Într-o lume în care impostura se strecoară sub mantia prestigiului, familia Pornorescu—acest tandem al obscenității literare—își asumă, cu un entuziasm grotesc, rolul de „educatori” ai tinerei generații.
Nimic nu pare mai potrivit pentru Sistem decât să împingă în față asemenea personaje, menite să inoculeze dezgustul și să pervertească simțul estetic al copiilor.
Și totuși, mă întreb—chiar retoric—cei care ridicați osanale acestui cuplu toxic, aveți ceva în minte sau acolo se aud doar șuierăturile vântului? Cum reușiți să vă mințiți într-un asemenea hal, încât să susțineți, fără urmă de discernământ, o pereche ce otrăvește cultura română sub pretextul inovației literare?
Mai mult decât atât, voi, cei care v-ați încolonat ca niște soldați docili în armata de orci menită să-l proslăvească pe acest idol al pornografiei literare, ați citit vreodată o carte scrisă de el?
Și, mai ales, ați deschis măcar un volum din marea literatură universală pentru a putea face o comparație? Mă tem că nu.
Vă ghidați după lozinci, repetați cuvinte goale, vă agățați de faptul că este „cel mai premiat” și „cel mai tradus” scriitor român contemporan. Dar, oameni fără minte, v-ați întrebat vreodată cine a finanțat aceste „premii” și aceste „traduceri”? Credeți că ele au vreo legătură cu valoarea literară autentică?
Nu, sunt doar roadele unui joc bine orchestrat, în care globalismul își impune nonvalorile și își așază marionetele acolo unde vrea să sădească iluzia excelenței. Nu e vorba despre literatură, ci despre distrugerea treptată a culturii române, despre ștergerea reperelor și înlocuirea lor cu zgomot ieftin. Dar există un adevăr simplu, pe care nici măcar propaganda nu-l poate acoperi: cultura adevărată nu se cumpără, nici nu se impune prin forță. Ea dăinuie prin valoare, prin profunzime și prin rezistența la vremuri. Iar această impostură literară, oricât ar fi de împinsă înainte, va fi în cele din urmă măturată de însăși realitatea lucrurilor.
Într-o lume tot mai lipsită de repere și sufocată de falsul strălucirii, două figuri ale depravării culturale, Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolae, au găsit de cuviință să propună copiilor o temă grotescă: "Un cadavru fermecător". Sub pretextul unui atelier de creație horror, acești apostoli ai kitsch-ului literar împing sufletele fragile ale celor mici spre un univers al macabrului și al obscenității.
Vă întrebați ce monstruozități au izvodit mințile lor deformate?
Nu e nevoie să vi le expun aici—le găsiți ușor în colțurile întunecate ale internetului. Dar un articol revelator vă așteaptă în comentarii, pentru cei ce încă mai au puterea să privească adevărul în față.
Sub masca jocului literar, poeta-de-ocazie își învață micii ucenici să se amuze cu nume „jucăușe”: Prostin și Minciunia.
Alegerea nu este întâmplătoare. Nu e doar o joacă inofensivă, ci un mesaj bine ticluit, o doctrină subtilă strecurată în minți încă necontaminate: prostia și minciuna trebuie să devină etaloane ale existenței lor.
Ce altceva poate dori Sistemul, acest monstru tentacular, decât să cultive ignoranța și înșelăciunea drept virtuți?
Dar mascarada nu se oprește aici. Un alt mediocru, incapabil să conceapă ceva original, le propune copiilor să „recicleze poveștile”. Un eufemism ieftin pentru distrugerea creativității. Se reciclează gunoiul, nu arta! În vremuri mai bune, școlarii învățau să rescrie, să recompună, să își modeleze gândurile prin exercițiul compunerii. Astăzi, sub bagheta nefastă a acestor pretinși mentori, li se cere doar să regurgiteze, să mestece în gol, să trăiască într-un univers steril, lipsit de substanță și de noblețe.
Feriți-vă copiii de aceste creaturi ale globalismului dezumanizant! Sub masca artei, ei otrăvesc, distrug și pervertesc tot ce ating.
"Jurnal de tabără"
"Mircea Cărtărescu i-a învățat pe copii în cadrul atelierului său un procedeu folosit de suprarealiști în operele lor. Pentru a crea "un cadavru fermecător” este nevoie de o fâșie de hârtie și de oameni talentați. Primul începe să scrie ce îi trece prin cap, îndoaie peste ce a scris o bucățică de pagină, lasă la vedere un singur cuvânt, al doilea scrie în continuare fără să vadă ce a scris primul și se continuă astfel până se termină coloana.
În cadrul atelierului de proză cu Ioana Nicolaie, copiii au primit o provocare interesantă: să scrie un text pornind de la personaje cu nume amuzante precum Prostin, Minciunia sau Blablici.
Florin Bican i-a provocat pe tinerii scriitori să rescrie povestea "Batik Scamatorul”, amintindu-ne cât de amuzant și de util este acest exercițiu în cadrul atelierului de reciclat povești.
Am fost impresionați de toate textele pe care le-au scris juniorii și v-am povesti mai multe, dar trebuie să ajungem la atelierul de colaje al Oanei Ispir."
Editura Arthur( 26 august 2022)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Intalnirea cu Nicolae Steinhardt a fost o bucurie si o deschidere spre o noua lume pe care nu o cunosteam: aceea a martirilor inchisorilor comuniste.
Daca pe ceilalti am reusit sa-i citesc cu tot ce aparuse pana la acel moment, erau primii ani dupa revolutie, romanul Orbitor m-a oripilat dupa primele 50 de pagini. Simteam ca-mi murdaresc mintea cu imaginile descrise de un om bolnav. Am inchis cartea si altceva nu am mai incercat sa citesc. A mai fost doar o poezie din manualul de Romana al copilului, nu stiu ce cauta poezia pe acolo!
Acum nu mai citesc decat carti duhovnicesti, sunt singurele care merita sa le acord timp!
Dar spre deosebire de Cartarescu Plesu si Liiceanu sunt macar citibili.
Patapievici este greoi fara a spune ceva esential!
Acum daca ar fi sa reiau lecturile de atunci m-as opri doar la Steinhardt dar nu voi face asta pt ca am ce citi!
gunoaie, nici nu ar trebui băgați în seamă, nici citite cărțile lor de doi bani!!!