Dragă jurnalule,

Azi a fost prima mea zi în apartamentul dlui Primar – viitor Președinte, zice el. Nici nu știu cu ce să încep, dar simt că am curățat mai multă istorie decît conține un manual de clasa a VIII-a.

Ora 08:00 – Am sunat la ușă. A deschis doamna, vizibil jenată, în halat cu urme de iaurt pe mînecă și un copil lipit de piciorul ei ca un cearșaf de calorifer. Am fost întîmpinată cu un zîmbet pe care l-aș descrie ca: „Bine că ai venit, că ne-ngroapă presa”. Mi-a zis „Bună! Noi nu prea avem timp de curățenie, știi cum e, copiii, politică, visul la președinție...". Apoi a dispărut, într-un dulap, cred, direct în Narnia.  Locul era un haos total: vase murdare stivuite pînă la tavan, obiecte împrăștiate ca după un război cu pirați și un miros dubios care părea să vină din toate colțurile. Primarul, cu aerul lui solemn de „viitor președinte”, mi-a zis: „Doamna, faceți ordine, că presa e pe urmele mele!”. Păi, dom’ primar, dacă presa te-a prins, eu ce mai pot face?!

Ora 08:05 – Orientare la fața locului, în apartament. La prima vedere: pare că a fost locuit în același timp de o familie de oameni, un trib de hamsteri nervoși și o echipă de constructori beți care au abandonat șantierul. Pe frigider scria cu magneți colorați „NIMENI NU INTRĂ ÎN CĂMARĂ!”. Între timp am aflat de ce: acolo e o colonie de mucegai care votează cu PNL. Pe canapea zăcea un copil care țipa „Tată, vreau să fiu președinte și eu!". Celălalt mă întreba dacă pot să-i spăl tema la matematică (era scrisă pe un ambalaj de pizza). 

Ora 09:00 – M-am apucat de bucătărie. Am spălat trei chiuvete de vase și oala cu care, cred eu, s-a fiert ultimul mamut. Le-am spălat cu atîta energie, că am crezut că o să-mi dau demisia de la mine însămi! Am găsit o farfurie cu ceva ce cred că era odată mîncare, dar acum era un experiment științific. Copiii au venit să „ajute”, stropind tot cu apă și rîzînd ca niște mici diavoli. Soția a țipat din sufragerie: „Nu-i certa, sunt viitori votanți!”. Bine, doamnă, dar să-mi voteze cel puțin curățenia! Pe perete, un abțibild cu „Votează Viitorul!” era lipit peste o urmă de suc de roșii datînd, probabil, din campania locală din 2020. Am încercat să dau cu aspiratorul, dar acesta a scuipat înapoi tot ce a înghițit în ultimii 5 ani. Cred că includea și un afiș electoral. 

Ora 11:00 – Am descoperit în canapea:

o suzetă,

două șosete desperecheate,

o baterie AA,

un pachet de gumă de mestecat expirat din 2016,

și, cel mai tulburător, un pliant electoral cu poza domnului Primar, dar cu mustață desenată cu pixul. (Cred că fiul cel mic are vocație de caricaturist, dovadă și pereții.)

Ora 13:00 – Pauză de masă. Mi s-a oferit o felie de pîine prăjită și o cafea făcută de dl Primar personal. A folosit trei linguri de zaț și a fiert-o în ibricul în care cred că fusese lapte bătut. Am băut din politețe și am văzut viitorul. Era cam amar. Am încercat să fac ordine în biroul primarului. Am găsit 7 dosare etichetate „Planuri mari" și unul „Ce-am făcut pînă acum"(era gol). 

Ora 15:00 – Baia. Jurnalule, acolo am avut o revelație. Dacă mi-ai fi spus că acel duș a fost folosit ultima oară de un cavaler cruciat, aș fi zis: „Da, sună plauzibil.” Am curățat faianța pînă am auzit-o scîrțîind de recunoștință. Am găsit un săpun care expirase în 2019 și un tub de pastă de dinți gol, folosit probabil ca proiectil de jucărie.

Ora 17:00 – Am întrebat unde e gunoiul. Răspunsul: „Păi... aruncăm pe geam cînd nu vede nimeni." Ah, de-aia e orașul atît de curat! Am aruncat cinci saci de gunoi, un preș care părea făcut din celule moarte și un prosop care putea să se tîrască singur în coșul de rufe.

Ora 18:30 – Încheiat prima zi. Dl Primar mi-a zis: „Mai e de lucru, dar se simte o schimbare de paradigmă.” I-am răspuns: „Dle, e prima oară cînd aud cuvîntul paradigmă în prezența unei mături, dar da, aveți dreptate.” Cînd am plecat, soția m-a întrebat dacă pot veni și mîine. I-am zis că da, dar doar dacă primesc un hazard pay și un contract de confidențialitate. Ea a rîs nervos și a plecat fața spre podele.

Mîine continui cu dormitorul matrimonial. Cred că o să am nevoie de armură și de un premiu Nobel pentru curaj. Doamna mi-a șoptit cu o privire disperată: „Aveți grijă... sub pat trăiește ceva.”

Revin cu detalii, dacă mai scap întreagă.

Cu mopul în mînă și speranța în suflet,

Bubulina C. – menajeră de criză națională. (Bogdan Tiberiu Iacob)

PS: La plecare am primit un mic.