UNTOLD este triumful decibelului asupra muzicii și al kitsch-ului asupra artei. Un bâlci comercial cu aere de mare spectacol, în care laserele, artificiile, ecranele cât blocurile și avalanșa de publicitate par să aibă, uneori, mai multă importanță decât ceea ce se întâmplă, propriu-zis, pe scenă.
Muzica? Un pretext.
În locul actului artistic, al improvizației, al tehnicii și al surprizei, ni se servește rețeta industrială a extazului: hit pop remixat, mâini în aer, urlete, confetti și sunete psihedelice. Totul calculat la milimetru pentru reacția instantanee a mulțimii.
Acolo unde odinioară muzica trebuia să spună ceva, acum trebuie doar să producă o reacție.
Publicul nu mai vine doar să asculte. Vine să fie văzut ascultând. Spectacolul devine decor pentru selfie-uri și demonstrații de apartenență.
Desigur, extaziații vor replica: „Este divertisment!”
Perfect. Tocmai de aceea ar trebui să avem sinceritatea de a-i spune pe nume: UNTOLD este, înainte de toate, un bâlci al deșertăciunilor, nu un festival de muzică.
Cincizeci de mii de oameni care sar simultan nu transformă un behăit electronic într-o capodoperă, după cum un milion de vizualizări nu transformă un produs comercial în operă de artă. Popularitatea nu-i poate conferi, prin simpla ei dimensiune, valoare artistică.
Problema nu este că există UNTOLD.
Problema este că am ajuns să confundăm zgomotul cu muzica și marketingul cu cultura.
Poți avea o mie de lasere și niciun moment artistic memorabil.
Poți avea cincizeci de mii de oameni și foarte puțină cultură.
Și poți avea, într-un loc fără pretenții, în fața câtorva zeci de oameni, un muzician care să facă pentru artă mai mult decât poate face un weekend întreg de artificii și decibeli.
Fiindcă arta are nevoie de un singur lucru: să nu-și bată joc de inteligența celui care o ascultă.
Arta ar trebui, măcar din când în când, să te facă să gândești. Muzica ar trebui să-ți rămână în minte și după ce s-au stins luminile.
În rest, rămâne marele carnaval al zgomotului: o mare de telefoane ridicate spre cer, pupile dilatate, urechi asediate și minți anesteziate de decibeli.
Un spectacol grandios în care, paradoxal, cu cât se aude mai tare, cu atât se spune mai puțin.
UNTOLD: mult zgomot, multă lume — și, uneori, teribil de puțină muzică.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
E curios cum un „pretext muzical” reușește să adune artiști globali, producții de top și sute de mii de oameni an de an. Poate că problema nu e că muzica nu spune nimic, ci că nu spune pe limba tuturor.
Da, e divertisment. Și nu se ascunde. Nu pretinde că e filarmonică, după cum nici un concert simfonic nu pretinde că e festival EDM. Public diferit, scop diferit.
Iar ideea că 50.000 de oameni „nu înțeleg arta”, dar câteva zeci o înțeleg… sună mai degrabă a elitism frustrat decât a critică lucidă.
UNTOLD nu e pentru toți. Dar faptul că nu e pe gustul tău nu-l face „kitsch” — îl face, pur și simplu, neinteresant pentru tine.
În rest, stai liniștit: muzica bună nu dispare doar pentru că există și scenă mare, lasere și oameni care se distrează.