Ieri, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, mă uitam la bucuria oamenilor, la chipurile luminoase.
Erau de la copii abia botezați - a treia generație de membri ai comunității din nucleul inițial, copiii copiilor noștri - până la bătrâne de peste 80 de ani. De obicei vine la slujbă și medicul psihiatru Galina Răduleanu, basarabeancă, fostă deținută politic (patru ani de detenție la Brașov, Uranus, Jilava, Arad și Oradea). Fiica preotului patriot Boris Răduleanu (condamnat de bolșevici la 10 ani de pușcărie).
Această venerabilă mărturisitoare a împlinit anul acesta 91 de ani și se ține mai bine decât mulți din generația noastră. Vine la biserică cu tramvaiul de departe, uneori pe o vreme imposibilă (călduri mari sau frig) și stă aproape toată slujba în picioare, ceea ce ne cam umilește pe toți cei care ne mai plângem că ne este greu. Nu mai vorbesc de cei care găsesc să facă orice altceva în sfânta Duminică, numai să dea două ore pentru Dumnezeu care și-a făcut altar de jertfă din Cruce, nu catadicsesc.
Dar să vă spun gândul ce mi-a venit după ce s-a terminat împărtășania cu Sfântul Trup și scumpul Sânge al Mântuitorului. A fost prea puternic și de aceea îl mărturisesc public.
Suntem precum înainte de Potop, când lui Noe Dumnezeu i-a poruncit să-și facă arca în care să salveze familia și viețuitoarele Pământului.
Lumea era atât de stricată, încât Domnul a luat decizia radicală de a aduce un diluviu prin care să facă un nou început Creației Sale.
Îmbâcsiți în păcate, cei din jur îl batjocoreau pe Noe, care făcea voia lui Dumnezeu și construia acea ciudățenie inutilă, acțiune de neînțeles pentru cei din cetate.
Am avut o revelație cum că acea barcă de salvare a Creației este Biserica acum.
Comparația dintre o corabie și biserică este veche. Ce am văzut acum era concretețea, similitudinea situațiilor.
Trăim vremuri pe care nu am fi crezut vreodată să vină. Eu, cel puțin, nu m-am gândit nicio clipă în 1990 că vom ajunge aici, ca ideologia comunistă să fie înlocuită cu una care să facă din sodomie un standard la care nu numai că ar trebui să se supună societatea, dar să fie construit un nou limbaj care să-l înlocuiască pe cel "vechi", să fie redefinită noțiunea de Familie, mai mult, chiar și aceea biologică, de sex (masculin sau feminin).
Stranietatea nu atinge doar aceste aspecte, dar vedem cum ideologia sexo-marxistă se deversează imund în școli și grădinițe, în cărțile pentru copii, în cultura de mase (cinematografia mustește de "eroi" pederaști, care înlocuiesc modelele ideale de tip muncitorul sau colhoznica din filmele anilor '50), a pătruns în teatru, în artele plastice șamd. Presa globalistă a devenit un focar permanent de manipulare, iar marea majoritate a oamenilor politici, în tot cazul cei promovați la vârful puterii, sunt niște biete marionete acefale și decrepite.
"Biserica ESTE Arca, în ea vă veți salva", auzeam în minte foarte limpede când stăteam în strană și mă bucuram de oameni.
Ca și atunci, cei care spun că nu poate fi salvare în alt chip sunt luați în râs. În cel mai bun caz, spiritele subțiri îi tratează condescendent pe cei care cred "într-o forță supranaturală".
Și totuși, condițiile sunt izbitor de asemănătoare.
Chiar vorbeam zilele trecute cu un Părinte pe această temă: câtă răbdare să mai aibă Dumnezeu când vede mlaștina în care s-a transformat sufletul omului astăzi? Chiar și în Biserică, suntem departe de Hristos și am schimbat inclusiv rugăciunea domnească, Tatăl nostru: "facă-se voia Ta" a devenit "facă-se voia mea". Adică fugim de Cruce. Lumea creștină, mai ales în "Occidentul Colectiv", este pulverizată. Oamenii i-au făcut loc de muncă diavolului pe tot Pământul.
Revenind la ce am auzit atât de limpede: nimeni nu va răzbi în vremurile ce vin dacă nu se va urca în Arca Domnului, în Biserica Sa.
Va fi singurul loc în care vom putea să ne păstrăm sufletele. Orice alt substitut omenesc nu va putea să ne facă să răzbatem în tulburările ce sunt și ce vor veni.
Doamne, nu ne lăsa!
Erau de la copii abia botezați - a treia generație de membri ai comunității din nucleul inițial, copiii copiilor noștri - până la bătrâne de peste 80 de ani. De obicei vine la slujbă și medicul psihiatru Galina Răduleanu, basarabeancă, fostă deținută politic (patru ani de detenție la Brașov, Uranus, Jilava, Arad și Oradea). Fiica preotului patriot Boris Răduleanu (condamnat de bolșevici la 10 ani de pușcărie).
Această venerabilă mărturisitoare a împlinit anul acesta 91 de ani și se ține mai bine decât mulți din generația noastră. Vine la biserică cu tramvaiul de departe, uneori pe o vreme imposibilă (călduri mari sau frig) și stă aproape toată slujba în picioare, ceea ce ne cam umilește pe toți cei care ne mai plângem că ne este greu. Nu mai vorbesc de cei care găsesc să facă orice altceva în sfânta Duminică, numai să dea două ore pentru Dumnezeu care și-a făcut altar de jertfă din Cruce, nu catadicsesc.
Dar să vă spun gândul ce mi-a venit după ce s-a terminat împărtășania cu Sfântul Trup și scumpul Sânge al Mântuitorului. A fost prea puternic și de aceea îl mărturisesc public.
Suntem precum înainte de Potop, când lui Noe Dumnezeu i-a poruncit să-și facă arca în care să salveze familia și viețuitoarele Pământului.
Lumea era atât de stricată, încât Domnul a luat decizia radicală de a aduce un diluviu prin care să facă un nou început Creației Sale.
Îmbâcsiți în păcate, cei din jur îl batjocoreau pe Noe, care făcea voia lui Dumnezeu și construia acea ciudățenie inutilă, acțiune de neînțeles pentru cei din cetate.
Am avut o revelație cum că acea barcă de salvare a Creației este Biserica acum.
Comparația dintre o corabie și biserică este veche. Ce am văzut acum era concretețea, similitudinea situațiilor.
Trăim vremuri pe care nu am fi crezut vreodată să vină. Eu, cel puțin, nu m-am gândit nicio clipă în 1990 că vom ajunge aici, ca ideologia comunistă să fie înlocuită cu una care să facă din sodomie un standard la care nu numai că ar trebui să se supună societatea, dar să fie construit un nou limbaj care să-l înlocuiască pe cel "vechi", să fie redefinită noțiunea de Familie, mai mult, chiar și aceea biologică, de sex (masculin sau feminin).
Stranietatea nu atinge doar aceste aspecte, dar vedem cum ideologia sexo-marxistă se deversează imund în școli și grădinițe, în cărțile pentru copii, în cultura de mase (cinematografia mustește de "eroi" pederaști, care înlocuiesc modelele ideale de tip muncitorul sau colhoznica din filmele anilor '50), a pătruns în teatru, în artele plastice șamd. Presa globalistă a devenit un focar permanent de manipulare, iar marea majoritate a oamenilor politici, în tot cazul cei promovați la vârful puterii, sunt niște biete marionete acefale și decrepite.
"Biserica ESTE Arca, în ea vă veți salva", auzeam în minte foarte limpede când stăteam în strană și mă bucuram de oameni.
Ca și atunci, cei care spun că nu poate fi salvare în alt chip sunt luați în râs. În cel mai bun caz, spiritele subțiri îi tratează condescendent pe cei care cred "într-o forță supranaturală".
Și totuși, condițiile sunt izbitor de asemănătoare.
Chiar vorbeam zilele trecute cu un Părinte pe această temă: câtă răbdare să mai aibă Dumnezeu când vede mlaștina în care s-a transformat sufletul omului astăzi? Chiar și în Biserică, suntem departe de Hristos și am schimbat inclusiv rugăciunea domnească, Tatăl nostru: "facă-se voia Ta" a devenit "facă-se voia mea". Adică fugim de Cruce. Lumea creștină, mai ales în "Occidentul Colectiv", este pulverizată. Oamenii i-au făcut loc de muncă diavolului pe tot Pământul.
Revenind la ce am auzit atât de limpede: nimeni nu va răzbi în vremurile ce vin dacă nu se va urca în Arca Domnului, în Biserica Sa.
Va fi singurul loc în care vom putea să ne păstrăm sufletele. Orice alt substitut omenesc nu va putea să ne facă să răzbatem în tulburările ce sunt și ce vor veni.
Doamne, nu ne lăsa!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Sa zicem ca intr-o dimineata mergi pana la usa de la baie si dai sa aprinzi becul. Nu se aprinde. Mai incerci un alt intrerupator, nici acela nu raspunde asteptarilor. Iti spui ca s-a luat lumina si te descurci cum poti prin intuneric.
Mergi sa faci cafea si vezi ca nici expressorul nu merge. Te uiti la telefon si vezi ca e inchis. Iti spui ca il ve baga in priza imediat ce vine lumina sau in masina in drum spre servici. Apoi te uiti la telefonul sotiei si vezi ca nici acela nu merge. Deschizi radioul pe baterie si nici ala nu e impresionat de dorinta ta de a asculta stirile.
Te uiti pe geam si vezi lume pe strada care para a fi nedumerita. Se trezeste intre timp si sotia si te intreaba care-i treaba, de ce n-ai facut cafea. Decideti amandoi ca-i vremea sa iesiti in strada pentru a vedea ce si cum. Pe scarile blocului nimeni nu-i mai luminat asa ca ajungeti in strada. Nimic schimbat, doar ca lumea e la fel de "in plop" ca si voi. Nu merge nimic electric sau electronic. Cineva da sa porneasca o masina pe benzina; ghinion.
Acum, cineva zice ca a vazut un documentar la teleu ci zice ca ar putea fi un EMP. Nu stie ce inseamna acronimul dar zice ca e o dereglare a tot ce fuctioneaza pe baza de curent electric sau implica asa ceva.
Aici oamenii incep sa intrebe care ar fi cauza: fenomen natural, pana sau agresiune a unei puteri ostile. Daca e fenomen natural sau pana, e important de stiut amploarea sau intinderea: judet, provincie, tara, continent, etc. Ca cat mai extinsa, cu atat mai putine sansele sa poti utiliza expresorul in cateva luni. Daca e act ostil, problema e si mai complicata pentru ca repornirea sistemului energetic va fi ingreunata de puterea care a initiat atacul, indiferent de cat de extinsa e aria afectata. Cum nu se primesc stiri oficiale de niciunde, lumea incepe sa se nelinisteasca, desi nu e nici un pericol imediat.
Totusi oamenii incep sa inteleaga ca e fiecare pentru sine, ca azi nu vine nimeni cu gamele calde si putini sunt cei care stiu de unde sa inceapa. La robinet apa nu curge, nici la toaleta. magazinele fie vor fi pazite de jandarmi, fie vor fi golite in cateva ore de cei mai "intreprinzatori". Cei care au cea mai mica legatura cu cineva la tara se poate gandi la un ajutor de la acela/aceia; ceilalti doar daca guvernul se va organiza in masura in care are rezerve strategice. Altfel haosul incepe din ziua nr 3 in cel mai bun caz.
Sper ca n-am stricat nimanui seara. Doamne-ajuta!
Și cât de mult ..pe verticală.
În sfârșit, ne vom smeri.
În sfârșit, vom cunoaște adevărul.
Iar adevărul e că nu putem face nimic fără Adevăr.. “fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5).
Doamne, miluiește.
Și cât de mult ..pe verticală. ‘’
Aceasta o putem constata chiar si acum, in anumite situatii. Vedem - cand tinem posturi si nu numai…-, cat de putin din cele materiale ne sunt necesare. Dar aceasta constatare o putem face doar daca ne adancim in cele spirituale.
In anul 2000 am fost pentru prima data intr-o Manastire. Am stat, parca, 7-8 zile. Primele zile au fost cumplite, obisnuintele mele din lume ma luptau (curatenia trupului obisnuita doar prin spalare, lipsa unor surse de informatie lumeasca – radio, tv -, toate aceste dependente lumesti. La sfarsit, cand m-am intors in oras, am simtit, atat cat am putut eu, duhoarea, agitatia fara rost. Ma intrebam, ce caut eu aici?! Aceasta stare a durat putin, dupa care iar m-am intors in voma mea. De atunci viata mea este o serie de caderi si ridicari. Ridicari numai si numai din marea mila a Domnului!
Aceasta despre orizontala mea. Pentru ca despre verticala eu nu pot vorbi. Insa dau marturie altii despre aceasta cale ‘’ingusta si sanatoasa’’
‘’În 1957 fiind în București la Ministerul de Interne, bătut și anchetat, se roagă: „toată ziua și noaptea, chemam numele Domnului și ajutorul Maicii Lui. După șase săptămâni de rugăciuni, m-am trezit într-o dimineață așa de transpirat, că puteam stoarce rufele de pe mine. Și salteaua și paiele din saltea erau atât de ude, încât a trebuit să o așez jos pe muchie, rezemată de cărămida patului, să se usuce. Avusesem un vis!
În fața ochilor mei, în celula mea, trecea Iisus Hristos, trăgând după El, cu mare greutate, Crucea pe care a fost răstignit. Dar toată greutatea fizică a acestei Cruci o simțeam eu pe umerii mei și mă apăsa atât de tare, încât tremuram din toată ființa mea sub greutatea ei, de aceea transpirasem așa de tare! Ce vis, Doamne!
A fost Iisus în celula mea, în fața ochilor mei, în ființa mea! Și când m-am trezit, eram ud leoarcă, speriat și sleit de puteri. În singurătatea celulei în care zăceam, m-a găsit Iisus și mi-a arătat că port Crucea Lui. Sfânta Cruce pe care El S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre, Crucea neamului nostru românesc! Eram, deci, pe drumul cel bun, pe drumul Golgotei Lui! Eram pe drumul cel îngust și sănătos! Cum puteam să nu accept suferința? Cum să nu fiu măgulit de atâtea favoruri ce mi le-au făcut El și Maica Lui? Ei mi-au dovedit în atâtea rânduri că-mi sunt ascultate rugăciunile și că sunt în atenția lor. Mare ești Tu, Doamne, și mari sunt puterile Tale!”.
Îmbolnăvindu-se grav de plămâni, ajunge la Aiud unde supraviețuiește, având aceeași încredere în Dumnezeu, rugându-se tot timpul. Întâlnește deținuți pe care nu-i cunoscuse și rar se mai vede cu foști camarazi de care se despărțise înainte. Săritor să ajute pe cei mai slabi, a fost un izvor de încântare pentru cei cu care a împărtășit greutățile. A stat și la izolare pe un ger năprasnic, sumar îmbrăcat, cu mâncare la trei zile.
S-a eliberat în 30 iulie 1964, de ziua nașterii sale, rămânând același suflet bun și împăcat: „Tuturor celor care m-au chinuit și maltratat, un creștinesc: Dumnezeu să-i ierte! Dar neamul nostru românesc e bine să știe ce a însemnat ateo-comunismul pe care l-a dus în spate mai bine de 45 de ani și să nu uite că, fără Dumnezeu, omul se întoarce la barbarie!”. Dă dovadă de o înaltă spiritualitate. A fost minunea lui Dumnezeu că l-a păzit atâta timp. A doua zi de la eliberare, fiind acasă la Ploiești, își revarsă toate durerile într-un șuvoi de plâns nestăvilit. O adevărată renaștere. „Iar când cei patru preoți care slujeau au ieșit în fața Altarului, cu Sfintele Daruri, am izbucnit în lacrimi și mi-a fost imposibil să mă mai opresc din plâns, până la sfârșitul slujbei. Doamne, că mari sunt puterile Tale! Unde am fost eu timp de 20 de ani? Unde am fost eu ieri și unde sunt astăzi, întreg și sănătos?! Cum de nu m-a strivit tăvălugul asupritorilor?! Acestea erau gândurile care mă frământau. Doream, mă forțam să mă opresc din plâns, dar lacrimile nu mă ascultau, încât m-am spălat, cu ele, de tot visul urât prin care am trecut”. ‘’
https://www.activenews.ro/cultura-cultul-eroilor/Nicu-Popescu-Vorkuta-Omul-la-care-au-venit-in-celula-Mantuitorul-si-Maica-Sa.-Minunea-salvarii-vietii-lui-din-sediul-KGB-de-la-Lubianka-povestita-de-Parintele-Sofian-Boghiu-si-amintiri-din-Gulagul-sovietic-30-iulie-1918-16-septembrie-1999-184470
Atunci .. de nevoie.
Bine ar fi să fie de voie, nu de nevoie. Mila Lui Dumnezeu în ambele cazuri.
Surprinderea e ..după caz.
Doamne, miluiește.
Pentru Manole...
Le-am spus de multe ori prietenilor/neprietenilor: " o să vă aruncați într-o" bună "zi ,mașinile, espressoare-le,etc...
unii m-au crezut, alții s-au pierdut din calitatea de prieten...
...și nu am visat...
nu trebuie să ne supărăm/deranjăm, este un dat,și, ce este dat...e dat,pur și simplu!
Nădejdea să nu ne părăsească!
Amin.
Iar ne-bunii vor zice de noi că suntem nebuni. Se știe..
https://www.facebook.com/share/v/DbE2LVoRwp4W4oAF/?mibextid=KsPBc6
Doamne, miluiește.