Mă întorc la familie. Unchiul Gheorghe, „băgat în casă” la Ionică ale Drăgan, unul dintre ciobanii satului, era o mare figură.

„Băgatul în casă” a fost o formă prin care Burtosu l-a pedepsit pentru multele boroboațe pe care le făcea când era flăcău... Una era că lua noaptea grâu din podul noii case, care era in construcție, ca să aibă flăcăii satului cu ce să-și cumpere vin.

Îl ducea peste drum lui Bîrză... Până într-o zi când Tita a descoperit sacul pregătit să-i fie dus lui Bîrză și a scos grâul, punând în loc cenușă... Ce a fost în prăvălia și la gura lui Bîrză...

Unchiul Gheorghe era mereu în conflict și cu sora lui mai mare, Leana. La un moment dat, între ei a intervenit însuși Țasta, care i-a întins un cuțit și l-a îndemnat: „Ia, tică, și fă-o PRASTAMĂ!”. Așa i-a  rămas numele la pastramă în neamul Țasta...

Casa în care m-am născut era construită pentru el, Tita urmând să rămână în casa bătrânească, ce era în zona din curte pe unde acum e magazia de lângă Căminul Cultural.

Burtosul i-a ales-o de nevastă, sau doar a fost de acord cu alegerea lui Gheorghe, asta nu știu, pe Zica, în acte Zâna, fata lui Ionică ale Drăgan, un cioban foarte sărac

În noaptea nunții, scândurile de la patul în care s-au băgat mirii, Gheorghe ale Țasta și Zâna ale Drăgan, s-au rupt.

Gheorghe, proaspăt cap de familie, a vrut să iasă în curte ca să le înlocuiască. După ce s-a ridicat în fund pe marginea patului sabotor și-a dat seama că ieșea degeaba. Sărăcia era atât de mare în oborul lui Ionică ale Drăgan încât n-avea nicio șansă să găsească vreo scândură...

Unchiul Gheorghe a muncit din greu și a făcut, cu Zâna, o casă frumoasă.

Mergea la „lucru”. Asta se traduce că pleca, ca mulți din sat, la muncă pe la diverse IAS-uri din țară, ca zilier. IAS-urile plăteau bani frumoși pe „ziua muncă” pe lângă CAP-ul „Cetatea Nouă”, la care cooperatorii munceau pe mai nimic.

Comuniștii au exploatat țăranii, deveniți „membri cooperatori”, în așa hal încât și mizeria de „Desculț” a lui Zaharia Stancu cu botnița era floare la ureche, dacă ar fi avut măcar un sâmbure de adevăr...

În spatele casei noi, când abia învățasem să apreciez un vin de calitate, pe la 9-10 ani, unchiul Gheorghe și tușa Zica aveau un cireș din care nu mă săturam niciodată să-i mănânc poamele, iar sub casă o pivniță în care mereu era cel mai bun vin produs în Vădastra.

Unchiul Gheorghe și tușa Zica mă serveau de câte ori mergem la ei, fără să-mi ceară buletinul. Amândoi erau și povestitori de mare clasă... I-am iubit! Când tușa Zica a făcut cancer de sân, și am auzit, fără să vreau din ce vorbeau Tita și Măița, parcă m-a lovit ceva în cap. Din fericire, a supraviețuit mulți ani operației...

Când a murit unchiul Gheorghe, mult prea devreme, eram cu Tita, cu căruța cu Doina, la Suat, cred că la scos sfeclă... A trecut cineva prin capul locului și ne-a strigat că a murit Gheorghe ale Drăgan... N-am schimbat între noi o vorbă, iar Tita a mânat-o pe Doina spre sat cum nu făcuse în viața lui. Amândoi tăceam și plângeam...