Sub denumiri respectabile și aparențe onorabile, acest imperiu al nonvalorii este condus din umbră de aceiași stăpâni nevăzuți, care au rămas neclintiți în vârful puterii, indiferent de guvernele care s-au succedat la conducerea oficială a țării. Ei nu au plecat niciodată, doar și-au schimbat măștile. Sunt cei care au moștenit metodele fostei Securități și le-au adaptat cu cinism realităților postmoderne. Sunt ofițerii nevăzuți ai unui război rece care nu s-a încheiat niciodată pentru România. Cei care au pus mâna pe butoanele puterii reale – nu cele afișate în fața alegătorului naiv, ci cele care controlează cu adevărat destine, cariere, alegeri, valori și adevăruri.

Săptămâna aceasta, întreaga lor orchestră s-a pus în mișcare cu o coeziune care frizează grotescul. Trompetele minciunii au sunat în perfectă armonie, fiecare televiziune, fiecare platformă „culturală”, fiecare personaj de vitrină a emis aceleași sloganuri, aceleași declarații false, aceleași diatribe împotriva celor care îndrăznesc să gândească altfel. A fost lansat, fără ezitare, arsenalul nuclear al dezinformării: manipulare psihologică, intoxicare mediatică, răstălmăcirea realității până la anularea completă a adevărului.

Adevărul – da, acel cuvânt care ar trebui să fie sacru în orice națiune sănătoasă – a fost din nou crucificat. Nu pe un deal cu trei cruci, ci în direct, în emisiuni colorate, cu „influenceri” zâmbitori și editoriale toxice. Adevărul a fost ucis cu sânge rece, pentru că adevărul este cel mai mare pericol pentru acești impostori care știu că, odată devoalați, se prăbușesc ireversibil. Din statui de carton presat, se vor transforma în zdrențe aruncate pe caldarâm…

Frica lor este reală. Panica este autentică. O simți în gesturi, în isteria mediatică, în felul în care reacționează disproporționat la orice formă de disidență. Pentru că ei știu – și o simt cu o acuitate animalică – că momentul socotelilor se apropie. Știu că, odată ce poporul se va trezi din hipnoza colectivă în care a fost ținut, nu va mai exista scăpare.

Acești securiști decrepiți ai unui regim muribund, împreună cu rețeaua lor de acoperiți culturali – travestiți în mari valori, dar în fond simpli informatori ai intereselor obscure – au fost cei care v-au condus destinele. V-au furat viețile, viitorul, demnitatea. V-au transformat patria într-o colonie cu steag tricolor, dar fără suveranitate. Acum, mai mult ca oricând, se cere un Nürnberg al Trădării Naționale. Un tribunal al conștiinței românești. Iar dacă va fi nevoie de un referendum, poporul – cel real, nu cel manipulat – va vota pentru Adevăr, pentru Justiție, pentru Demnitate.

Privirea noastră trebuie să se oprească, fără frică și fără menajamente, asupra „intelectualilor oficiali” ai sistemului: Andrei Pleșu – marele moralist de salon, Gabriel Liiceanu – ideologul relativismului servil, Mircea Cărtărescu – poetul fără țară, transformat în profet al globalismului de cafenea, Ana Blandiana – o voce sinistră a sistemului. În jurul lor, o ceată de epigoni și scribi obedienți, aliniați perfect în corul laudei reciproce. Acești ipochimeni nu au creat o cultură, ci o sectă. Nu au fost păzitori ai adevărului, ci contabili ai minciunii, înregimentând cuvintele sub steagul interesului. Cine îi susține? Cine îi legitimează? 

ONG-uri finanțate din afară, corporații interesate exclusiv de exploatarea economică, bugetari privilegiați, prostituatele din bordelurile politice, pensionari ai vechii gărzi comuniste, minorități ideologice, idioți utili și tineri dezrădăcinați, cu minți modelate să creadă că libertatea se reduce la dreptul de a te deplasa prin Europa și la un loc de muncă prost plătit în Occident. Dar libertatea nu înseamnă doar să pleci. Înseamnă și puterea de a rămâne. De a construi. De a apăra ceea ce este al tău. 

A spune că a vota pentru adevăratele valori românești – familia, credința, cultura, identitatea – înseamnă izolare, este una dintre cele mai ticăloase manipulări. Nu te izolează nimeni dacă alegi să-ți aperi rădăcinile. Dimpotrivă, lumea întreagă respectă doar acele popoare care nu se rușinează de ele însele. Vom putea circula în Europa, dar cu fruntea sus, nu ca niște slugi umile cu eticheta „acceptat temporar”.

România nu este pierdută, dar este rănită. Iar rana trebuie curățată, altfel se va infecta până la putrezire. Adevărul trebuie spus, oricât de dureros ar fi. Timpul impostorilor, al turnătorilor cu epoleți și al filozofilor de serviciu trebuie să apună. Iar în zori, să renaștem, cu ochii larg deschiși, în țara pe care o merităm.