MOTTO: „„...«Evenimentul zilei» publica in data de 22 iunie articolul «Noroc, doamna ministru! - Viciul de procedura al ministrului Macovei» . Materialul relata o presupusa betie a ministrului justitiei, Monica Macovei, care s-ar fi petrecut la Congresul Avocatilor, desfasurat in Costinesti. In ziua aparitiei articolului, «Evenimentul zilei» s-a confruntat cu reactii ostile din partea cititorilor sai si a colegilor din presa. In urma unei evaluari interne, conducerea ziarului a decis sa-i ceara scuze, in ziua imediat urmatoare, ministrului Monica Macovei pentru maniera neconvingatoare in care a fost redactat materialul. Mai exact, pentru necitarea surselor si exprimarea neadecvata din punct de vedere jurnalistic. Odata cu prezentarea scuzelor, «Evenimentul zilei» a promis public sa faca o investigatie pentru a afla ce s-a intamplat la Costinesti si pentru a prezenta concluziile acesteia.” (HOT NEWS. ro, 30 august 2005)

........................................................................

Vă mai amintiți? Așa cred că a început... poate că atunci, în iunie 2005, a debutat ceea ce s-ar putea numi cenzura în numele corectitudinii politice în presa românească. Am scris acest material pe 28 iulie 2016... și îl repostez... asta ca să nu ne mai mirăm de ceea ce a ajuns astăzi presa!

Ca să poată decapita în liniște și temeinic ceea ce avea de decapitat, „noua democrație” cu ghilotina-n brațe, introdusă de cuplul Băsescu-Macovei, avea nevoie și de anihilarea presei cât de cât libere, adică a acelei prese care, cu naivitate, s-a simțit tare îngrădită pe vremea lui Adrian Năstase, pe când diferitele ministere o țineau în brațe și-i făceau din când în când respirație gură-la-gură, ca să nu crape…

Așa că, țintuită de ochiul sticlos al lui Băsescu și ocrotită sub streașina bretonului macovian, presa se pregătea cu entuziasm să spună, de astă dată, adevărul și numai adevărul! Primul dos de palmă peste bot l-a luat, smiorcăindu-se, Evenimentul Zilei , când și-a închipuit că face o ghidușie publicând, pe 22 iunie 2005, articolul „Noroc, doamna ministru!- Viciul de procedură al ministrului Macovei”. Un titlu destul de izbutit, de altfel… Articolul relata ceea ce știa bărbatul, dar nu știa tot satul (recte cetățeanul român încrezător în Xena, prințesa inflexibilă și războinică) și anume că aceasta mai avea, când și când, unele accidente bahice.

Ceea ce s-a întâmplat cu articolul respectiv este de manual dedicat gazetăriei în perioadele de totalitarism vioi: nu numai că EVZ și-a cerut scuze, scâncind și cu genunchii pe coji de nucă pentru „afrontul” adus doamnei ministru, dar s-a demarat urgent și o anchetă jurnalistică amplă, prin care gazeta respectivă a reușit performanța de a face totuși un participant la sindrofia de la VOX MARIS să mărturisească timid că el chiar a băut peste măsură la „Congresul avocaților” de la Costinești : Nicolae Turcu, reprezentantul Consiliului Legislativ, a zis că el a fost, nu Monica Macovei… Confuzia părea chiar inevitabilă …oricine ar fi putut greși… Pe cei doi îi deosebeau foarte puține lucruri și absolut minore: sexul, vârsta, ocupația, dimensiunile în 3D, cerceii, bretonul…

Mulțumită de rezultatul anchetei pentru care EVZ a deplasat în teren, cheltuind o mulțime de bani, jurnaliștii: Emilia Șercan, Oana Dobre, Liviu Iolu, Emilian Isăilă și Călin Cosmaciuc, care-au fătat în comun un ditamai articoloiul, ministresa a șuierat cu caninii la vedere: „…Chiar dacă acum este clar pentru toată lumea că articolul a fost unul denigrator, rămân fidelă principiilor mele și nu voi actiona în judecată EVZ…” Fată bună, ce vă spuneam!

„…Am descoperit-o pe Monica Macovei în NEVOIA mea(!!!!), și a atâtora, de dreptate: e firesc să-i judecăm pe cei care ne-au făcut să trăim ceea ce am trăit și care, în continuare, ne fac să trăim ceea ce trăim (…) ca om politic, ca ministru al Justiției, ca procuror, ca intelectual umanist(!!!!) ești obligat să judeci și să aperi dreptatea. Iar Monica Macovei, care prin inspirata alegere(!!!!) a ultimului președinte de țară a făcut ca în 2005 să repornească mecanismul justiției, ruginit vreme de 15 ani, a devenit repede ținta predilectă a celor care nu voiau să despartă legea de politic…”

E indecent, totuși, să vă citez din „NEVOILE” domnului Gabriel Liiceanu, așa că mă grăbesc să închei cu următoarele : dacă aveați vreo îndoială, EVENIMENTUL ZILEI A AVUT, ÎNCĂ O DATĂ , DREPTATE!

Dar nu în cel de-al doilea articol, ci în primul… De unde știu? De la cineva care a fost de față. De aceea nici nu a simțit dânsa, ministreasa, NEVOIA de a-și „repera” în justiție onoarea îmbibată în vin roze!

Iar „câinele de pază al democrației” s-a trezit brusc, schelălăind, în lanț, și a constatat, pentru prima oară în viața lui în democrație, că nu mai ajunge la strachina cu mâncare…