

MOTTO: „Probabil USR-ul are un profil destul de idealizat al tânărului: urban, cu studii superioare, cu un job calificat și neștiind unde să-și investească entuziasmul. Câți tineri de genul acesta sunt (exceptându-i pe cei pe care nu-i interesează decât afacerile și câștigul lor) cred că s-au adunat – cu toții – în USR, PLUS și Demos.(...) Ei ne vorbesc (cu un surâs Colgate sau cu o gravitate patetică) de «directive europene», de «politici structurale», de «indicatori macroeconomici» și de alte asemenea, care alcătuiesc cotidianul lor de înalți funcționari ai politicii românești și/sau europene. Domnilor, cu adâncă tristețe, dar cu excepția dumneavoastră, a acoliților dumneavoastră și a amicilor dumneavoastră din alte partide, cu care faceți – destul de cooperatist – bani din «consultanță», lucrurile acestea nu interesează pe nimeni. Da, chiar pe nimeni! Pe oameni îi interesează factura la curent, prețul la benzină, scumpirea cărnii, plata taxelor, analizele medicale care nu sunt niciodată gratuite, școala care nu mai e școală. Singurul care pare că a înțeles cum poate folosi în beneficiu propriu aceste dureri ale oamenilor e George Simion. El se duce la ușa omului, îl ascultă, îl ia în brațe și-i spune: «Da, ai dreptate. Așa e: pe lumea asta suntem noi și ei. Dar cu noi e Dumnezeu și vom da de pământ cu toți ceilalți»...”. (REVISTA 22, Mihai Maci, 25 ianuarie 2022)
......................................................................................
Văd că-i mare disperare de când, potrivit unor sondaje , USEREUL care „beculea” așa de frumos în urmă cu doar câțiva ani, dând la alegerile locale primari de vază-n urbile noastre super-europene, buni gospodari cu toții, după cum s-a putut constata nemijlocit în ultimul an, ajunge să fie, săracu’, întocmai ca-n celebrele versuri -dintr-o nu mai puțin celebră parodie- un fel de „...parașutist drogat/ ce intră în derută/ și află după ce-a picat/ ca n-avea parașută!”
Păi bine, măi băieți, cu ce ne confruntăm noi aici? Zic că ne confruntăm cu următoarea „schimbare a modificării” în București, care București este, nu-i așa? un exemplu puternic pentru întreaga patrie. La alegerile locale din 2020, USEREUL nostru călărea pe niște cai mari de nu-i venea să creadă nici lui „piccollo” Caramitru cum șoșoteau chelnerii cu studii superioare între ei, în Centrul Vechi, hotărâți să voteze cu USR, că altfel nu se mai poate... În consecință, rezultatul final al alegerilor din București l-a cocoțat pe USEREU pe un glorios loc doi, cu 26,98%. De pe acel piedestal, partidulețul schimbării emana o răsuflare fierbinte în ceafa PESEDEULUI care era fruntaș, ce-i drept, dar un fruntaș fără glorie, izbutind un 32,37% ce nu însemna chiar nimic deoarece între USEREU (26,98%) și PENELEU (19,31%) era un oarecare sentiment de LOVE, cu înghesuieli strategice prin colțuri și cu acuplări dese, total lipsite de pasiune și satisfacție, se-nțelege, dar măcar mulțumitoare din punct de vedere cantitativ.
În trena marelui entuziasm popular al tinerilor care lucrau în multinaționale, USEREU a dat atunci lovitura nu numai în București, ci și în Brașov și în Timișoara. De aceea, pe principiul, „...azi în Timișoara/ mâine-n toată țara”, partidulețul a crezut că gata, a cucerit poporul și de-aici lucrurile vor merge ca unse!
Dăcât că... istoria nu se scrie așa. De când lanțul de iubire cu PENELEU s-a rupt brutal la veriga slabă Vlad Voiculescu, iar după lipitura cam neprofesionistă a făcut din nou „pac” în dreptul verigii Ion Stelian, USEREU s-a trezit într-o situație de tot râsul: nu mai sunt băieții la putere, ce-i drept, dar nici n-a trecut suficientă vreme de când nu mai sunt, pentru ca populația să uite ce giumbușlucuri au făcut când erau la butoane. Iar ca să le mențină memoria trează, cei trei super-primari: Clotilde, Dominic și Allen, cu Nicușor în coadă, asimilat oricum tot cu USR-ul, arată în fiecare zi ce pot, spre încântarea cetățenilor care i-au ales. De aici și rezultatele consultărilor cu poporul.
Căci a venit sondajul CURS din ianuarie 2022... În capitală, unde salvatorii noștri stăteau pe un confortabil 26,98% la alegerile din 2020, se constată o „contracție” semnificativă, până la un firav 17%, așezându-i cam pe aceeași poziție cu foștii aliați de la PNL, dar, să nu uităm, pornind de la înălțimi diferite, căci liberalii n-au obținut în București mai mult de 19,31% la ultimul scrutin pentru locale...
Însă acest text nu este neapărat despre USR... acest text este și despre un alt partid aflat într-o fulminantă ascensiune, mult mai clară decât ascensiunea USR-ului de altădată. Despre AUR e vorba, cel care a plecat de la un tulburător 0,29% (!!!) pe țară, la alegerile locale din 2020. De râs, nu-i așa? Totuși, să nu râdem... ci mai bine să vedem unde este în momentul acesta AUR la nivel național. Păi, cam la 20% dar cu potențial categoric de creștere; iar în București, AUR a ajuns în sondaje la circa 13%. Aflat în această poziție, însă, partidul este atât de singur încât nici dacă va lua la următoarele alegeri parlamentare 49,99% nu-i sigur că va guverna. Asta pentru că împotriva lui s-au unit într-un efort fenomenal toți ceilalți. „Poleiților” li s-a lipit eticheta de anti-europeni... antisemiți... șovini... intoleranți... anacronici... fascistoizi... nefrecventabili... etc. Și, de obicei, când prin opinteala românașilor „de bine” aceasta ajunge să fie imaginea unei formațiuni politice prin ambasade cu clanțe bine lustruite de limbi neaoșe, situația e greu să se mai schimbe.
Susținerea populară e bună, desigur... dar mai aleg, astăzi, cetățenii, ceva, în cunoștință de cauză și fără ca voința să le fie deturnată, fie printr-o violentă manipulare înainte de alegeri, fie, dacă nu merge cu prima metodă, printr-o brutală contestare ulterioară, așa cum a pățit PESEDEUL lui Dragnea în primele luni ale lui 2017? Dacă vrea să conteze, AUR ar trebui să iasă din copilăria legănată de vise în care se zbenguie, crezând că totul vine de la sine și e suficient să fii primit cu pâine și sare în comunitățile din diaspora.
Până acum, printr-o voioasă neglijență în comunicare, George Simion a reușit o interdicție de intrare în Israel. Sunt convinsă că doamna ambasadă nici n-ar fi observat „neglijența” dacă Alexandru Muraru, făcut din lemnul cel tare al cozilor de topor, nu ar fi făcut plângeri peste plângeri, dând dimensiuni catastrofice unui comunicat oarecare, cel mult ușor ambiguu.
Așa că... dacă nu vrea să rămână în opoziție până când le vor îmbătrâni susținătorii, cred că ar fi bine ca băieții și fetele din AUR să se trezească și să se spele pe față cu apă rece. Sigur, e posibil ca pata de cerneală useristă să nu dispară în acest fel dar oricând e mai bine, cred, să te speli cu apă rece decât să te îmbeți praștie, cum s-ar spune, cu aceeași apă rece!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Daca AUR va avea 30 % , chiar singur fiind , va fi precum gunoierii din Bucuresti.
Nu iti permiti sa ii superi.
Preferi sa le arunci banii peste gard noaptea doar sa le vezi masinile umbland prin oras.
Iar cand in tabara cealalta se aduna cu disperare toti gramada , precum pisicile intr-un sac, sunt sanse maxime sa vezi guverne gen Radu Vasile PNTCD , cate unul pe luna.
La 30 % Aur poate chiar vota orice vrea muschii lor oricand , pentru cine da mai mult.
Evident , noaptea peste gard.
Asa este! Partidele politice si politicienii (Statul, adica SATAN) nu ii reprezinta pe oameni! Nu sunt decat niste capuse parazite, intermediari inutili intre oameni si banii lor, dar si mai grav, decidenti ai GENOCIDULUI TERESTRU desi n-au fost niciodata mandatati de pamanteni pentru asa ceva!
De cand exista ei sub forma asta (partide politice ce formeaza parlamente si guverne in aproape fiecare tara) nu au facut decat crime, abuzuri, furturi!
Sunt aceiasi actori ai lui Satan (Statul) - marioneta ocultei globaliste, care se rotesc periodic la putere in formula alesii si "opozitia".
Alegerile electorale nu sunt decat minciuna si furt de voturi! Mergand la vot, oamenii nu fac decat sa valideze iar si iar si iar la infinit acelasi mecanism diabolic prin care il transfera lui Satan (Statul) dreptul de proprietate asupra lor (prin CNP), asupra banilor lor, muncii lor, bogatiilor tarii care le apartin oricum de drept, dar mai ales dreptul de a decide orice (inclusiv acela de a-i omori prin vaxxare - GENOCID).
Exista si alte forme de guvernare a unei tari, CINSTITE SI MORALE, iar cine insista sa mai valideze acesti criminali, este parte din sistem, actor si el cu rol in marea piesa de teatru. Meritocratia (concurs pentru absolut orice functie publica) si refendumurile locale si nationale sunt unele dintre ele. Sau alte forme arhaice benefice populatiilor. Politicienii, adica criminalii care au dat drumul la GENOCID in aceasta "pandemie" cu sprijinul eroilor care le-au pus in mana o dictatura nazista medicala justificata printr-un virus inexistent si nedovedit nici pana la ora actuala ca exista, trebuie sa dispara din vietile si deciziile oamenilor, iar cei responsabili de GENOCID sa primeasca pedeapsa capitala!