O priveliște aproape burlescă s-a desfășurat sub ochii noștri, una demnă de o scenă modernă a absurdului. Pe străzile poleite ale Pieței Victoriei, un cor de voci exaltate a răsunat cu un patos demn de tragediile grecești: „UCRAINA! UCRAINA!” Oare câți dintre acești entuziaști ai marilor cauze, înfășurați în iluzii cu stele aurii, și-au numărat mărunțișul înainte de a urca într-un taxi scump plătit din ultimele economii? Câți dintre acești apostoli ai Europei, care nici măcar nu-și găsesc locul în ea, s-au întrebat ce vor pune mâine pe masă?
Dar nu vă faceți iluzii! Ei nu au fost ai mizeriei. Nu, ei au fost ai confortului, ai cardului contactless, ai rezervărilor făcute cu un click pe aplicație, ai concediilor în Maldive, ai selfie-urilor cu zâmbete strălucitoare. Sclavii de lux (corporatiști) și larvele bugetare deopotrivă și-au compus existența într-un ritual mecanic de indignare, servindu-și cina în restaurante cu prețuri obscene sau, când oboseala protestului a devenit copleșitoare, chemând livratorul, acel nou serv al civilizației. Câți dintre acești manifestanți și-au pus măcar pentru o clipă întrebarea „Cu ce bani voi cumpăra pâinea de mâine?” Câți dintre ei, acoperiți de etichete la modă și de o voluptate mândră a progresului, trăiesc cu adevărat la limita sărăciei? Sau sunt doar niște turiști ai unei realități pe care nu o cunosc, așa cum majoritatea românilor o trăiește în fiecare zi?
Ei, da, ei sunt eroi ai Pieței Victoriei, cu telefoane scumpe și zâmbete pline de zel pentru cauza unei Ucraine care, evident, va salva România de la mizerie. Se simt mari, vizionari chiar, dar oare câți dintre ei s-au gândit vreodată ce înseamnă să îți înfrunți lipsurile, să îți numeri monedele din buzunar și să te gândești, cu o frică tăcută, dacă vei reuși să ajungi la salariul de la sfârșitul lunii? Nu, nu au simțit niciodată acea umilință de a se întreba dacă vor mai putea pune o bucată de pâine pe masă. Ei sunt prea ocupați să aplaude teoriile mărunte despre viitorul unei Europe perfect utopice, în timp ce mulți dintre cei din jurul lor trăiesc realitatea în care, în fiecare dimineață, pâinea devine o problemă, nu un drept. Apostoli ai consumerismului de duzină, profeți ai noii religii a obedienței față de trenduri. Cu un telefon în mână și un hashtag pe buze, acești maeștri ai papagalismului au predicat lecții de viață despre globalizare și progres, fără să bănuiască ironia profundă a propriei lipse de gândire. Au fost, de asemenea, în avangarda noilor dogme, aceia care au aplaudat cu entuziasm orice inovație a absurdului: părinte 1 și părinte 2, paradele menite să glorifice patologicul, ridicarea nonvalorilor la rang de idolatrie, precum și ovaționarea unui serial (Las Fierbinți), în care personajele au concurat cu succes pentru titlul de cei mai imbecilizați ai ecranului. Ei au știut sigur cine le sunt dușmanii, au știut sigur cine trebuia condamnat, pentru că de mult nu mai gândeau – pentru asta există specialiștii în propagandă.
Într-o frenezie obedientă, și-au întins brațul pentru acel ser experimental, de parcă însăși salvarea universului s-ar fi aflat într-o singură înțepătură. Dar, desigur, când războiul va cere carne de tun, ei vor rămâne spectatori. Cum altfel? Când papagalii sistemului au mers în prima linie a frontului? Ei nu au fost făcuți pentru a înfrunta realitatea, ci pentru a imita, pentru a recita docil după partitură. Aceștia sunt ei – o generație zgomotoasă, de marionete ae unei cauze care le-a scăpat complet din înțelegere. Nu revoluționari cu sângele în vene, ci umbre plimbându-se în ritmul impus de stăpâni, învăluite în mândria propriei conștiințe impotente. Pretind a fi voci ale schimbării, dar sunt doar ecouri ale unor idealuri mortificate.
O, de s-ar fi trezit măcar o clipă din somnul lor dogmatic, din toropeala unui vis indus! Dar cum să te trezești când luciditatea este o lovitură prea grea pentru mințile lor dresate în conformism?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Pana acum, premiul a fost acordat, în principal,
stiintei, încât , devenita idol, am ajuns sa ne închinăm ei , și cu ce preț? Al vieții...
Apoi a fost acordat pentru PACE, dar , în lume numai pace nu e.
A mai fost acordat și culturii spirituale, care dezvolta omul pe orizontala, facand din el o enciclopedie, însă, din câte știu, niciun premiu n-a fost acordat Culturii Spiritului, acea cultura care ne ridica încet, încet, spre Împărăția lui Dumnezeu, dandu-ne șansă de a accede la Ea.
Cartea lui Ioan Ianolide oferă momentului pe care-l traversam mesajul puternic al nevoii de a ne întoarce la Dumnezeu pentru a mai da o șansă lumii.