Luminița Arhire: PÂNĂ LA CONSTITUȚIE, TE MĂNÂNCĂ JUDECĂTORII CCR

De Luminița Arhire  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Trebuie să mărturisesc, rar îmi mai provoacă stupefacție vreo declarație a oamenilor politici de astăzi. Asta nu înseamnă că, uneori, aceștia nu ajung, prin declaraților lor publice, să-mi depășească așteptările. 

Iată ce a spus, pe 30 mai 2025, domnul brătian pedelist Emil Boc, fost doctorand în drept constituțional și care a predat, la greu, nevinovaților studenți cu mintea tabula rasa, cursuri de drept constituțional, din care materie ia să vedeți, cetățeni-dumneavoastră, ce anume a înțeles domnia-sa, profesorul: 

„Am văzut decizia asta a Curții Constituționale cu secretizarea averilor demnitarilor. Soluția e simplă: SCHIMBI MAJORITATEA la Curtea Constituțională, acum, când sunt numiți trei noi judecători în iunie. Decizia asta a fost luată cu cinci la patru. SCHIMBI MAJORITATEA -SCHIMBI DECIZIA! Că în 2014, tot Curtea Constituțională a spus că legea e constituțională să fie așa cum a fost până acuma. Deci nu mai tot povestiți cu schimbări de legi, schimbați majoritatea și AVEȚI CE TREBUIE la Curtea Constituțională!” (Emil Boc, citat de G4 MEDIA. ro, 30 mai 2025)

Așadar, Constituția României e un fel de Hopa -Mitică: punem unii judecători, aleși pe sprânceana lui Bolojan, avem un tip de soluție. Punem alți judecători, aleși pe sprâncenele  subțiri și arcuite ale lui Grindeanu, avem soluția inversă! Punem niște judecători, aleși atent cu ranga care-i ține loc de sprânceană lui Drulă, halei-hap! și avem o soluție enormă, la care nici nu îndrăznim să visăm! Punem un judecător numit de Nicușor, aoleu! avem o soluție constituțională simpatică, având un enunț cu trei necunoscute-n față și-o integrală dublă-n coadă! 
  
Păi, și în 2012, „ERATA” mamii ei, care a trimis 7 400 000 de voturi la gunoi, cumva tot o problemă de „compunere” a Curții a fost? Și neconstituționalitatea tăierii pensiilor astronomice ale magistraților, la fel? Dar interzicerea candidaturii lui Șoșo? Dar monstruoasa anulare a unor alegeri perfect legale în decembrie 2024, o fi fost „dăcât” o problemă de SCHIMBI MAJORITATEA -SCHIMBI DECIZIA? Ah, ba nu... în 6 decembrie 2024 s-a petrecut o zguduitoare unanimitate... puteai să schimbi oricât, la naiba! „coloratura” Curții în acea nefericită zi, că hotărârea ei de neclintit fusese deja luată -e doar opinia mea, desigur- mai „de sus”, mult mai „de sus”...

De aceea aș spune că domnul Emil Boc, de la Cluj, știe mai bine cum e cu „compunerea” Curții și în retortele căror laboratoare cu aromă de pucioasă se face „amestecul”... Altfel, Constituția e DIVINĂ... dar nasol că, exact așa cum zice înțelepciunea populară: până la Constituție, te mănâncă „sfinții” CCR...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

MUCEA FLOCEA NICUȘOR Dan vrea să închidă unele site-uri din România, ca în Republica Moldova - VIDEO ActiveNews:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • radu office 31.05.2025 22:39
    un muc mai mic (si la propriu si la figurat).mai e'zact,un bou.
  • Tic 01.06.2025 00:11
    Un ține lumânarea pt băsescu.
Ultima oră

13:00

Lovitură pentru Big Pharma. Trump vrea să taie prețurile la medicamente în SUA cu până la 80%: ”Am decis că trebuie să sparg sistemul”

12:29

Încă o dovadă că am ajuns Păpușica lui Macron

11:53

Adrian Onciu: VALUL TRUMPIST, LA PRIMA VICTORIE

10:49

Ion Cristoiu: Indiferent de succesul militar, atacul ucrainean cu drone e un mare eșec politic

10:30

De Ziua Internațională a Copilului, Nicușor Dan a postat o poză stock cu copii din Rusia

09:55

Av. Silvia Uscov: Am câștigat în Polonia!

09:25

Cum a distrus operațiunea ucraineană ”Pânza de păianjen” peste 40 de aeronave rusești în adâncul teritoriului chiar înaintea "negocierilor de pace" - FOTO/VIDEO

08:30

Rezultate OFICIALE: Conservatorul Karol Nawrocki este președintele Poloniei

00:52

Când coada lui Macron face cât implicarea lui Nicușor: Candidatul de dreapta susținut de Simion și Trump câștigă în Polonia!

23:00

Părintele Justin pentru MAME și îngerii lor, COPIII (VIDEO). MARI ROMÂNI: Părintele Justin Pârvu văzut de artistul George-Sorin Nicolae (DESEN/FOTO)

22:00

Profesorul Constantin Barbu umilește cu opera sa intelectualii de casă ai tuturor regimurilor - VIDEO TVR și Academia Tomitană

20:00

Mareșalul Ion Antonescu la 22 de ani - ISTORIA ÎN FOTOGRAFII

18:00

MOARTEA MAREȘALULUI. 79 de ani de la ucidere, chiar înainte de ziua sa de naștere, 2 iunie. Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtășanie Mareșalului Ion Antonescu înainte de execuție: La Jilava, soldații plângeau în curtea închisorii (1 iunie 1946)

16:30

Execuția și plutonul de execuție al ”Lotului” Ion Antonescu. 1 iunie 1946 - ISTORIA ZILEI

15:00

1 iunie: Rugăciunea pentru copii scrisă chiar de Patriarhul României