(adaptare liberă după George Topârceanu, cel care a prevăzut cu un secol în urmă, drama politică în trei acte și nouă tablouri, aflată în desfășurare astăzi, la București)
.............................................................

„Nicu Penelescu vrea să divorțeze.
Lung prilej de vorbe și de ipoteze !

Unii spun că Nicu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că-i mai toată ziua tare bosumflat
Și-avu cu Pesedeaua noroc nemeritat
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea per-so-ni-fi-ca-tă !
Fi’n’că Pesedeaua până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Pe Găbiță Oprea, cînd era flăcău...
Și Dan Voiculescu... Cioloș Gudurău
Agronom de Franța, o partidă rară
Și cu care Nicu nici nu se compară
Toți cu situații și destul de „bine”,
Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine?
Biata Pesedeaua când l-a cunoscut
Era fără slujbă și dator vândut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimerește-acasă,
Frecventează fel de fel de Modroganuri
Și se ține noaptea numai de chiolhanuri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Nicu Penelistu’ este imoral !
Că de-acuma știe toată garnizoana,
Că ‘mnealui se ține cu Lăsconi Leana!
O caricatură... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare și c-un păr cât claia,
O mahalagioaică... Afectată... rea,
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?
C-are-ntre sprâncene nasu’ ăla lung,
Cea mai tare sculă de la Câmpulung!

Alții spun că totuși nu-i de vină el,
Că din contra, Nicu e un soț model,
Însă Pesedeaua, este o ingrată.
C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Nicu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânșii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Și că Pesedeaua scutura prin casă
Și nu zice nimeni că era bigotă
Însă englezește nu știa o iotă!
Că găsind odată niște cărți engleze,
A rugat pe Nicu „s-o inițieze”...
(Promitea fetița !) Tot așa mereu,
Azi o sărutare, mâine... mai știu eu?
Ba cu englezeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul !...

Întrebați Chireacul și pe Cetepeu
(O persoană acră, foarte cu tupeu)
Și pe toată lumea care-o cunoștea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel să se-nsoare,
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă și să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ține să dicteze
Nicu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, firește, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.

Și că Pesedeaua, la madam Ion,
A-ntâlnit pe unu, George Simion,
Flutur de saloane, mare pușlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi'ndcă ea odată, într-o zi amorfă
La Gigi Becali a scăpat o vorbă
"Ah, mon cher, ce nobil și distins băiet !..."
Iar Gigi Becali n-a ținut secret,
Și-i destul să afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut lui Nicu, vezi, o anonimă
Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă..."
Și-i scria acolo, spun din auzite:
„coana Pesedeaua prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Și-a trecut și asta.
În sfârșit, odată
Trebuind să plece Nicu la Vaslui
Pentru niște case, un rival de-al lui,
Venit de la NATO cu o dronă nouă
Să ne-nvețe luatul cloștii de pe ouă
Îl îmbrobodi și-l porni cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Și să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict...
Că venind în grabă Nicu și văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Și bătând la ușa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: "Pardon !"

Pesedeaua jună nici nu s-aștepta
(Că era devreme... zece și ceva)
Și crezând că-i mâța sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Nicu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
„Mă iertați” -le zise- „că v-am deranjat !...

Aruncând paltonul, spuse „Ghinion!”
Și venind cu-ncetul către Simion
Care sta să plece, zise: „Bună seara.
(Simion atuncea s-a făcut ca ceara.)
„Nu mai stați de vorbă? Poate că ți-e somn...
Te grăbești prea tare, mult stimate domn !"
Și zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler și să-i dea o palmă.

„Domnu Penelescu... nene ! stai un pic...
Pe parola noastră că n-a fost nimic !...”
Simion, săracul, nu știa ce zice,
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit...
Iar soții se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, îi spunea „măi dragă”,
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar așa mojic...
Și-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din ușă: "Te-ai prostit di tăt !..."

*

Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu știe nimeni ce-a fost între ei.
Luni, după-alegeri, a putut să-i vadă
Amândoi alături, braț la braț, pe stradă...
Ei, și știți, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănțica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de șorț?...
Nicu Penelescu nu mai dă divorț!”