Pe 2 mai Ministerul Apărării Naționale anunță că demarează o campanie de angajare a soldaților profesioniști pentru structura de forțe a Armatei României, pentru ocuparea a 4 159 de posturi. „Tinerii care îmbrațișează cariera militară trebuie să fie caracterizați de voință, determinare, competitivitate, angajare efectivă și afectivă, curiozitate intelectuală și dorință de lucru în echipă. Profesia militară este una de vocație și trebuie să fie făcută din pasiune.” Interesant, nu? De obicei, într-o astfel de campanie, se precizează, la final: „salariu atrăgător”. Oricât am căutat însă obligatoria precizare, crezând că, poate, e scrisă cu litere mărunte, imposibil de citit, precum pasajele esențiale despre dobânzi din contractele de împrumut de la IFN-uri, nu am găsit nimic...

O colaboratoare a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a fost oprită, pe 10 mai, la intrarea în Palatul Parlamentului, după ce reprezentanții SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, ca are asupra ei patru cartușe. A fost scandal mare! Dar eu n-am înțeles motivul... pentru că, erau doar niște fleacuri, primite în dar de dânsa. Și mi-am amintit cu drag cum în campania electorală din 2014 o candidată celebră și-a făcut apariția în studioul CANAL D călare pe mătură... ăăăă... pardon, pe motocicletă, rostind aceste inestimabile înțelepciuni: „Ce, nu sunt marțială pe motocicletă? Acuma stau în spate, dar o să-mi iau și permis (…) Trebuie să fim independente, să putem conduce orice: mașină, camion, motocicletă” apoi i-a oferit în dar moderatoarei, căreia fața i se lungise binișor din pricina uimirii, UN CARTUȘ DE MITRALIERĂ, cu următoarea dedicație: „Tub cartuș de mitralieră. Ăsta a omorât un om. A ieșit glonțul și a omorât un om... Eu am de diverse mărimi, am și mai mari. Nu ți-a mai dat niciodată nimeni un asemenea cadou, nu? Aveam trei și ți-am dat ție unul!!!” Numele candidatei era Monica Macovei, și, precum simpatizanta AUR, ținea și dânsa cartușele (trase, ce-i drept...), pe noptieră, lângă paharul cu formol, ca pe niște dragi amintiri! (În altă ordine de idei, și eu cred că pentru a fi cu adevărat independentă, orice femeie ar trebui să posede permis de conducere pentru camion -fără așa ceva toată emanciparea feminină este zadarnică- dar și pentru metrou, locomotivă, TAB, tanc și, evident, submarin! Căci orice doamnă puternică și independentă, gen Monica Macovei, ar trebui să aibă așa ceva în poșetă, lângă kalașnikov!) Dacă sunteți curioși, vă spun că Macovei se pare că nu și-a mai luat permisul de conducere pentru motocicletă... de altfel, cum vom vedea mai târziu, cuvântul „motocicletă” nu prea i-a căzut bine Monicăi. Dar nici motociclistul care din întâmplare s-a aflat în apropierea ei, pe drumul de costișă ce duce la 2 Mai, nu prea a avut noroc.

Pe 11 mai, Theodor Andrei, băiețașul nostru îmbrăcat în pantalonași roz, cu pletele-n vânt și machiat ca o adolescentă care abia a învățat să-și contureze ochii, a pierdut calificarea pentru finala EUROVISION. Sincer, eu n-am priceput de ce... avea corectitudinea politică necesară, Ucraina nu mai era în cărți (că lumea se mai și plictisește de războaie), promova o egalitate de gen năucitoare și lălăia la fel ca toți ceilalți... Iar imaginea lui, întins pe podea, cu chitara între picioare, ar fi putut să-i înduioșeze pe mulți. Unii au încercat chiar să înțeleagă de ce anume o femeie cu costum mulat, auriu, îl aleargă apoi pe scenă și când îl prinde îl mânjește cu vopsea neagră pe piept... în timp ce valuri de lavă curgeau pe ecranul din spate. Concluzia mea a fost că nu mai știm noi să apreciem arta reală.

Tot din sfera culturală este și anunțul de la Radio Timișoara, pe 12 mai, despre Tramvaiul Poeziei, desenat (mâzgâlit) de graficianul Dan Perjovschi pentru Capitala Culturală Europeană, mijloc de transport în comun care se pune, în sfârșit, în mișcare! „Tramvaiul poeziei”... Eu cred că următoarele lucrări de artă ale lui Perjovski vor fi doar din liniuțe și bastonașe, ca o ilustrare finală a esenței lucrurilor. Și după astea, va rămâne chiar numai o linie continuă, însoțită de un țiuit macabru, anunțând decesul inevitabil al artei plastice. Totuși, e bine... activiștii de mediu nu cred că vor selecționa lucrările lui Perjovski atunci când se vor lipi cu superglue de pereți și când vor arunca cu ketchup peste diferitele capodopere. Pur și simplu pentru că n-ar avea cum să-și dea seama că lucrările lui Perjovski, cu puchinei și puchinele, sunt OPERE DE ARTĂ! („Tramvaiul Poeziei” este un proiect al Asociației „Arta Nu Mușcă”... ei, de mușcat nu mai mușcă ea săraca, e-adevărat, că în ultimul timp mai mult molfăie...)

Pe 15 mai, fostul vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea, este achitat definitiv în dosarul DIPI privind folosirea unui autoturism de lux. El fusese trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziționarea din fondurile operative ale Direcției de Informații și Protecție Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar. Așadar, eliberat de orice acuzație, Gabi Oprea vede cum viața îi surâde din nou... și cum nu se poate să apară în public cu părul alb și sprâncenele în neorânduială, își modifică în mod fericit imaginea cu ajutorul cosmeticienei „de familie”. Dacă-i dau sau nu lacrimile când aceasta îl pensează nemilos pe bravul bărbat, vom afla mai târziu, prin toamnă, dintr-o emisiune a Denisei Rifai.

Pe 17 mai cadrele didactice din învățământul preuniversitar intră în grevă de avertisment, acțiune de protest rostogolindu-se mai apoi într-o ditamai grevă de-adevăratelea, care va călca grațios peste avertismentul inițial. Cum gluma părea că se-ngroașă, rocada guvernamentală CIU-CIO (Ciucă-Ciolacu) se amână.

Președintele Klaus Iohannis participă, în zilele de 16 și 17 mai, în Islanda, la Reykjavik, la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei. Aici, Klaus iar face niște declarații istorice cu privire la tema: „Protejarea democrației în vremuri de încercare - riscuri, reziliență și reangajare", subliniind importanța esențială a investiției „în democrații reziliente și capabile să protejeze drepturile fundamentale”, adică rostește aceleași bla-bla-uri cu care ne-a plictisit de când a învățat cuvântul „rezil’ență”, cuvânt care-i place mult, mai ales că-l poate folosi în absolut orice discurs, cu absolut orice temă.

Așa cum era previzibil, pe 22 mai sindicatele din Educație au declanșat greva generală, „nemulțumite de salarizarea personalului din sistem, protestul urmând să continue până când Guvernul va veni cu o soluție credibilă, care să ofere perspective foarte clare, iar cei care au semnat pentru declanșarea ei vor renunța la această formă de protest”.

Pe 24 mai președintele Klaus l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier. „Unde să-l plimb eu pe ăsta”? s-a întrebat Klaus... Până la urmă l-a dus la Sibiu, c-acolo știa el mai bine niște locuri și niște case, apoi în comuna Cristian, unde un grup de copilași le-au cântat înalților oaspeți „O lume minunată”... Văzând că piesa muzicală l-a impresionat profund pe Klaus, care se știe cât e de simțitor, tot asta i-au cântat președintelui și profesorii greviști din toată țara.

26-31 mai: Nicolae Ciucă amână depunerea mandatului până la soluționarea grevei din învățământ. Refrenul „O lume minunată”, intonat de coruri din ce în ce mai mari de profesori, străbate țara de la est la vest și de la sud la nord mai ceva ca popularele M**E PESEDE și PUIE MONTA, șlagăre absolute în 2018-2019.