După sărbătorile de iarnă, când mânca și vădăstreanul carne pe săturate, și cele de Paști, când își bucura burta cu ouă vopsite și niște miel, cel mai aștepta eveniment al anului era Bâlciul de Sfânta Maria, 15 august, de la Vădăstrița.

Atunci apăreau primele lubenițe, adevărate nu ca cele de azi care se „coc” în iunie, și gustam primii struguri, albi, care se coceau pe vițele din curte, dinspre magazie. Roșioara, alt soi de struguri, care erau pe aleea de pe lângă casă, urmau, după Adormirea Maicii Domnului.

„A trecut Sfânta Maria / S-a dus dracu pălăria”, era leit-motiv-ul care anunța începerea pregătirilor pentru iarnă... În primul rând, achiziționarea de lemne și cărbuni, care deveniseră un lux în ultimul deceniu al ceaușismului.

Pe 15 august, de la primele ore ale dimineții pe șoseaua care trece prin fața casei noastre curgeau căruțe, trase de cai sau măgari, mai rar catâri, că ăștia erau mai mult ai țiganilor, bicicliști, mașini mici sau mai mari pline cu oameni veseli că mergeau la bâlci.

Pe o rază de șapte sate, de la nord la sud și de la est la vest de Vădăstrița, nimeni nu concepea să nu facă act de prezență.

Măița spunea că la bâlciul din satul în care se născuse venea „lume luminată”. Voia să spună lume multă, nu vă gândiți la altceva. Nu știu de unde avea expresia, dar așa se referea la mulțimea pe care o văzuse la Maglavit. La Petrache Lupu fusese „lume luminată”, dar Măița nu știu că dădea acest sens expresiei...

La Vădastra, haine noi ne făceam de Paști și de Bâlci! Că La Vădastrița era musai să te tragi în poză, ca mărturie că n-ai absentat nemotivat.

Flăcăii își duceau mândrele să le dea în tiribombele cu lanțuri, până le amețeau bine, apoi le duceau la balul de la Căminul Cultural, unde obligatoriu se lăsa cu mari bătăi între „gazde” și „oaspeți”.

Ăia mai mici doar la bâlci la Vădăstrița vedeau și, în funcție de ce aveau în buzunare, se îndopau cu înghețată, vată pe băț (căreia îi spuneau tot înghețată), alviță și susan... Toate acoperite de țărâna fierbinte, ca pe canicula devenită azi lege pentru a justifica „încălzirea globală”, care trecea de talpa încălțărilor și ardea ca flăcările Iadului...

Când m-am făcut mai măricel am îndrăznit și eu să intru la bal, dar nu înainte ca un văr de al meu, poreclit Pișpainer, renumit în Vădăstrița că dă bine cu pumnul, să nu-i avertizeze pe organizatori  că sunt sub protecția lui... Așa am fost doar spectator la niște bătăi de pomină, în care victimele n-aveau altă vină decât aia că erau din alte sate...

În lanțuri nu m-am dat niciodată, însă, culmea, în ciuda faptului că nu mi-am arătat bărbăția, am dus câteva fete în parcul de peste drum de bâlci, la pupat...:)) Că și pentru asta mergeai la bâlci...

Cu bune și rele, era o lume încă normală... Deși săracă lipită și atent supravegheată de Miliție și Securitate.

Tot din copilărie, referitor la asta, țin minte o vorbă: „Frica păzește via!”. Când am auzit-o prima dată, m-am dus pe „deal” la vie și mi-am făcut un bordei  din coceni de porumb, ca să dorm acolo și s-o păzesc... Când a început să se „întunericescă” nu mai nimeream drumul spre casă...

Frica nu mai păzea via!:))