Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2023 (III). LUNA MARTIE: Cristian Preda de la USR, o floare a democrației pure, care a servit statul și care în niciun caz nu a fost un profitor de joasă speță și un oportunist de doi bani, vrea la AEP

De Luminița Arhire  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Era și timpul... pe 1 martie, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților au solicitat eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior Evaluării Naționale, din proiectul de lege privind învățământul preuniversitar. Corect! Stresăm copiii degeaba, în inconștiența noastră! Și vor avea nevoie de asistență psihologică după aceea. Cel mai drag îmi este faptul că s-a raliat acestei propuneri constructive însăși Federația Națională a Părinților, pentru că, dacă elevii cu mucozități la nas încă bâjbâie și nu au certitudini, părinții lor, în schimb, sunt convinsă că au! Hai, treacă de la Federație... facem o Evaluare Națională, ca să știm cum stăm cu analfabetismul funcțional, da’ atât, să nu exagerăm... nema examen! Pe urmă-i băgăm pe toți în liceu, și din liceu, tot fără niciun examen, îi facem studenți! Las’ că o să dea ei BAC-ul mai târziu, după ce-și vor obține licența... masteratul... doctoratul, astea... doar au toată viața înainte să tot dea BAC-uri!

Președintele Klaus a plecat și el, ca omul, în perioada 6-10 martie 2023, într-o vizită oficială în Japonia plus o vizită de stat în Republica Singapore, ca să-și facă antrenamentul pentru șuvoiul de vacanțe pe care și le-a programat pentru 2023. Auzise el că în martie e ceva cu „privitul florilor de cireș” în Japonia și s-a gândit că doamna Carmen, puțin supărățică deoarece n-a mai scos-o în lume de ceva timp, s-ar bucura să caște gura la ramurile înflorite. Cu această ocazie, Klaus a închiriat un avion ornat pe dinăuntru cam ca sufrageria lu’ Carmen Harra, prilej cu care Ludovic Orban n-a mai răbdat, și, de la „cineeee esteeee geeeneeeraaaaluuul” l-a retrogradat pe Klaus la „... unitatea de măsură a nesimțirii: Iohannis-ul.” (Ludovic Orban, 9 martie -de mucenici- 2023, pe pagina lui de FACEBOOK). Ah, Ludovic... dar ești atât de crud... doar știi că pentru mine e întotdeauna dureros decesul marilor iubiri politice și mă deprimă marile despărțiri!

Pe 13 martie, doamna Deca, ministra Învățământului, lansează un program de „școli verzi” sau cai verzi pe pereți deoarece descrierea acestor noi unități de învățământ sună așa:

„În aceste școli, vor fi promovate educația pentru sustenabilitate - cu un curriculum adaptat - și o paletă amplă de activități practice, realizate împreună cu toate comunitățile din care școlile fac parte. Elevii și cadrele didactice vor fi, prin activitățile organizate, mult mai motivați și implicați în tot ceea ce presupune grija pentru mediu. Îndemn unitățile administrativ-teritoriale să depună proiecte pentru acest apel și să devină, în acest fel, repere de dezvoltare sustenabilă”. Dacă eram reporter la ROMÂNIA TV întrebam dacă „școlile verzi” vor fi cu „toaleta în fundul curții”, deoarece mai „verde” de-atât nu se poate dar și pentru că, în ultimii ani, singurul reper de dezvoltare sustenabilă au ba, pentru mass-media, aceasta a fost!

Deja obosit după vizita în Japonia unde doamna Carmen a strălucit în rochiță roz cu șnur auriu pe talie, președintele nostru a încercat și-o mini-vacanță la Sofia, solo, pe 15 martie... „România și Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate”, a declarat acolo Klaus Iohannis. Președintele Rumen Radev, care-l cunoaște pe Klaus mai puțin decît îl cunoaștem noi, încearcă de-atunci să-și dea seama ce anume a vrut să spună cu propoziția asta. Oricum, s-a semnat Declarația privind Parteneriatul Strategic între România și Bulgaria... asta pentru că i-a zis doamna Carmen să nu cumva să se-ntoarcă la Sibiu fără să fi semnat ceva pe-acolo pe unde se duce în vizită.

Tot pe 15 martie, USR l-a propus pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente pe Cristian Preda. Cu acest prilej, Ionuț Moșteanu (îl știți...) a zis: „Astăzi, USR propune o candidatură care să facă această instituție democratică, așa cum ar trebui să fie instituția care garantează alegerile într-o țară europeană - am depus deja actele la secretariatul general -, pe Cristi Preda, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București” și a adăugat că Preda „are o lungă istorie de lucru cu procesele electorale și că a scris foarte mult pe această temă. Este un om care a slujit statul român de fiecare dată cu demnitate, atunci când a avut ocazia!” Dacă nu vă mai amintiți cine este această floare a democrației pure, cetățeni, care a servit statul român cu demnitate atunci când a avut ocazia și care în niciun caz nu a fost un profitor de joasă speță și un oportunist de doi bani, îl puteți vedea, integru și integral în fotografia de mai sus...

Pe 16 martie se dă publicității un sondaj din care rezultă că „una din două femei care activează în domeniul științific la nivel global a fost victima hărțuirii sexuale la locul de muncă”. Am fost impresionată... dacă făceau și o cercetare printre actrițele tinere, specializate în spoturi publicitare, cred că rezultatul nu era chiar atât de dramatic. Căci virilitatea toxică se vede treaba că s-a cuibărit, perfidă, în ultimii ani, taman în mediul științific. Se pare că e o activitate erotică febrilă în acest mediu elevat, însă, dacă n-aveam sondaj, uite că n-am fi avut habar!

Pe 27 martie președintele nostru l-a primit pe președintele Consiliului European, Charles Michel, știți, acela care seamănă așa de bine cu premierul ucrainean Denîs Șmîhal încât n-au știut rachetele rusești care-i unul și care-i celălalt, când s-au întâlnit cei doi în Odesa, așa că i-au lăsat în plata Domnului pe amândoi...

În fine, pe 28 martie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) „...și-a revizuit recomandările privind vaccinarea anti-COVID-19 pentru ca acestea să fie adaptate la noua fază a pandemiei, sugerând că adolescenții și copiii sănătoși ar putea să nu mai aibă nevoie de o doză suplimentară, însă vârstnicii și persoanele din grupele de risc ar trebui să primească un rapel la 6-12 luni după cea mai recentă vaccinare” (REUTERS). Apoi a adăugat că „vaccinurile administrate împotriva acestei boli, dincolo de cele două doze inițiale și doza booster, nu mai sunt recomandate în cazul persoanelor cu «risc mediu», întrucât beneficiile sunt marginale”. Da, noi am înțeles că BENEFICIILE sunt marginale, dar zic să nu demoralizăm populația, că poate la RISCURI și NENOROCIRI PREVIZIBILE se putea obține, totuși, un punctaj mai bun!

P.S. Cristi Preda, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București, e cel din dreapta fotografiei de mai sus, nu cel din mijloc, care e dăcât un alegător, în ale cărui grații domnul decan dorea să intre, făcând diferite giumbușlucuri pentru asta...

(va urma)
Partea I: Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2023. LUNA IANUARIE: ”ROVACCINARE - Misiune îndeplinită 2020-2022”

Partea a II-a: Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ANULUI 2023 (II). LUNA FEBRUARIE: De pe înălțimile ”apoteozei Tutankhamon”, Mihai Șora râde de se îndoaie...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Radu Comsuta 01.01.2024 20:17
    Luna martie se arată a fi începutul multelor vizite prezidențiale ale celui mai iubit schior/golfist/ciclist și tenismen al patriei! Pentru președintele României Klaus Johannis Werner, întregul an a stat sub semnul cărții lui Jules Vernes, ”O călătorie în jurul pământului în 80 de zile”... că dacă însumăm toate deplasările din 2023 poate că vom ajunge la această cifră. Singura mare diferență este că plimbările ăstea n-au avut loc într-un balon ci într-un avion de lux pentru care românii au plătit 1.350.000 de euro numai pentru excursia lui în Africa. Asta-i marea nenorocire.

    Trebuia să o asculte pe Greta analfabeta, că e criză climatică și să zboare cu balonul unde vroiau mușchii lui prezidențiali. Auzi, zbor cu avion de lux de 62 de milioane de dolari, pe puțin, ...bre, bre, how dare you??
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews