La Grădiniță mergeam mai mult de dragul Maiei, care era bucătăreasă-îngrijitoare. Nuți ale Pârciu (Grădinaru) mi-a readus-o în minte pe Maia, că - păcatele mele! – o uitasem.

Avea un cățel ce ne fugărea prin curtea Grădiniței de lângă Colac, unde era o pivniță, ca să aibă unde să stea alimentele vara la rece, al cărei acoperiș era ca o moviliță. Pentru piticii care eram, să urci pe moviliță era ca și când ai urca azi pe munte... Oricum, de acasă până la Grădiniță, care e o distanță cam de 500 de metri, mi se părea un drum interminabil.

Tot Nuți susține că în clădire erau cuiere lungi unde aveam agățate prosoapele individuale și cănile pentru lapte. Asta nu mai vizualizez cu niciun chip.

Maia a avut un băiat, cam neconformist în acei ani împuțiți de comunism, pe care l-au aruncat unii de la etajul unui bloc.

Mă duceam cu Codruț pe la ea, stătea lânga Ciorecan. Avea un nepot la Vișina Veche ce o vizita în vacanțe, probabil copilul fiului ei decedat, cu care mă imprietenisem. Dan, parcă...

„Avea o casă mare și o curte la fel de mare. Casa avea două intrări: prin față se intra într-un hol, iar în stânga-dreapta erau camerele. Ea locuia în camera din dreapta”, mi-a scris Nuți.

Nea Ion Ciorecan stătea pe colț, unde era o fântână.

La Vădastra, fântânile erau la intersecțiile ulițelor.

Tot Nuți mi-a spus: „După ce s-a pensionat, stătea mai mereu pe la poartă sau lângă fântână. Îl poreclam, mai în secret, „Hai să trăiești!”. Și cum drumul meu era pe acolo, după ce a murit, i-am simțit lipsa”.

Nea Ion Ciorecan și Tita, când era președinte de CAP, au transformat curtea lui Grigorescu în parc. Aleile era cu gazon, iar parcul avea și instalație de irigare, cu aspersoare din loc în loc... Dacă vă vine să credeți că așa a fost posibil la sfârșitul anilor 1960, într-un sat uitat de lume ca Vădastra.

Dar nu vă entuziasmați!

După ce Tita nu a mai condus CAP-ul, nici sistemul de irigații nu a mai interesat pe nimeni. Asta auzeam când trăgeam cu urechea ce discutau  ei doi, că nea Ciorecan a suferit mult pentru parcul ăla.

Nu știu de unde învățase, dar era un mare horticultor... Înclin să cred că era autodidact. În fața casei lui Grigorescu reușise să creeze câțiva duzi ca niște umbrele...

Apropo de duzi...

În parc, spre pârâu, erau câțiva duzi bătrâni, sub care erau niște bănci, unde se retrăgeau la ceas de seară flăcăii și fetele satului ca să se pupe.

Nea Ion Ciorecan, care era un hâtru, mă trimitea să-i spionez... Nu i-am adus vreodată o informație de valoare... D-aia, probabil că mi-au făcut silă de mic milițienii și securiștii... Vulpea când nu ajunge la struguri...:))

Unde e acum Monumentul Eroilor, tot în perioada amenajării parcului, Tita și Ciorecan au construit un chioșc, unde se vindeau produsele CAP-ului.

Ce am omis să spun e că nea Ion nu era pitic, dar scund era cu siguranță.

Când a venit prima dată la chioșc, Finu Pricuță ale Oală, care era peste media de înălțime a vădăstrenilor, l-a apostrofat pe Ciorecan:

- Nea Ioane, îl făcuși pe măsura ta?