MOTTO: „În mintea mea, cutremurată romantic... deranjată romantic...” (Gabriel Liiceanu, 1 decembrie 2021, la RADIO EUROPA FM, în dialog cu Cătălin Striblea)
.....................................................................................................
Din când în când cineva simte nevoia, nu se știe de ce, să-l cheme pe Gabriel Liiceanu pentru a-și da cu părerea despre chestiuni asupra cărora a avut mereu opinii greșite. Bineînțeles că în locul lui, mulți oameni de bun-simț ar spune: „nu mulțumesc, deja m-am înșelat de atâtea ori încât e mai bine să nu mai deschid gura despre politică și repere morale”.
Dar nu și filosoful societății „civile-ntr-o-rână”, Gabriel Liiceanu, cel care crede că și morala poate fi pusă oricând pe bancul de lucru al atelierului de tinichigerie și îndreptată pe ici-pe colo, prin părțile esențiale. N-o să-l auziți niciodată pe dânsul rostind singura frază care s-ar potrivi în fiecare situație când a dat cu oiștea-n gardul civismului și anume, un sincer și realist: „Am fost un dobitoc!”. Nu, dânsul va îmbrăca întotdeauna goliciunea împăratului în justificări pompoase. El n-avea cum să se-nșele, fiind prea deștept pentru așa ceva, dar lumea-i perversă, dom’le! și toți profită de mintea lui „deranjată romantic”... Iote-o mostră:
„Ce s-a întâmplat cu noi recent este îngrozitor de dureros pentru că... (zâmbet amar...n.n.), nu meritam, ca să zic așa, după ce-am trăit 45 de ani de atomizare totală a socității, în care nimănui nu-i mai păsa decât de el însuși, trebuia să supraviețuiască, conviețuirea noastră era bazată pe delațiune, pe minciună, pe a gândi un lucru și a spune altul, ne-am făcut pulbere, moral vorbind, și-atunci... mulți dintre noi care AM REALIZAT lucrul ăsta, DAR NU FOARTE MULȚI, că meritam să ne redresăm ca popor după aventura sinistră a comunismului, am văzut că... nu că nu se întâmplă nimic, pentru că s-a întâmplat, să știți... nu mai suntem înainte de 90, totuși trăim lucruri... faptul că avem emisiuni de acest gen, că avem o libertate de exprimare, ăsta este un câștig enorm! iar poporul... și-a făcut niște alegeri, mulți au învățat, mulți au progresat, numai că de data asta, politic vorbind, poporului nu mai ai ce să-i reproșezi... adică tot ce s-a-ntâmplat politic în ultima lună ține eminamente de liderii politici.” (Gabriel Liiceanu, de profesie înțelept, la RADIO EUROPA FM, în dialog cu Cătălin Striblea)
Dacă Liiceanu s-a făcut pulbere din punct de vedere moral -și eu îl cred când afirmă asta- înainte de 1990, nu înseamnă însă că trebuie să generalizăm. E a nu știu câta oară când dânsul își justifică „non-combat”-ul de atunci într-un fel ce are de-a face nu numai cu deranjamentul romantic al minții sale, ci mai ales cu ipocrizia crasă a celui care a fost profitorul veșnic nesatisfăcut al oricărui sistem în care a trăit:
„Viața mea s-a-mpărțit ferm între două regimuri: cel în care , așa cum vă spuneam, gesturile eroice se făceau pe cont propriu, pentru că iradierea lor era nulă... NU-LĂ!!! Azi nu mai suntem în situația asta, e normal ca în clipa în care istoria ne-a scos călușul din gură să ne purtăm ca ființe libere... este o măgărie să mi se spună «atunci nu vorbeai când aveai călușu-n gură, și-acum ești vocal» . Știu pe unii care au jucat un rol de dizidență care vin cu acest argument odios .” (20 ianuarie 2018, discurs ținut în Piața Universității, fără niciun motiv)
Sigur, lui Liiceanu i se pare un „argument odios” faptul că unii dizidenți cu notorietate îi bat obrazul... căci, nu-i așa? ce putea el să facă? să fi zis cine știe ce și să se trezească, Doamne-ferește! cu Julien Cioloș, soldat în termen la Secu, păzindu-i reședința, precum a păzit-o pe a Doinei Cornea? Așa ceva... Păi, dacă s-ar fi răzvrătit atunci cum ar mai fi putut el să experimenteze „Extremele culinare ale vietii- frugalitatea si desfrîul” pe care le-a trăit „...în două ocazii apropiate în timp și într-un mod perfect paradoxal: în anii ’80, cel mai sumar prînz experimentat într-o țară a opulenței (Germania), iar cea mai barocă cină, într-o țară a « mizeriei » (Romania).”
I-auzi! Domnul Gabriel ne povestește că a savurat, în 1984, în casa directorului Institutului Max Planck din München, un prânz format din două frunze de salată, o jumătate de cartof și o feliuță de friptură de grosimea unei coli de hârtie, festin udat din belșug cu apă de la robinet. Deh! Germania! (nu vă mai pun ce elegant este să-i facă de cacao, în mod public, pe cei care l-au invitat la masă, n.n.) Întors în țară, în plină tiranie românească, același Liiceanu a dat o fugă cu prietenul său, Horia Bernea, până la Brad pentru o cină de „escapadă”... știți, era în plină „aventură sinistră a comunismului”, după cum chiar dânsul a definit-o... Sinistră-sinistră, dar cina a arătat cam așa:
„Masa a început cu gustări: pateuri cu carne și cu brînză, buseuri cu ciuperci, platouri cu chifteluțe, rulouri de șuncă umplute cu salată de boeuf și alte platouri cu diferite soiuri de cîrnați. Toate stropite cu o palincă de pere. A venit apoi un borș de perișoare cu smîntînă. Cina amenința să ia o turnură ucigașă. Au urmat sărmaluțe în foi de ștevie, apoi căprioara la tavă cu sos de capere. Începusem să gîfîi. Trecuse de miezul nopții, cînd a apărut un uriaș tort, alb ca neaua și ornat cu felii de portocală proaspătă. După ce Bernea (...) a revenit scurt la cîrnăciorii de la începutul mesei, ne-am retras, mai corect spus ne-am tîrît, în dormitoarele noastre.”
Citim în continuare și aflăm că micul dejun de a doua zi a respectat și el ritualul stabilit de cu seară, căci a început cu: „...„«gustările», aliniate pe căprării: rînduri de brînzeturi, rînduri de cîrnați, altele de pateuri, rînduri de dulcețuri și miere, lapte dulce și lapte bătut, iaurturi, ouă fierte și… palinci” și a continuat cu „...două perechi de «visle», crenvurști ardelenești făcuți din carne de capră.” Apoi prânz. Apoi plăcinte...
Ziceți voi acum: dacă se dedulcea Gabriel al nostru la vreo dizidență, ar mai fi pupat el bursă Humboldt și frunză de salată ronțăită filosofic pe malul lacului Konstanz? sau dacă ar fi avut domiciliu forțat, păzit de soldat Julien Cioloș de la UM Secu, ar mai fi putut dânsul să dea o fugă până la Brad, să pape tot ce scrie, cu mare nostalgie, că a păpat?
........................................................................................
P.S. Analizele gastronomice sunt extrase din textul lui Gabriel Liiceanu -„Extremele culinare”, publicat pe 23 octombrie 2010. Sunt curioasă: câți dintre cei care citiți aceste rânduri ați fi putut descrie cu o astfel de acuratețe, în anul 2010, ce ați mâncat într-o împrejurare anume, în anul 1984? N-ați fi putut? Atunci, întreb: cât de importantă trebuie să fie mâncarea pentru Gabriel Liiceanu, pentru ca lui să i se fi întipărit în minte, cu litere de aur, lista de bucate?
Păi, de la un om care are atâta grijă de răsfățul stomacului său ne puteam aștepta noi să fie dizident?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
le bate obrazul ..
Caci pretul unui stomac bine umplut era .. exact conformarea pana la absurd! si pricnnpipul giruetei ca principiu de viata .
Si cinstitutia ? E foarte bine asa ca nu (mai) este Iliescu presedinte! (Cand era le era groaza ca Ilici poa provoca alegeri anticipate . azi ca presul nu le poate provoca!!!)
stii foarte bine dar repet : te iubesc!!!!
"Păi, de la un om care are atâta grijă de răsfățul stomacului său ne puteam aștepta noi să fie dizident?"
Cel mult de la legea gravitatiei! (sub indrumarea lu' Maharavishi doctoru' in levitatie!!)
Mi-ai inseninat ziua ...
Sarut mainile ...
Stiu , umpli, poate, ligheanul
Mult rau ai facut, agent prefacut
Si tot ce'ai mancat, vei varsa 'ndesat
Lung si repetat
Totul se plateste
Orisice pacat!