Franța și Germania sunt motoarele Europei. În ambele țări, chipurile pentru a bloca ascensiunea „extremei drepte” la putere, este călcată brutal în picioare voința alegătorilor și democrația însăși.

Un editorial publicat de ZeroHedge pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Sistemul coalițiilor de guvernare, comun națiunilor europene, ar trebui să împiedice formarea de regimuri autoritare prin diluarea puterii într-un număr mare de partide.

Dar, așa cum a demonstrat ultimul deceniu, acest sistem a făcut posibilă doar creșterea controlului socialist în UE, sub politicieni progresiști și globaliști.

Majoritatea partidelor nu reprezintă voința poporului, ci colaborează unele cu altele pentru a forma carteluri birocratice care îi exclud pe conservatori de la guvernare.

Majoritatea europenilor nu sprijină imigrația masivă din lumea a treia, nu sprijină controlul opresiv al emisiilor de carbon și nu sprijină extinderea războaielor cu țări estice, ca Rusia.

Toate acestea sunt politici pe care progresiștii încearcă să le impună populației, împotriva voinței sale.

Asta se numește tiranie.

Departe de a opri autoritarismul, partidele de coaliție au normalizat oligarhia de stânga. Însă oamenii din Europa (și Marea Britanie) nu mai acceptă.

În Germania, partidul conservator AfD (calificat ca fiind extremist de dreapta de serviciile secrete germane) a repurtat cea mai mare victorie a sa de la lansarea sa, în 2013.

El și-a asigurat victoria în landul Turingia, la mare distanță, și locul al doilea în landul Saxonia, la mare luptă.

AfD este simpatizat în mare măsură de alegătorii tineri (18-24 de ani), care s-au săturat de statu quo-ul socialist german, cu taxe ridicate, cu inflație mare și cu criminalitate explozivă.

Rezultatul alegerilor din Turingia și Saxonia i-a șocat pe stângiștii germani, care se tem acum că viitoarele alegeri din landuri și naționale, din 2025, vor avea un rezultat similar.

Alegerile din toate statele germane au o importanță foarte mare. Nu numai că landurile sunt unele dintre cele mai puternice organisme sub-naționale din Europa, dar au și influență la nivel federal, prin Bundesrat – camera superioară a Germaniei.

Înființarea AfD a fost o reacție directă la politicile de imigrație în masă ale Germaniei și ale UE, care au invitat în Occident milioane de imigranți din lumea a treia și fundamentaliști islamici, fără nici un proces de verificare.

Liderii progresiști și globaliști din întreaga Europă continuă să pretindă că îngrijorările legate de imigrație aparțin unei minorități marginale, pentru ca apoi să se arate șocați atunci când partide precum AfD câștigă alegerile.

Olaf Scholz, cancelarul german și deputat al Partidului Social Democrat (SPD), de centru-stânga, afirmă că nu se poate permite conservatorilor să dețină puterea în Germania, indiferent de decizia alegătorilor.

El a declarat săptămâna aceasta:

„Țara noastră nu poate și nu trebuie să se obișnuiască cu așa ceva... AfD face rău Germaniei. Slăbește economia, dezbină societatea și distruge reputația țării noastre.”

Cancelarul nu a explicat cum ar putea AfD să „slăbească economia”, în condițiile în care economia a fost sub control socialist de decenii.

Dl Scholz a îndemnat celelalte partide să împiedice AfD să guverneze, prin crearea unui „zid de protecție” împotriva sa.

Calificând rezultatele alegerilor ca fiind „amare” și „îngrijorătoare”, el a spus:

„Toate partidele democratice sunt chemate acum să formeze guverne stabile, fără extremiști de dreapta.”

Mass-media Sistemului este angajată acum într-un războinic propagandistic vicios împotriva AfD, numeroase instituții de presă comparându-i direct cu „naziștii”, în ciuda faptului că naziștii erau de extrema stângă, nu de extrema dreaptă.

Adolf Hitler și Benito Mussolini au fost amândoi susținători declarați ai marxismului și au încercat să aplice idealurile marxiste în cadrul guvernelor lor național-socialiste.

Într-un interviu din 27 ianuarie 1934 cu Hanns Johst, în Frankfurter Volksblatt, Hitler arăta:

„Național-socialismul își trage din ambele tabere ideea pură care îl caracterizează: hotărârea națională, din tradiția burgheză; socialismul vital, creator, din învățăturile marxismului...”

Fascismul are foarte puține în comun cu mișcările conservatoare. Apărarea frontierelor naționale și a identității culturale nu sunt idealuri fascise intrinsece. Stânga ar dori să credem altceva,

Apelul lui Scholz pentru crearea unui „zid de apărare” în Turingia, în Saxonia și în alte landuri de a împiedica AfD să guverneze este aceeași tactică pe care Emmanuel Macron a folosit-o în Franța pentru a exclude partidul conservator al lui Marine Le Pen, în ciuda numeroaselor sale victorii electorale.

Macron a făcut presiuni asupra progresiștilor „moderați” să se alieze cu comuniștii sadea, ca metodă de a trece peste voința alegătorilor francezi și a-i ține pe conservatori în afara guvernării.

Deși această strategie este teoretic legală, ea este un afront la adresa procesului democratic pe care stângiștii pretindă că îl consideră sacru.

„Campionii democrației” sunt furioși că majoritatea nu votează așa cum vor ei, așa că au decis să uzurpe total procesul electoral,

În acest condiții, conflictul este inevitabil.