Foto: Mediafax, RISE Project
Frederic al II-lea, regele Prusiei, cunoscut și ca Frederic cel Mare, a domnit între 1740 și 1786. O epocă lungă, marcată de multe realizări, dar și de apucături ce denotă acea lăcomie tipică celor ce dețin puterea economică. Printre altele, Frederic a râvnit, într-un acces de vanitate, la un teren pe care dorea să-și extindă parcul somptuos de la Sanssouci. Pe acel loc se afla o moară veche, moștenire de generații a unui morar harnic și hotărât.
Regele, mânat de dorința sa, l-a convocat pe morar. Fără multe ocolișuri, i-a sugerat că ar fi bine să-i cedeze moara pentru un preț modic, simbolic – dacă nu cumva chiar gratuit. Așa cum se întâmplă adesea cu cei obișnuiți să comande, Frederic n-a conceput să fie refuzat.
Însă morarul, în ciuda presiunilor regale, a răspuns calm, dar ferm: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”.
Aceste cuvinte, devenite proverbiale, întruchipează ideea că legea ar trebui să apere drepturile celor simpli, în fața oricărui abuz. Dar povestea se încheie într-un mister: nu știm dacă Frederic a renunțat rușinat, dacă judecătorii de la Berlin i-au respins pretențiile sau, mai probabil, dacă regele a luat moara cu forța.
Istoria tace, dar experiența ne învață să fim sceptici. Ideea unui monarh lacom care se rușinează și cedează este greu de crezut.
Mai degrabă ne imaginăm că terenul a fost luat, că judecătorii au fost reduși la tăcere sau că legea însăși era un instrument în mâinile regelui( sistemului). Nu e greu să facem o paralelă cu vremurile noastre, când dreptatea pare tot mai des o ficțiune, iar cei puternici se bucură de impunitate.
„Nu există judecători la Berlin” – o lecție amară a realității.
Astăzi, după secole, povestea morarului își păstrează relevanța. Dreptatea, pe care mulți o invocă ca pe un ideal nobil, rămâne deseori o iluzie. Banul este cel care dictează, iar manipularea ia locul adevărului. Naivi sunt cei care mai cred în judecători independenți, fie la Berlin, fie oriunde altundeva.
Modelul economic bazat exclusiv pe acumularea de capital și pe speculațiile financiare – ceea ce unii numesc „visul capitalist” – este, în fapt, un drum sinucigaș. Statele care se dezvoltă sustenabil sunt acelea care pun valoare pe resursele umane și pe creativitatea acestora. Omul, nu banul, ar trebui să fie motorul progresului.
România, o poveste tristă
Și totuși, România alege să fie o caricatură a acestui model corupt. Avem resurse naturale abundente, avem oameni talentați și inventivi, dar ne pierdem în mocirla unor politicieni corupți și incompetenți. Am adoptat un sistem în care exploatarea resurselor se face în beneficiul altora, iar noi rămânem ultimii în Uniunea Europeană, pe locul 28 la nivelul de trai.
Într-o lume ce pare mereu să repete aceleași greșeli, ne putem întreba: ce ne dorim cu adevărat de la cei care ne conduc?
Regi de altădată, cu setea lor nemăsurată de putere și opulență, sau lideri adevărați, capabili să înțeleagă că o națiune nu se construiește pe luxul câtorva, ci pe demnitatea tuturor?
Istoria ne-a arătat destule exemple de tirani preocupați să-și mărească palatele, grădinile sau conturile, ignorând durerile celor pe care pretindeau că îi conduc. Dar tot istoria ne amintește, uneori în șoaptă, alteori în urlete, că nu aurul sau marile domenii dau putere unei țări, ci oamenii săi: cei care trudesc pe câmpuri, cei care creează în laboratoare, cei care visează în săli de clasă.
Și totuși, de ce continuăm să tolerăm acești „regi” moderni, lacomi și sfidători, deghizați în costume impecabile și promisiuni deșarte? De ce permitem ca resursele noastre – pământurile, inteligența, speranțele – să fie risipite în jocuri de putere ce ne lasă, mereu, pe ultimul loc?
Un lider adevărat nu-și măsoară succesul în opulența vilelor sau a mașinilor de lux, ci în felul în care își ridică poporul.
În respectul față de oamenii simpli, în încrederea că munca cinstită trebuie răsplătită, în convingerea că viitorul se clădește prin educație și solidaritate, nu prin aroganță și jaf.
Deci, mai vrem astfel de „regi”? Sau ne dorim lideri care să înțeleagă, cu adevărat, că bogăția unei națiuni nu stă în strălucirea tronurilor, ci în sufletul oamenilor care o alcătuiesc? Alegerea, deși adesea furată sau amânată, rămâne a noastră.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Un Proiect de țară just trebuie sa contina măsuri reparatorii pentru toate abuzurile colosale făcute prin retrocedări abuzive de active, terenuri, imobile și înstrăinări nepermise de resurse naturale, tezaurul BnR etc.
Toată linia politică din România ar trebui focusată pe promovarea românismului, a necesităților vitale ale Națiunii: educație, sănătate, apărare, drepturi cetatenesti, sociale, pregatire profesionala, administrație profesionistă. Sunt foarte multe lucruri de făcut, prin noi, de către noi și fără ingerințe străine...Altfel, suntem pierduti, iar anii vor trece fara noi.