Pentru că tot s-a terminat controversa legată de înmormântarea lui Nicu Covaci iar trupul a fost depus cu grijă creștinească în pământ în vederea Învierii, spre dezamăgirea iubitorilor de carne și oase arse (controversă venită de la un amețit din noua trupă, că familia și prietenii nu au deschis discuția ce a fost ulterior preluată oțios de presa globalistă și de mulți ciuri-buri cu pretenții de teologi sau analiști), să vedem de ce Biserica Ortodoxă NU SLUJEȘTE LA MORȚII INCINERAȚI.
Aici mai facem o paranteză, că sunt destui panglicari care fac subterfugii de jucători șmecherași de alba-neagra: "Cum dom'le nu face asta, că în istoria Bisericii au existat sfinți arși de prigonitori, ba mai mor și azi creștini în incendii". Păi e simplu: nu au ales ei această moarte. Oricum, rămășițele pământești ale celor arși împotriva voinței lor sunt îngropate de familii/comunitate ulterior, după tot tipicul bisericesc.
Dacă cer în mod expres să fie arși și familia le ascultă dorința, Biserica îi ignoră. E ca și la sinucigași, Biserica nu participă la prohodirea trupurilor lipsite de viață în aceste cazuri. Pentru motivul foarte clar că aceștia NU MAI FAC PARTE din Trupul Mistic al lui Hristos, care este Biserica.
De altfel, în Ortodoxie există o "slujbă a înmormântării", dar nu a existat niciodată o "slujbă a incinerării". Și nici nu va inventa una pentru aceste cazuri "speciale".
Îngrijorat de moda incinerării morților ce pătrunsese în rândul burgheziei românești interbelice pe filieră orientală și ateistă, cel mai mare teolog dogmatist român, Sf. Dumitru Stăniloae, a scris în 1940 un articol prilejuit de cremarea unei mari personalități a epocii, Grigore Trancu-Iași, profesor, economist, politician și fost ministru averescan, fondatorul Ministerului Muncii.
Citez din articol: "Să te lași incinerat, când Biserica osândește acest lucru și când nu-ți acordă, prin preoții ei legiuiți, asistența și rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii și, deci, și a creștinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creștinismului nu se practică și deci nu se aprobă incinerarea. Ea nu se conciliază cu considerația ce-o dă creștinismul trupului omenesc. Trupul este, în credința creștină, chipul sufletului și este creat de Dumnezeu printr-un act de atenție deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său.
Trupul face atât de mult parte din ființa omului, încât viața veșnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Și l-a făcut trup propriu și stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. (...)
În arderea trupului se manifestă pur și simplu instinctul păcătos și absurd de a destrăma credința creștină. Cine respectă trupul, chiar mort, își simbolizează prin aceasta credința în veșnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic".
La finalul articolului, Sfântul Părinte Stăniloae cere ca simulacrul de "slujbă religioasă" făcut atunci, ca și azi, de preoții caterisiți, "pentru mângâierea familiilor", să fie interzis.
Cred că merită citit tot articolul și sunt convins că aceia care erau în dubiu asupra incinerării - un act atât de categoric dezaprobat de Biserică și prin cuvântul Sf. Dumitru Stăniloae - vor găsi răspunsurile cuvenite.
Merită citit și textul pe aceeași temă scris de monahul american Seraphim Rose, care încă nu este canonizat dar este cinstit ca Sfânt de foarte mulți ortodocși, printre care mă număr.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.