Pe 4 septembrie anul trecut, întreaga presă aservită a izbucnit într-un cor triumfalist, anunțând cu cu surle și trâmbițe că Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la prestigioasa Universitate Columbia din New York. Ni s-a spus că scriitorul va preda un curs grandios, intitulat „Postmodernism vs. Tiranie: O revoluție literară românească”, menit să prezinte generația optzecistă – așa-numita „generație în blugi” – și să o pună în dialog cu generația Beat a poeziei americane, precum și cu postmodernismul ficțional din SUA.
Totul suna magistral pe hârtie, un spectacol bine regizat de mașinăria de propagandă care îl împinge de ani de zile pe Cărtărescu în lumina reflectoarelor. Dar, în realitate, lucrurile au luat o turnură stânjenitoare.
Așa de bine l-au primit și apreciat studenții americani încât, de atunci, s-a așternut un vid asurzitor. Nicio reacție, niciun val de entuziasm, nici măcar un ecou rătăcit care să confirme măcar parțial măreția preconizată. Un curs anunțat cu fast, dar la care au asistat, sporadic, doar cinci-șase studenți plictisiți, care abia dacă își justificau prezența.
Mircea Cărtărescu, uns cu titluri și distincții la comandă, fusese trimis în America cu speranța că va călca pe urmele titanilor Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, intelectuali care au impus respectul lumii academice occidentale prin erudiția, profunzimea și originalitatea operei lor.
Însă, între aceste două categorii de intelectuali, prăpastia este vizibilă și din cosmos. Eliade și Culianu nu au avut nevoie de premii cumpărate din banii statului român pentru a deveni repere globale. În schimb, Cărtărescu, în ciuda unei campanii susținute de artificială promovare, a rămas un autor umflat cu pompa manipulării, un produs al unei propagande culturale menite să distorsioneze adevăratele valori.
Trâmbițata lui recunoaștere internațională se sprijină pe un castel de cărți de joc, fragil și iluzoriu, ridicat nu pe temelia valorii literare autentice, ci pe artificii propagandistice și premii cumpărate din bugetul statului. Se laudă cu traduceri în 25 de limbi, dar fără cititori reali, fără ecou, fără vreo amprentă lăsată în conștiința vreunei culturi străine.
Cărțile sale, tipărite în tiraje menite mai degrabă să umple rafturi decât să fie citite, zac uitate prin obscure subsoluri, unde doar umezeala și praful le mai țin companie. Acesta nu este destinul unui creator de geniu, ci al unui experiment mediatic eșuat, al unei construcții artificiale menite să hrănească iluzia că România a mai dat lumii un scriitor de talia lui Eliade sau Culianu.
Totuși, o astfel de comparație reprezintă, în sine, o impietate. Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu și-au câștigat renumele prin erudiție, profunzime și autenticitate, nu prin titluri livrate la comandă și elogii fabricate. Ceea ce vedem acum nu este un fenomen literar, ci o farsă intelectuală girată de elite culturale obediente, care au un singur scop: să altereze și să submineze cultura română autentică, înlocuind excelența cu impostura și efemerul. Într-o epocă în care falsul este ridicat la rang de virtute, nu este de mirare că un asemenea individ se află în lumina reflectoarelor, însă realitatea nu poate fi cosmetizată la nesfârșit.
Adevărul, ca întotdeauna, răzbește: mitul s-a risipit în fața indiferenței. Scrierile sale, marcate de o mediocritate crasă și adesea alunecând în vulgaritate gratuită, sunt apreciate doar de indivizi care fie nu au citit nicio pagină din opera sa, fie sunt victime ale unui analfabetism funcțional ce îi determină să urmeze orbește mulțimea celor care acceptă fără discernământ orice le este prezentat sub aparența unei autorități culturale impuse de propagandă.
Și acum înțelegeți de ce atâta frustrare că nu și-a găsit locul în Academia Română? Proiectul de a-l impune ca mare profesor în străinătate s-a prăbușit, iar cei care l-au promovat simțeau nevoia să-și mai mângâie protejatul, convinși că pentru ei nu există limite...
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.art-emis.ro/analize/ioan-petru-culianu
Avea niste preocupari cam bolnavicioase pentru magie si satanism, Mircea Eliade dar si alti profesori aveau rezerve in privinta lui.
Pt marea noastră bucurie
Ioan Aurel Pop
Va pieri de potop
Ca isi bate joc
Si pune Academiei foc
Ii vedem planul sau
Corupt, hiclean lingau
Sa dinamiteze valorile mari
Prin primirea unor porcari
Masonii ii umplu buzunarul la greu
D'aia ii serves te servilul mereu
Ca i'a cazut Cartarescu
Nu'i vor mai da restu'
Ci doar un picior in fund
De la Satana insusi, furibund !
„Vreau sa va dati seama ce insemna Poezia in acei ani, pornind de la o intamplare sugestiva. St. A. Doinas publicase o traducere a lui cam prea aproximativa dupa „Poemele Umane„ ale lui Cesar Vallejo. Lumea literara lauda sau doar comenta acea aparitie editoriala care pe mine ma dezamagise. Nestiind bine limba spaniola, era clar ca Doinas folosise o versiune franceza a cartii peruanului, de aici inadvertentele. Eram intr-un grup prietenesc, cu Petre Stoica (inteligent si bun poet, acum uitat ca atatia altii), Dan Laurentiu, Mihai Ursachi (descins din a doua Capitala a tarii si prima intru poezie), Marius Robescu (autor, printre altele, al inspiratului vers „pianul culegea perle de pe fundul mării„), Mircea Ciobanu, cred ca si Vasile Vlad. Cu totii comentau laudativ versiunea Doinas, eu insa ma abtineam, sovaitor. „ - Dar tu de ce ai rezerve? - m-au intrebat cu destula acreala in voce. - Hai, da-ti cu parerea, ca doar esti hispanist!„ „ - Pai tocmai asta e, nu totul se potriveste cu originalul, sunt si scapari...„ - Bun, atunci explica-te, mai grozavule„. Grozavul nu s-a fastacit, nici nu s-a suparat, fiindca intr-adevar el era un incepator fata de cinstitele figuri dinaintea lui, ci a spus cu jumatate de voce: „ - Vallejo scrie „Morire en Paris con aguacero/ un dia del cual tengo el recuerdo„. Doinas traduce „ Voi muri la Paris pe ploaie mare/ intr-o zi pe care o am in minte„... Nu e normal, poti sa ai in minte ziua de 2 septembrie, 1 mai, 14 februarie etc. etc. „ - Si ce-i cu asta? Care e traducerea corecta, dupa tine?„ „ - E cu totul diferita: „Voi muri la Paris in plina aversa/ intr-o zi de care imi reamintesc„, adica o zi pe care am mai trait-o o data si o voi retrai. Vi se pare acelasi lucru?„. S-a lasat tacerea. Fiecare din cei prezenti rumega atent cele auzite. Apoi aproape ca s-au schimbat la fata. Palisera, la propriu. Iar primul care a izbucnit a fost Petre Stoica: ” - Da-i cu totul altceva! Prima traducere este banala, pe cand astalalta e fundamentala, e adanc poetica si schimba toata perspectiva. E formidabila!!„.
Am rememorat cele de mai sus ca sa va arat ce insemna Marea Poezie in acei ani si ce devotament suscita. Acum insa....„