Îmi face o mare bucurie să vă semnalez un nou volum de superbe și nădăjduitoare gânduri duhovnicești al unui extraordinar părinte-cărturar, așa cum sfânta noastră Biserică strămoșească a avut dintotdeauna și are în continuare: "Jos Anafura! Sus drojdia – Mistuiri din vremea pandemiei”, apărut la ed. EIKON la sfârșitul anului trecut, scris de pr. dr. Claudiu Băzăvan.

Părintele Băzăvan slujește de peste două decenii la Biserica Eroilor Tineri, din Ploiești.

Neobositul părinte Băzăvan nu ostenește nu numai să-l slujească pe Hristos și pe enoriașii făcuți după chipul și asemănarea Lui ci și să fie un vrednic apărător al Ortodoxiei românești, al Bisericii noastre strămoșești și un îndrumător și duhovnic de mare nădejde și har al turmei pe care o păstorește în cetatea Ploieștilor și nu numai. Spun "nu numai” pentru că părintele Băzăvan este ales și pentru chemarea de intelectual creștin de mare respirație, care ctitorește revista "Conștiința – revistă de informare și opinie creștin-ortodoxă” (www.revistaconstiinta.ro) de peste 16 ani și care este cunoscută în Țară, care este fondatorul Asociației culturale Conștiința și director al Festivalului Conștiința.

Pe părintele Băzăvan îl știu și îl citesc cu mare bucurie în paginile revistei Conștiința, printre ai cărei colaboratori se numără și nevrednicul de mine.

Ce să vă mai spun despre bunul părinte decât că este un duhovnic vrednic și tare viteaz în apărarea lui Hristos, a Credinței noastre și a sufletelor noastre „mistuite” în aceste vremuri teribile de pre-parusie, în care au început să colcăie diavolii și încearcă să se urce pe noi parcă mai mult ca niciodată!

Și pentru că se apropie începutul Postului Sfintelor Paști, când va trebui să ne împărtășim dar și când diavolii de care pomeneam, diavoli înțoliți în hainele Statului, se pregătesc să ne distrugă iarăși Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, am ales un fragment din eseul "Experții în lingurițe”:

"Mai toată lumea, afară de cei care obișnuiesc să se roage, se simte îndatorată să ne învețe cum să ne rugăm și mai ales cum să nu ne rugăm în biserică. Toți, mai puțin cei care se împărtășesc, s-au găsit să ne învețe cum să ne împărtășim și, mai important, cum să nu ne împărtășim.

Cameramani zeloși pândesc vigilent în curțile bisericilor momentul împărtășaniei cu abominabila linguriță comună. Jurnaliști scoși din minți tună și fulgeră împotriva smintiților creștini care, nesocotind flagrant regulile de igienă, împiedică deliberat eforturile autorităților. Politicienii ne organizează programul liturgic. Unii teologi supercalificați, cântând pe la curți străine de Ierusalim, recomandă delirant îndepărtarea voluntară de împărtășanie ca o formă rară și privilegiată de nevoință. Să deducem că, pe măsură ce se extinde perioada de prohibiție, răsplata în ceruri va fi mai mare?

(...) Mai frapant este că forul decizional nu s-a gândit să îi consulte și pe cei care chiar folosesc controveratul obiect liturgic. Din tată în fiu și de peste un mileniu, sute de mii de creștini români mici și mari obișnuiesc (pardon, obișnuiau) să Îl primească pe Hristos din lingurița de argint. Molimele, războaiele, cutremurele, robiile și alte nenorociri nu i-au îndepărtat nici de Potir, nici de linguriță. Mame și prunci, bunici și nepoți, orfani și văduve, generație după generație și-au luat cu lingurița porția de cer, de pace, nădejde și bucurie. Nu ei, cei dintâi, sunt îndreptățiți să se pronunțe asupra chestiunii câtă vreme numai ei Îl primesc pe Hristos din linguriță?”

Așadar, iubiții mei frați creștini, haideți să ne împărtășim! Poate vor crăpa diavolii de spaimă și vor plesni de atâta ură! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!

Doamne iartă-mă!