Într-o Românie prinsă în mrejele unei amorțiri prelungite de peste trei decenii, zorii unei zile noi se prefigurează cu o forță neașteptată. Este o trezire dintr-un somn letargic, un somn ce părea etern, întreținut cu grijă de o clasă politică parazitară și de un sistem perfid construit să sufoce orice formă autentică de suveranitate și demnitate națională. Dar astăzi, românul, trădat și împins în colțul disperării, a deschis ochii. Un clopot interior, pierdut și neglijat de prea mult timp, a început să vibreze, chemându-l la acțiune și curaj.
Timp de ani îndelungați, pe tabla de șah a puterii, figurile marionetelor politice au jucat cu aroganță și siguranță. Roșii și galbenii, această struțo-cămilă grotescă născută din cenușa partidului unic, s-au înfrățit într-o cloacă a intereselor meschine, formată din trădători de neam și țară. Cu cinism, au mimat democrația, au vândut iluzii și au furat tot ce se putea fura: resurse, viitor, speranță. Poporul a fost tratat ca o masă manevrabilă, dresată să aleagă mereu „răul cel mai mic” în loc să îndrăznească să spere la bine. Dar această farsă s-a apropiat de final.
Istoria a fost nemiloasă cu noi: tartorii tranziției postdecembriste ne-au prădat prezentul și viitorul sub masca unor lideri providențiali. Ion Iliescu, cu zâmbetul său hâd de mentor al „democrației originale”, a scufundat națiunea în mlaștina nostalgiei comuniste. Sub conducerea sa, „idealurile mărețe ale comunismului” au fost reciclate în forme noi, dar la fel de opresive, iar românii și-au pierdut anii cei mai buni într-o tranziție interminabilă.
După el, a urmat o altă batjocură: marinarul, acel președinte ce ne-a disprețuit fățiș, catalogându-ne „un popor de mâna a doua” și vânzându-ne iluziile geopolitice pe altarul „licuriciului cel mare”. Într-un limbaj brutal și vulgar, acest personaj nu doar că a umilit România, dar a și fracturat-o ireversibil, perpetuând dezbinarea și ura socială.
Și, de parcă rana națională nu era deja suficient de adâncă, ultimul deceniu a adus cu sine o altă farsă: „regele german”, o constructie politică de laborator, lipsită de suflet și de rădăcini în fibra națiunii. Zece ani de aroganță glacială și indiferență cronică față de problemele reale ale țării au fost picătura care a umplut paharul.
Acum, după 20 de ani de întuneric total, de umilințe și trădări, nota de plată a sosit. Poporul român, sătul de spectacolul grotesc al unei conduceri ce a uitat să fie pentru oameni, și-a ridicat glasul și mâna împotriva sistemului. Este un moment al răscumpărării, o întoarcere a roții istoriei care, pentru prima dată în mult timp, le oferă românilor o șansă reală de a-și revendica demnitatea.
Zorii acestei zile nu sunt doar o promisiune, ci o chemare la luptă și la responsabilitate. Căci o națiune nu poate renaște decât atunci când fiecare dintre cetățenii săi își asumă cu adevărat rolul de constructor al viitorului.
România nu mai poate fi locul unde speranța moare înainte de răsărit; trebuie să devină țara unde ziua cu două dimineți marchează începutul unei ere noi, mai drepte și mai libere.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.