LA MULȚI ANI MITROPOLITULUI TOMISULUI! IPS Părinte Teodosie, un ierarh cu o dragoste deosebită față de credincioși, cultură, tradiție, istorie și țară. Mărturisirile unui fost student

De Cornelius Florin Stoica  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Luni, 12 decembrie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, împlinește 67 de ani. ÎPS Teodosie s-a născut în 1955, într-o familie de creștini, Procopie și Elisabeta Petrescu, în localitatea Gheorghieni, județul Suceava, fiind cel de-al 17-lea copil și ultimul, primind la botez numele Macedon.
 
Copilăria și-o petrece în localitatea natală. A urmat școala generală la Dorna-Arini, din județul Suceava, între anii 1962-1970. Ulterior, între anii 1970-1975, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar între anii 1976-1980 - Facultatea de Teologie din București, unde își va lua licența în Teologie la disciplina „Îndrumări Misionare", avându-l ca îndrumător pe regretatul pr. prof. univ. dr. Petre David.
 
Se înscrie la doctorat în octombrie 1980, specialitatea „Studiul Biblic al Vechiului Testament și Limba Ebraică". După promovarea examenului de admisibilitate, a trecut la elaborarea tezei de doctorat. În anul 1982 este încadrat cântăreț bisericesc la paraclisul patriarhal „Sf. Antim", iar la 1 octombrie 1986 a fost titularizat, prin concurs, în postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din București, secția Practică.
 
În anul 1987 a intrat la Schitul Crasna (județul Prahova) ca frate de mănăstire și a fost tuns în monahism, la 6 decembrie 1990, primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991 este hirotonit ieromonah, având ca atribuțiuni activitatea de asistență religioasă și de misiune caritabilă la spitale și casele de copii orfani din București.

În perioada 1 octombrie 1992 - 1 aprilie 1993 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham din Anglia. Ca slujitor al Domnului, a desfășurat o intensă activitate liturgică și omiletică la Catedrala Patriarhală, la Mănăstirea Antim din București, la Paraclisul „Sf. Ecaterina" al Facultății de Teologie, iar ca preot misionar, în cadrul programului de asistență religioasă și caritativ-filantropică „Diaconia" de la Centrul Patriarhal.

La 22 martie 1994, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat la rangul de arhimandrit și a aprobat alegerea sa în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Snagoveanul. În ziua de 3 aprilie 1994, la Biserica „Sf. Spiridon cel Nou" din București, a fost hirotonit arhiereu. În anul 1999, obține titlul de doctor în Teologie, cu teza „Cartea psalmilor și importanța ei în viața pastoral-misionară a bisericii".

În anul 2000, se înscrie la cel de-al doilea doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Muzică Bisericească, obținând titlul de doctor în Muzică, în decembrie 2005. Ales pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Tomisului. Ca urmare a sănătăți precare în care se afla, ÎPS Lucian Florea Tomitanul, arhiepiscopul Tomisului, a depus cererea de retragere la pensie. Sfântul Sinod, întrunindu-se în aula Palatului Patriarhiei în ziua de 21 februarie 2001, sub Președenția Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, i-a aprobat retragerea la pensie la vârsta de 78 de ani.

De asemenea, Preafericirea Sa a arătat că Sfântul Sinod a chibzuit în ședința sa din 4 octombrie 2000 ca voturile membrilor Colegiului Electoral să se îndrepte spre doi candidați: PS Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului, și PS Teodosie Snagoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Colegiul Electoral Bisericesc a declarat ales pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Tomisului pe Preasfințitul Teodosie Snagoveanul.

În aceeași zi, la 21 februarie 2001, Sfântul Sinod a examinat, a cercetat canonic și a validat alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Preasfințitului Teodosie Petrescu în scaunul de arhiepiscop al Tomisului.

Întronizat în Duminica Floriilor Festivitatea de întronizare a Înaltpreasfințitului Teodosie a avut loc la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, în ziua de 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, în cadrul sfintei liturghii, slujba fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în prezența a mii de credincioși. (Redacția via Ziua de Constanța)

ActiveNews l-a proclamat pe Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, OMUL ANULUI 2021!

Cuvânt din lucrarea Arhiepiscopul Teodosie, Părintele nostru lansată la aniversarea a 20 de ani de la întronizare, în Duminica Floriilor:

La mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

În acest an aniversar, doresc să transmit cele mai bune gânduri și tradiționalul La mulți ani, Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Dau slavă lui Dumnezeu pentru că a rânduit un ierarh cu o dragoste deosebită față de credincioși, cultură, tradiție, istorie și țară.

În anul 2011 când m-am înscris la Facultatea de Teologie „Sfântul Apostol Andrei”, din cadrul Universității Ovidius din Constanța, l-am cunoscut pentru prima data pe Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că acorda atenție fiecărui student în parte și dorea să îi cunoască. Așa am ajuns și eu să îi spun că sunt din București și că mă bucur pentru faptul că fusesem admis la secția pastorală. „Mă bucur pentru că vin tineri din București la această facultate” mi-a spus. Dar dialogul nu s-a încheiat aici. A dorit să mă știe bine și în siguranță așa că m-a cazat la căminul Seminarului „Sfântul Dionisie Exiguul” din Constanța până când îmi găseam o gazdă stabilă. Ca un părinte ne asculta pe fiecare și se asigura că avem parte de cele mai bune condiții.

M-am bucurat când am văzut că se implică atât de mult și pe de altă parte mă întristam când alții îl tot atacau prin presă. Realitatea arăta cu totul și cu totul altceva decât ceea ce auzisem. L-am avut ca profesor în anul întâi și doi de Facultate. Știa toate capitolele Noului Testament pe de rost. În timp am descoperit că de fapt știa pe de rost toată Sfânta Scriptură, Moliftele Sfântului Vasile, Sfânta Liturghie dar și alte rugăciuni.

Noi, ca niște studenți mai puțin crezători și cam asemeni Sfântului Apostol Toma, nu am crezut până nu am pus degetul pe rană ca să spun așa. Adică eram toți cu Biblia pe bănci și urmăream fiecare cuvânt în parte. După o perioadă am renunțat să îl urmărim și ne-am deschis ochii inimii, ascultându-l cu urechile sufletului. Își dorea ca și noi să știm Sfânta Scriptură pe de rost dar nu învățată ca pe poezie, ci ne îndemna ca mai întâi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă inimile pentru a înțelege cuvintele Sfintei Scripturi.

„Dacă nu înțelegeți ceva, mă sunați și stabilim să ne întâlnim și să discutăm”. – ne zicea. Mă întrebam „dar cum oare să îl sun când este înconjurat de atât de mulți oameni, când se deplasează zeci si chiar sute de kilometri, când se roagă mereu?” .

Când venea la curs zicea: „Nu m-a sunat nimeni. Deci ați înțeles toți primele capitole? Ia să vedem.” Și începea să ne asculte. Bineînțeles, mare lucru nu știam. Dar nu renunța. Începea să ne explice iar.

De-a lungul anilor de facultate ne întâlneam pe culoarele facultății. Nu exista doar o salutare și o binecuvântare. Binecuvântarea era mereu urmată de „Ce faci? Ești bine? Ai nevoie de ceva?”. Se îngrijea să nu ne lipsească ceva. Trecând timpul am ajuns ușor, ușor în ultimul an de facultate. Ne întreba pe fiecare ce temă de licență ne-am ales, cine sunt coordonatorii noștri și bineînțeles...”Să mă sunați dacă aveți nevoie de ceva” .

Fiind în ultimul an s-a organizat astfel încât timp de o săptămână ne asculta pe fiecare în parte și mai ales dorea să știe că știm Dogmatică cât mai bine. Cum oare a reușit un ierarh să își organizeze agenda, astfel încât timp de o săptămână, zi de zi, de dimineață până seară, ne preda și ne asculta. Ne asigura chiar și mâncare în fiecare zi. Sincer, eu nu știu când a trecut săptămâna respectivă. Eram toți atât de însetați de cuvântul lui Dumnezeu, iar Arhiepiscopul Tomisului ne adăpa cu multă dragoste și dăruire. După acești patru ani de facultate am înțeles de ce era atât de atacat. Diavolul nu poate suporta pe cineva care nu doar că propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu, ci și formează absolvenți, viitori slujitori ai Sfântului Altar, care face chiar și fapte de milostenie. Dacă vreun student avea vreo situație mai precară, avea masa asigurată la cantina Arhiepiscopiei Tomisului. Fără discuție.

Trecând peste vremea studenției am revenit în București. După absolvirea Masterului de „Comunicare și comuniune eclezială în spațiul eclesial” am început această misiune de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu prin emisiune. Simțeam că am această datorie morală de a propovădui cuvântului Dumnezeu, de a transmite mesajul Sfintei Evanghelii. Într-o zi fiind în Constanța ne-am întâlnit la Arhiepiscopie. I-am spus despre proiectul pe care îl începusem. Am văzut în ochii Înaltpreasfinției sale aceea bucurie că flacăra credinței nu se stinge. „Poți filma oriunde dorești. Ai binecuvântare.”. Timp de doi ani la rând ne-am revăzut și în cadrul taberelor de jurnalism „Jurnalism la Dervent” organizate de către domnul profesor dr. Mihai Coman, pe atunci decan al Facultății de Jurnalism din București.

În anul 2020 l-am invitat pe Înaltpreasfințitul părinte Teodosie în cadrul ediției speciale care a fost difuzată în ziua de Paști. A acceptat invitația înainte de a termina de stabilit prea multe detalii. A fost un „da” hotărât. Și caracteristic Înaltpreasfinției sale, nici măcar nu a dorit să știe întrebările dinainte. Auzisem pe câțiva colegi de breaslă că anumite personalități doreau să afle întrebările dinainte de filmare. În cazul Înaltpreasfințitului părinte Teodosie nici nu s-a pus problema de așa ceva. Înainte cu o săptămână de Învierea Domnului, mai exact în Duminica Floriilor, m-a sunat. Când am văzut numele Înaltpreasfinției sale pe ecranul telefonului, am crezut că dorește să discutăm ceva legat de filmare. Răspund și aud "La mulți ani, Florin!”. În clipa aceea rămăsesem fără cuvinte. I-am mulțumit și i-am ascultat urarea. După ce am încheiat apelul telefonic au apărut tot felul de întrebări. „Cum oare m-a sunat când cunoaște atât de multă lume? De ce oare nu a scris un simplu SMS, când era de înțeles faptul că timpul este prețios?” Preț de câteva minute rămăsesem cu telefonul în mână și încă eram pe gânduri.

Atunci am realizat că acest ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, nu doar că ne poartă de grijă, ci ne și poartă în rugăciunile Înaltpreasfinției sale. Iar acest lucru nu l-am simțit doar eu. Mai ales în ultimul an. Am încercat să țin pasul rugăciunii în perioada în care Înaltpresfințitul părinte Teodosie se ruga în miez de noapte. Nu am reușit. Oboseala și-a spus cuvântul. Însă de atunci și pot spune că încă din clipa în care a poposit în Dobrogea și până în ziua de astăzi, aceste rugăciuni sunt înălțate către tronul Preasfintei Treimi, Maica Domnului și toți sfinții, de către cel ce este astăzi Arhiepiscopul Tomisului.

Întru mulți ani Înaltpreasfințite Părinte Teodosie!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Eminescu decriptat de un general din serviciile secrete - criptologul Ilie Torsan

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Dd 08.05.2021 20:26
    Să-l țină Dumnezeu cât mai mult în putere,că în baza celor ce conduc țara...
    Doamne ajută!
  • Patriot Roman 12.12.2022 13:17
    LA MULTI ANI PARINTELUI IPS TEODOSIE! Sa-i dea DUMNEZEU sanatate si ce-si mai doreste el!
  • oldshatt 12.12.2022 15:13
    La multi ani IPS Teodosie, cu sanatate si putere de rugaciune! Sa-l ajute Bunul Dumnezeu in tot ceea ce intreprinde in Arhiepiscopia Tomisului si nu numai! Doamne ajuta!
  • George 12.12.2022 15:14
    Pentru modul vertical în care alege să-și trăiască viața, îl iubim. La mulți ani, Părinte! Vrednic este!
Ultima oră

16:47

Unde-s TREI puterea crește...

16:00

MIRCEA MARIAN vs NAȚIONALA ROMÂNIEI. Luminița Arhire: UN LIMAX DE PRESĂ

15:46

Sorin Roșca Stănescu: Dorin Cocoș o dă în primire pe Monica Macovei. Secretul lui Florian Coldea

15:32

Jumătate de milion de imigranți ar putea obține cetățenie americană conform unui nou plan al administrației Biden

15:23

Vânzările de Mașini Electrice se prăbușesc în Germania

14:43

Alianța Părinților și Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților solicită organizarea unei dezbateri ample și autentice referitoare la instruirea personalului ucrainean care operează avioane F-16 din Baza Aeriană-Fetești

13:41

Răsturnare de situație! Viktor Orban i-a întors spatele lui Iohannis și merge cu Rutte la șefia NATO

13:38

Patriotismul de stadion și cei care vând meciurile României

12:19

Raidurile israeliene continuă să facă ravagii în taberele de refugiați. Doar astăzi au fost uciși 17 palestinieni. Totalul se ridică la peste 37.000 de morți

11:33

"Mașini spirituale": Invazia jefuitorilor de suflete

10:26

Cariera lui Biden e ca și încheiată. Trump a început să câștige tot mai mult simpatia tinerilor

10:11

Putin merge în Coreea de Nord pentru prima dată în 24 de ani

10:02

Stoltenberg: Calea către pace trece prin mai multe arme către Ucraina. China trebuie să plătească pentru sprijinul acordat Rusiei

09:57

Ion Cristoiu: De ce vor Nicu și Marcel să pună prezidențialele în septembrie

09:35

Zoe Dantes: Oameni sub vremuri