

Trăim vremuri „interesante” – o ironie amară, atribuită unui proverb chinezesc, dar perfect potrivit pentru abisul în care se prăbușește România. Sub această mască a aparentului progres, realitatea obiectivă, necosmetizată, ne cere nu emoție, ci luciditate. Într-o lume dominată de minciună, rațiunea devine singura formă de revoltă.
Nu mai există intelectual imparțial în România, care să se fi desprins, cu onoare, de manipularea agresivă a Sistemului. Ceea ce numim azi "elită culturală" este doar o prelungire a tentaculelor unei caracatițe metastazate, care a sugrumat cultura, identitatea, istoria și valorile acestei națiuni. Totul a fost contaminat. Totul a fost trădat.
V-ați închinat, cu o docilitate tulburătoare, la zei morți. Ați urmat, cu zel de neconvertit, dogmele unei pseudointelectualități create în laboratoarele securistice ale epocii Băsescu – o farsă sinistră, un experiment de cinism național. Ați aplaudat epigoni mediocri, ridicați pe soclurile banului public, după același tipar grotesc al Elenei Ceaușescu. Ați ridicat în picioare săli întregi, congrese, instituții, națiunea întreagă – pentru a ovaționa imbecilitatea cu decor național.
România nu se transformă. Ea se conservă. Cu sfințenie aproape religioasă, își păstrează rănile, impostorii, și erorile istorice. După 1989, când vi s-a oferit șansa unui proces al comunismului – un Nuremberg moral pentru o dictatură care a mutilat sufletul românesc – ați preferat ovațiile.
L-ați primit în aplauze pe Ion Iliescu, întruchiparea continuării prin alte mijloace a vechiului regim. Acolo s-a rupt firul. Acolo s-a pus pecetea.
Toate relele care ne bântuie azi își trag seva din acea greșeală originară. 1989 nu a fost o revoluție, ci o păcăleală tragică, un joc de oglinzi murdare în care v-ați pierdut chipul și viitorul. Și iată-vă acum, după 35 de ani, orbiți de aceleași promisiuni, incapabili să distingeți între valoare și nonvaloare, între adevăr și propagandă, între cultură și spectacolul ieftin al prostituției intelectuale.
Astăzi, ni se spune cum să trăim, cum să votăm, ce să venerăm. Vi se spune că sunteți inculți, că nu știți ce e binele, și, cu aroganța agresivă a trădătorului, vi se cer închinări la steaguri străine, la ideologii care nu vă aparțin, la simboluri care nu vă reprezintă. Vă spun să vă vaccinați în masă, să strigați "Slava Ucraina", să-l votați pe Mucușor și să fluturați steagul curcubeu deasupra ruinelor familiei tradiționale. Vă cer, cu un zâmbet programat, să vă vindeți țara pe nimic și să deveniți sclavii unui sistem care vă disprețuiește.
În acest decor grotesc, mizerabilul serial Las Fierbinți devine Evanghelie, iar televiziunile, noile scripturi ale unei doctrine de tâmpenie națională. Dacă le credeți, atunci nu mai e nimic de spus. Trezirea va veni nu din cuvinte, ci din zgomotul surd al primelor bombe, când copiii voștri vor fi trimiși să moară pe fronturi străine, în slujba globalismului fără patrie.
Este greu, aproape imposibil, pentru un adevărat intelectual – nu pentru Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu sau Patapievici, care sunt pseudointelectuali și oameni ai Sistemului – să vă avertizeze. Ei sunt parte a problemei, nu a soluției. Sunt vocea Sistemului, trompetele celor care vă vând iluzia progresului, în timp ce vă confiscă viitorul.
Sistemul știe că sfârșitul i se apropie. De aceea, mobilizează tot ce are mai putred, mai obedient, mai agresiv. Își trimite impostorii culturali să vă mintă, să vă îndemne să votați împotriva propriei libertăți. Nu-i mai ascultați. Gândiți invers, votați invers, simțiți cu inima națiunii, nu cu buletinul de prescripții ideologice al elitei corupte.
Dacă mai vreți să aveți o țară, aceasta este ultima chemare.
România nu va fi salvată nici de elitele vândute, nici de străini ”milostivi”, nici de lozinci globale reciclate pe pilot automat. Dacă mai poate fi salvată, va fi prin cei care refuză să îngenuncheze, care au curajul să spună „nu” când toți urlă „da”, care aleg să stea drepți într-o lume căzută în genunchi.
Nu mai avem vreme pentru iluzii. A sosit ceasul ultimelor alegeri.
Ce va urma – lumină sau întuneric – depinde doar de cei care mai pot iubi această țară, nu pentru ce le oferă, ci pentru ceea ce reprezintă. Pentru că încă le pasă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dumnezeu deranjează? Da pentru ca ne vrea încadrați in cele zeci porunci sub liberul arbitru.
ROmani nu va lasati furati si nu lasati aberatia sa va conduca!
Doamne ajuta!!!
f i i n ț a. Și vrea să știm și noi, să-L cunoaștem.. și să vrem ..”sub liberul arbitru” să alegem viața.
Lupta e cu Hristos pe sufletele noastre..
Masiv la vot!
Hristos a înviat!
https://x.com/imUrB00gieman/status/1921745190983004524?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1921745190983004524%7Ctwgr%5E5860b4eb99267f6318e01dde33e498236690f0df%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fdavidicke.com%2F2025%2F05%2F13%2Fthe-glorious-victory-of-nato-obama-clinton-cameron-and-the-rest-of-the-mob-in-libya-which-had-one-of-the-the-highest-per-capita-incomes-in-africa-until-their-bombs-turned-up-consequences-for-thes%2F