnule Gușă, Sper că această scrisoare vă găsește sănătos și cu un moral ridicat. Cu mare plăcere vă transmit cele mai sincere felicitări pentru candidatura dumneavoastră la președinția României. În calitate de fost Președinte al Statelor Unite, sunt conștient de marea responsabilitate și onoare care vin odată cu guvernarea unei țări. Sunt profund impresionat de devotamentul dumneavoastră în promovarea schimbării constructive și preocuparea dumneavoastră pentru bunăstarea poporului român (bla-bla-vla, etc, n.n.) Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc în curând și să întărim colaborarea noastră. Cu respect, Președintele Donald J. Trump”
Vai de mine! Așa ceva?
Văzând acestea, Mircea Geoană, un alt candidat serios la prezidențialele din România, și-a făcut campanie electorală cu sigla NATO pe fundalul paginii de promovare a candidaturii sale, timp de mai multe luni, cam până când cineva a băgat de seamă. Adică, un fel de „și pe mine mă susține Licuriciul, dar ăla militar”! Și, să ne aducem aminte că pe 4 iulie 2011 ambasadorul Mark Gitenstein l-a întâmpinat pe intelectualul lui Iliescu (sau, mă rog, nu-mi amintesc exact dacă „intelectual” era cuvântul cu care l-a caracterizat președintele Iliescu), la sărbătoarea de pe pajiștea Ambasadei cu următoarele cuvintele:
„Îi urez bun venit și domnului Mircea Geoană, președintele Senatului României, un bun prieten al meu și CEL MAI BUN PRIETEN PE CARE SUA îl au în România!”
Cel mai bun prieten, da?
În acest punct al story-ului se vede silită să intre în scena prezidențialelor inegalabila Ana Birchall! Păi, dacă nici dânsa nu-i apreciată de Licurici, atunci cine? Vi-l amintiți, cred, pe ambasadorul Hans Kleem, îmbujorat și transpirând abundent, fotografiat la masă cu doamna Birchall, relaxată, zâmbitoare, sigură pe farmecele ei? Cafeluță, fursecuri, taclale... iar dânsa „mai nu vrea, mai se lasă”, etc.! Și se pare că Hans Kleem n-a fost singurul ambasador îmbujorat la vederea doamnei Birchall, căci THE DAILY BEST semnala, în 28 noiembrie 2019:
„Legăturile ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, cu românca Ana Birchall, fostă ministră a justiției, declanșaseră un semnal de alarmă în Consiliul de Securitate al SUA (National Security Council, NSC)(...). Oficiali ai guvernului au fost îngrijorați de felul în care Gordon Sondland, deși ambasador SUA la Bruxelles, pe lângă Uniunea Europeană, căuta să obțină acces la Casa Albă pentru Ana Birchall”.
Ei, și ajungem acum la veșnica „însăși slujirea”, înscrisă în cursă doar de presă și de „sondorii de opinie” consacrați: Laura Codruța. La Măria-Sa în biografie e așa o înghesuială de ambasadori ai Licuriciului, încât trebuie să stea la coadă pentru a intra toți pe listă. Bine măcar că Luluța nu candidează, zic, că dacă ar candida i-ar pune în dificultate pe toți susținătorii americani, care s-ar înghesui la ușa ei cu felurite bufnițe de porțelan sau din ceramică- doar știm cu toții de la fostul prieten al doamnei, Sebastian Ghiță, ce mult îi plac ei bufnițele!
Și, în fine, nu avem numai candidați adorați de ambasadorii Marelui Licurici ci și candidați care ar fi adorat să fie ambasadori peste ocean, Florin Călinescu, spre exemplu, un candidat serios, impunător și un „Tanti Florica” extrem de popular, cel care declara cu sinceritate pe 30 ianuarie 2010:
„Dacă Traian Băsescu îmi spune : «Lași gargara și te duci ambasador la Washington! », spun: «Domnule președinte, am înțeles!»... ”
Dăcât că lui Petrov nici nu i-a trecut prin sfeclă să-i facă o astfel de propunere.
Au mai rămas Ciolacu, Simion, Lasconi și Șoșo... despre primii trei, n-am nimic de spus, căci Ambasada nici nu-i bagă în seamă. Dar Șoșo n-ar fi exclus să furnizeze o surpriză și să apară cu o scrisoare de susținere de la doi americani celebri, GEMENII Danny de Vito și Arnold Schwarzenegger, ale căror două sfaturi în situație de criză (aplicabile și în caz de alegeri la președinție) erau:
„Prima regulă: întîi negociezi, abia pe urmă ataci! și a doua regulă: dacă alegi cacialmaua, atunci trebuie să fii pregătit(ă) s-o susții până la capăt!”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Apar niste mari nedumeriri. Anglia nu trebuie sa mai asculte de UE, a iesit de sub jurisdictia ei, totusi urmeaza neabatut politica globalista a plutocratiei demente satanizate. Inseamna ca nu neaparat UE impune aceasta directie distructiva pentru tari si natiuni (mai bine zis o impune, insa directivele vin din alta parte), ci puterea nevazuta a papusarilor mondiali, actionand in absolut toate domeniile. In actualitate, toti guvernantii nu sunt decat fantose scoase la inaintare, actori de o calitate indoielnica jucand prost intr-o piesa cu regizori, masinisti si sufleri nevazuti. Ca la teatru, publicul se focalizeaza asupra actorilor (personajelor de pe scena), aplaudand sau fluierand, cand adevaratii autori si regizori ai piesei sunt nevazuti-necunoscuti, dar au tot interesul ca spectatorii sa se concentreze asupra scenei, nu a autorilor scenariului mizerabil. Pe ei, pe acesti actori platiti, se concentreaza multimile si cand ii voteaza anarhic si inconstient, dar unde in culise vegheaza adevarata Putere (papusarii cu armatele lor de slugoi numiti servicii secrete, politie si jandarmerie, idioti utili, ong-uri, raspandaci si influenceri, ziaristi naimiti, redactori de stiri care le vin in plic inchis si sunt debitate de fatuci prezentabile cu IQ redus milimetric. Acesta este teatrul care ni se serveste zilnic non-stop si la care asistam cu gura cascata. Cand oamenii vor intelege ca alde Ursula, Schwab, Macron (de fapt micron), Iohannis si alte multe paparude nu inseamna nimic, ci sunt puse sa se agite pe scena ca sa tina multimea ocupata cu maruntisuri, atunci vor fi facut un mare pas inainte spre intelegere si trezire.
Si, in cu totul alta ordine de idei, oare de cand tichia Papilor seamana pana la confuzie cu kippa, si de ce?
Excelentă și întrebarea "când a apărut cipilica ? "
Potrivit portretelor vremii, vezi lista papilor (https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_popes), cipilica apare prima dată la papa Pius VI (1775 -1799), cel contemporan cu ... Revoluția Franceză ! (https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Pius_VI)
De la papa Pius VI, toți papii au folosit, fără excepție, cipilica.
Până la el, a dominat tiara papală compusă din trei coroane.
Vă reamintiți cuvintele lui Baiazid I Fulgerul [1389 to 1402] adresate lui Mircea Cel Bătrân din celebra poezie a lui Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a: „Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta“.
Forta tainica a lucrurilor în politica. “Genialitatea diabolica a josniciei. Ce modificari promite dupa aceea lovitura de stat francmasonica. De ce apreciaza francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însusi. Sefii francmasoni si promovarea lor. Conducatorul cel genial al francmasoneriei. Institutiile statului si functiile lor. Otrava cea puternica a liberalismului. Constitutia este totdeauna scoala neîntelegerilor ce apar între partide. Noua era republicana. Presedintii statelor sunt aproape totdeauna creaturi “de paie” ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitata a presedintilor statelor. Misterul afacerii “Panama”. Rolul important al camerei deputatilor si al presedintelui statului. Francmasoneria este totodata si o forta legislativa. Noua constitutie republicana si rolul acesteia. Trecerea ulterioara la “autocratia” francmasonica. Momentul secret al proclamarii “regelui universal” al planetei Pamânt. Inocularea criminala cu microbi si virusi ale diferitelor boli precum si alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Încep astazi repetându-va ceea ce v-am mai spus anterior si va rog sa va aduceti aminte ca guvernele si popoarele nu vad decât aparenta, înfatisarea de la suprafata a lucrurilor. Cum ar putea ele sa descurce întelesul ascuns al lucrurilor si situatiilor când reprezentantii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastra sa cunoastem acest amanunt. Ne va fi de folos când vom trece la discutia diviziunii puterii, a libertatii cuvântului, a presei, a libertatii de constiinta, a dreptului de asociere, a egalitatii înaintea legii, a inviolabilitatii proprietatii si a locuintei, a impozitului si, în sfârsit, la discutia retrospectiva a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natura încât nu trebuie sa te atingi de ele de-a dreptul si pe fata, înaintea poporului. În cazul când suntem siliti sa luam contact cu ele, nu trebuie sa fie însirate una câte una, ci trebuie sa declaram în bloc ca principiile dreptului modern sunt respectate si recunoscute de catre noi. Însemnatatea acestei omiteri consta în aceea ca, un principiu caruia nu i-ai spus pe nume, ne lasa libertatea de a exclude din el câte ceva fara ca aceasta sa se observe, pe când, daca le-am enumera tot ceea ce vrem sa excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezerva.
Poporul credul si prost are o deosebita si o mare stima pentru geniile politice si raspunde tuturor actelor de violenta ale acestora prin cuvinte: “E ticalos, grozav de ticalos, dar cât de dibaci! Iata aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!”
Noi socotim ca este necesar sa atragem toate natiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al carui plan îl avem acum gata. Iata de ce trebuie ca, înainte de toate, sa dam dovada de aceasta îndrazneala si de aceasta putere a mintii care, prin persoana influenta a actorilor nostri, va sfarâma în scurt timp toate piedicile din calea noastra. Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastra de Stat, vom spune si vom repeta popoarelor: “totul merge îngrozitor de rau, toti au suferit mai mult decât poate rabda un om. Noi vom îndeparta acum pricinile suferintelor voastre, adica nationalitatile, granitele si diversitatea banilor. Bineînteles ca sunteti liberi de a ne jura sau nu credinta, însa puteti voi oare face aceasta pe buna dreptate, daca o faceti înainte de a fi vazut ceea ce va oferim noi?” Atunci ei ne vor slavi si ne vor purta în triumf într-o însufletire înnebunita de nadejdi. Votul public, din care am facut arma ridicarii noastre la putere si cu care i-am obisnuit pe oameni prin diferite uniuni si tovarasii (pâna si unitatile cele mai mici ale membrilor omenirii), îsi va juca o ultima data rolul, pentru a exprima dorinta întregii omeniri de a ne cunoaste mai de aproape înainte de a ne judeca.
Iata de ce trebuie sa împingem toata lumea la votul public, fara deosebire de clasa si de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majoritatii, pe care nu-l poti obtine de la clasele censitare inteligente. Dupa ce vom fi obisnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnatatea familiei crestine si valoarea ei educationala, de asemenea nu vom lasa sa se ridice individualitatile, carora multimea, calauzita de noi, nu le vor îngadui sa iasa la iveala si nici chiar sa vorbeasca. Ea va fi pentru aceasta obisnuita sa nu asculte decât pe noi, care îi platim supunerea si atentia. În acest fel vom face din popor o forta atât de oarba, încât nu va fi în stare sa se miste în nici o parte, fara a fi calauzita de agentii nostri, pusi în locul conducatorilor sai. El se va supune acestui regim, deoarece va sti ca de acesti noi conducatori vor depinde câstigurile sale, darurile gratuite si tot felul de privilegii pe care le va avea.
Un plan unic de guvernare trebuie sa iasa dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent si fara legatura, daca mai multe minti si-ar împarti sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie sa cunoastem acest plan de actiune, dar nu trebuie sa-l discutam decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legatura dintre partile sale, puterea practica si întelesul tainic al fiecaruia dintre punctele sale. Daca este discutat si schimbat prin votul public, atunci planul nostru va pastra urma tuturor conceptiilor false ale mintilor care nu vor putea patrunde adâncimea si legatura scopurilor urmarite. Planurile noastre trebuie sa fie secrete, puternice si bine concepute. De aceea noi nu trebuie sa aruncam munca geniala a conducatorului nostru la picioarele multimii si, de asemenea, nu trebuie niciodata sa o încredintam nici macar unei socitati restrânse.
Aceste planuri nu urmaresc deocamdata rasturnarea institutiilor moderne si a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia si, prin urmare, toata dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre.
Structuri aproape identice exista, sub diferite denumiri, în toate tarile: Reprezentanta, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ si Corpul Executiv. Nu trebuie sa va explic acum mecanismul legaturilor dintre aceste institutii, deoarece îl cunoasteti prea bine. Observati numai ca fiecare din aceste institutii corespunde unei anumite functii importate a Statului si va rog sa mai observati ca ceea ce este foarte important este nu institutia, ci functia. Asadar functia si nu institutiile sunt importante. Institutiile si-au împartit toate functiile guvernamentale: functii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucreaza în organismul Statului ca si organele în corpul omenesc. Daca stricam complet o anumita parte a masinii Statului, aceasta va cadea bolnava, si la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri.
Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toata constructia sa politica s-a schimbat; Statele au cazut bolnave de o boala mortala: descompunerea sângelui lor vital si nu ne mai ramâne acum decât sa asteptam sfârsitul agoniei lor. Din liberalism s-au nascut guvernele constitutionale care au înlocuit, pe seama credulitatii crestinilor, autocratia salvatoare cu Constitutia care, dupa cum stiti, nu este altceva decât o scoala de discordii, de neîntelegeri, de discutii, de deosebiri de vederi si de framântari sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este scoala a tot ce face ca un Stat sa îsi piarda individualitatea si personalitatea. Atât tribuna cât si presa a condamnat pe conducatori la inactivitate si la slabiciune. Ea a facut astfel din ei niste elemente putin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explica usurinta cu care se va realiza rasturnarea lor. Epoca republicana a devenit atunci posibila, fiindca am înlocuit pe guvernator cu o caricatura a guvernului, cu un presedinte luat din multime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor nostri. Aici se afla fundamentul minei sapate de catre noi sub poporul crestinilor, sau mai bine zis sub popoarele crestinilor.
Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelasi mod responsabilitatea presedintilor de republica.
Atunci vom putea introduce fara teama anumite schimbari ce ne vor fi favorabile noua, de care nu va raspunde decât aceasta creatura a noastra care va fi o marioneta. Ce ne pasa noua daca rândurile celor ce alearga dupa putere vor deveni mai rare sau daca se vor produce, în lipsa de presedinti, încurcaturi capabile de a dezorganiza în întregime tara?
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajeaza, vom unelti si manevra alegerea de presedinti care au în trecutul lor o pata ascunsa. Teama de o asemenea descoperire, dorinta proprie fiecarui om odata ajuns la putere de a-si mentine privilegiile, foloasele si onorurile legate de noua sa conditie, vor face din acestia servitorii credinciosi ai poruncilor noastre. Camera deputatilor va acoperi, va apara, va alege presedinti, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai presedintelui responsabil, care va fi o jucarie în mâinile noastre.
Puterea guvernului va deveni astfel fara îndoiala tinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apara, dreptul de a apela la hotarârea poporului, fara sa mai treaca prin intermediarul reprezentantilor sai, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apeleaza la majoritate. Afara de acestea, vom da presedintelui dreptul de a declara razboi. Vom motiva acest drept spunând ca presedintele, ca sef al întregii armate a tarii, trebuie sa o aiba la dispozitia sa, pentru a apara noua Constitutie republicana, al carei reprezentant direct raspunzator va fi.
În aceste împrejurari, seful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre si nimeni, în afara de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativa.
Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constitutie republicana, dreptul de interpelare, sub pretext de a apara secretul politic. Vom restrânge prin noua Constitutie numarul reprezentantilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micsora cu atât mai mult pasiunile politice si pasiunea pentru politica. Daca, contrar oricaror asteptari ale noastre, ele totusi se trezesc chiar în situatia acestui mic numar de reprezentanti, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
De presedintele republicii va depinde numirea presedintilor si a vicepresedintilor Camerei si ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom margini sedintele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom actiona astfel ca presedintele, ca sef al puterii executive, sa aiba dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul si, în cazul dizolvarii, de a amâna momentul unei noi convocari. Dar pentru ca urmarile tuturor acestor actiuni, în realitate inegale, sa nu cada asupra responsabilitatii, stabilite de catre noi, a presedintelui (lucru care ar fi daunator planurilor noastre), vom îndemna pe ministri si pe ceilalti functionari care înconjoara pe presedinte sa treaca peste hotarârile acestuia, prin masuri nejuste luate pe propria lor raspundere; în acest chip, ei vor fi vinovati si raspunzatori în locul sau. Noi va sfatuim de a încredinta acest rol mai ales Senatului, Consiliului Ministrilor, mai bine decât unui singur individ.
Presedintele-marioneta va interpreta dupa vointa noastra legile existente, care dupa cum se stie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi ca trebuie si va avea dreptul de a propune legi provizorii si chiar o noua schimmbare a Constitutiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste masuri stabilite aici si puse în practica ne vor da putinta de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliti sa introducem în Constitutiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimtite la suprimarea oricarei Constitutii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocratia noastra.
Recunoasterea autocratiei noastre poate sosi si înainte de suprimarea Constitutiei, daca popoarele, obosite de neorânduielile si caracterul usuratic al conducatorilor lor, vor ajunge sa strige: “Alungati-i si dati-ne un rege universal, care sa ne poata uni pe toti si sa distruga cauzele neîntelegerilor noastre: granitele natiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care sa ne dea acea pace si acea siguranta pe care nu o putem obtine de la conducatorii si reprezentantii nostri.”
Stiti foarte bine ca, pentru a face posibile asemenea dorinte, trebuie sa tulburam în asemenea mod neîntrerupt, în toate tarile, legaturile dintre popor si guvern pentru a ajunge sa obosim întreaga lume prin dezbinare, dusmanie, ura si chiar prin martiraj, foamete, raspândirea bolilor, pentru ca crestinii sa nu vada alta scapare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastra absoluta si întreaga.
Daca dam poporului timp sa rasufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodata.