A fost o vreme când Ucraina era în toate. În cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare. O vreme când Ucraina câștiga tot: de la Eurovision și meciurile de fotbal la concursurile de frumusețe la pisici.

De aceea, și victoria în războiul cu Rusia era iminentă. Așa ni s-a spus, zi și noapte, non-stop, cu toate megafoanele mașinii de propagandă.

Așa era și firesc, de vreme ce bravele gospodine ucrainene doborau dronele rusești din balcoane cu borcanele de gogonele, iar rușilor le cădeau șenilele de la tancuri și scoteau cipurile de la mașinile de spălat ca să le pună la avioane.

A fost o vreme când Zelenski, micul virtuoz al piano-penisului ajuns președinte cu sceptru ghintuit, apărea pe ecranele parlamentelor din toată lumea, iar aleșii popoarelor se ridicau în picioare și aplaudau frenetic imaginea marelui lider pixelat care catadicsea să le zâmbească la minut, după ce le transmisese lista de cumpărături.

A fost o vreme când liderii occidentali și-au golit toate depozitele de arme și și-au pus țările pe butuci pentru a-l ajuta pe eroul de la Kiev, care, cu un curaj nemaivăzut, fără să clipească, își trimitea poporul la moarte.

A fost o vreme când și noi am fost împinși de la spate să ne trimitem copiii să moară alături de frații ucraineni, pentru gloria celui mai măreț pitic din lume. Doar milenara noastră lașitate națională, atât de expresiv descrisă de Boia, ne-a oprit să intrăm în istorie și-n groapă.

A fost o vreme când cine îndrăznea să vorbească despre pace, negocieri și diplomație era numit „putinist”, un neologism pentru „trădător” sau „terorist” sau „futuțimorțiimătiiscârbadracului”.

A fost o vreme...

Până când Trump a vorbit la telefon cu Putin. Timp de 90 de minute.

Cu traduceri și consultări cu echipele de experți care de obicei îi flanchează pe cei doi lideri, la astfel de ocazii, asta înseamnă undeva pe la 15-20 de minute de discuție efectivă.

Un sfert de oră care a schimbat macazul istoriei, oprind trenul care alerga nebunește spre prăpastie. Un sfert de oră care a pus capăt la trei ani de masacru. Și primejdiei unui Armaggedon nuclear.

Presa occidentală, cancelariile europene și Kievul sunt în stare de șoc. Toată rațiunea lor de a fi s-a prăbușit cu zgomot și s-a transformat într-un morman de moloz cât Ucraina.

O lume a rămas orfană. Fără căpătâi, fără idealuri. De unde să scoți așa, la moment, o nouă narațiune? A fost nevoie de aproape un an pentru ca Războiul din Ucraina să înlocuiască Plandemia...

Cel mai bine a rezumat această buimăceală lacrimogenă un articol trist și înveninat, ca o văduvă omisă în testament, pe care CNN l-a publicat pe site-ul său.

L-am tradus cu delicii pentru cititorii ActiveNews, ca o măruntă răsplată pentru trei ani în care au rezistat tăvălugului propagandistic, amenințărilor și revărsărilor de ură.

La fel ca la Covid.

*

Timp de trei ani, a fost în centrul atenției; acum nu știe dacă îl mai bagă cineva în seamă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost o figură emblematică a poziției unificate a Occidentului în fața unei Rusii despotice și prădătoare.

O figură churchilliană, care a obligat Europa să adopte o poziție morală față de un șef al Kremlinului ce a încercat cu atât de mult succes să o dezbine și să o mituiască vreme de ani de zile.

Cu toate acestea, miercuri la Kiev, alături de secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, Zelenski era livid.

Spera să se întâlnească cu președintele american Donald Trump, personal, pentru a discuta o viziune mai amplă a păcii, după ce președintele american a sugerat vineri că s-ar putea întâlni în curând, iar echipa sa (a lui Zelenski) a început imediat să încerce să organizeze această întâlnire.

În loc de asta, însă, i-au fost prezentați ceea ce Zelenski a numit „persoane serioase” – și un acord în mare parte financiar, remis de Bessent, miliardarul american, devenit omul banilor SUA, pe care (Zelenski) nu l-a semnat.

În timpul vizitei lui Bessent s-a aflat că Trump a fost ocupat cu altceva: a avut a doua convorbire, probabil, în ultimele zile, cu președintele rus Vladimir Putin.

Trump a declarat sâmbătă că au vorbit ceva mai devreme, însă Kremlinul a refuzat să confirme acest lucru.

De data aceasta, discuția (Trump-Putin) a fost îndulcită de eliberarea neașteptată, marți, a deținutului american Marc Fogel, aflat în custodia Rusiei.

Trump l-a întâmpinat pe bărbatul eliberat, în vârstă de 61 de ani și înfășurat în steagul SUA, oferind un moment televizat perfect de reabilitare a Kremlinului în ochii americanilor de rând.

De ce să nu încheiem o înțelegere decentă cu Moscova, dacă ei sunt doar niște tipi cumsecade care ne trimit băieții acasă?

Au fost 48 de ore cu coșmaruri febrile, transpirații și frisoane nocturne pentru Zelenski.

Liderii europeni obișnuiau să călătorească la Kiev cu un tren hurducăit pentru o ședință foto alături de el. Astăzi, el figurează abia al doilea pe agenda de telefon a lui Trump, după Putin, un om inculpat de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război împotriva Ucrainei, și care își otrăvește propriii oameni.

Pur și simplu, nu cunoaștem detaliile a ceea ce au discutat Trump și Putin. Dar putem fi siguri că șeful de la Kremlin așteaptă acest moment de trei ani – tânjind după clipa în care toleranța sa grotescă față de sutele de ruși morți zilnic va fi transformată într-o fisură în unitatea occidentală sau când membrii europeni ai NATO sunt anunțați de garantul lor american că sunt pe cont propriu.

Se pare că Trump și Putin au stabilit regulile jocului, iar lui Zelenski i s-a prezentat ulterior raportul.

Trump chiar a jubilat că Putin a folosit sloganul său de campanie „Bun simț”, sugerând că liderul de la Kremlin continuă să își studieze adversarul cu atenție pentru a-l flata.

Trump și-a încheiat a doua postare despre convorbirea pe care a avut-o cu Zelenski cu remarcabila răsturnare de ton: „Dumnezeu să binecuvânteze popoarele Rusiei și Ucrainei!”.

Cu câteva ore mai devreme, speranțele lui Zelenski cu privire la principiile-cheie ale unui acord de pace fuseseră spulberate de noul secretar american al Apărării, Peter Hegseth: Ucraina nu va face parte din NATO. Ucraina nu va reveni niciodată la frontierele sale din 2014.

Dacă va exista o forță de menținere a păcii între Rusia și Ucraina, ea nu va fi în nici un caz americană, ci europeană sau non-europeană. Europa trebuie să își aibă singură de grijă.

Primele două puncte le știam – Ucraina nu a reușit să-și recucerească teritoriul în contraofensiva sa din 2023 și probabil că va fi prea haotică în următorul deceniu pentru a se ridica la nivelul celei mai sofisticate alianțe militare din lume.

Dar componența viitoarelor forțe de menținere a păcii era crucială. Zelenski ceruse în mod deschis – într-un șir de interviuri, în ultima săptămână, care începuse să semene cu negocierea unui acord de pace în mass-media – ca americanii să fie implicați în menținerea păcii, deoarece garanțiile de securitate fără America erau „lipsite de valoare”.

Hegseth s-a grăbit să spargă această bulă, oricât de fantezistă ar fi fost ideea că SUA și-ar aduce bărbații și femeile ca ținte principale pe cel mai brutal câmp de luptă de pe pământ.

În schimb, asistăm la apariția în public a elementelor unui plan de pace apropiat de cel propus de generalul în retragere Keith Kellog, în aprilie trecut, pe vremea când acestea era un simplu cetățean și nu trimisul prezidențial în Ucraina și Rusia (ca în prezent).

Kellog a sugerat o forță de menținere a păcii condusă de europeni. El a spus că Ucraina ar trebui să renunțe la aderarea la NATO. A propus o încetare a focului și a sugerat ulterior, în interviuri, că ar putea avea loc alegeri în Ucraina.

Și, mai important, a spus că ajutorul ucrainean ar trebui transformat în împrumuturi pe care Kievul le va rambursa într-o zi.

Poate că aceasta a făcut parte din propunerea lui Bessent către Zelenski, miercuri.

Zăcămintele de pământuri rare au fost și ele subiect de discuție, miercuri, la Kiev, ceea ce nu este neapărat o veste bună, dat fiind aspectul precedent.

În 2017, când Trump a fost tentat pentru scurt timp să sprijine Afganistanul, din cauza presupuselor minerale în valoare de un trilion de dolari, el a semnat un acord cu talibanii, pentru a-i lăsa să preia puterea doi ani mai târziu.

Există motive să sperăm că abordarea de acum a lui Trump se bazează pe principii mai solide și cu un temei mai sofisticat.

El și echipa sa au avut în mod clar discuții confidențiale și par să articuleze un plan formulat de Kellog cu ceva timp în urmă.

Acest lucru necesită o anumită disciplină. Dar este nevoie și de aplicare, viclenie și răbdare pentru a-l duce la bun sfârșit.

Putin dispune de toate acestea din abundență, iar victoria în Ucraina îi va aduce atât supraviețuirea personală cât și moștenirea și echilibrul mondial de putere pentru decenii de acum încolo.

Pentru Trump, războiul din Ucraina este lucrul pe care a crezut că îl poate rezolva în 24 de ore de la venirea la putere, război care nu ar fi început niciodată dacă ar fi fost în funcție în 2022.

Nu este prioritatea sa.

Nici Zelenski nu este. Omul din fruntea agendei sale telefonice este Putin. El este cel cu care încearcă să facă pace, chiar dacă, din punct de vedere tehnic, Statele Unite nu se află în război cu Rusia.

Și asta este, pentru moment, tot ce trebuie să știm.