Domnul Dide ar fi fost contabil, îmi zice Paula. Și este foarte posibil după cum adaptase în scop lucrativ povestea cuiului lui Pepelea.

Bunul meu prieten Florin Penescu (ale Cotocu) m-a luminat cu o „antologică”...  Domnul Dide, în locurile unde se simțea bine când mergea în vizite, își „uita” pălăria sau bastonul... motiv pentru a reveni...

Că tot veni vorba de ale Cotocu...

Islazul zis „Cetate”, cu măgura lui, m-a fascinat nu doar pe mine, ci dăduse iluzii și generațiilor anterioare.

Probabil inspirați de gropile pe care le lăsau în urmă arheologii ce au tot scotocit pe „Cetate” între cele două războaie mondiale, unii ale Cotocu, nu știu care că e neam mare, s-au apucat și ei să scurme după niscaiva comori. Cum n-am văzut vreun palat în sat, sigur că s-au ales cu praful de pe tobă, bașca bătături în palme.

Însă, ce a făcut nemuritoare pasiunea pentru „arheologie” ce-i lovise brusc a fost comentarul lui Fide, cel mai hâtru vădăstrean al vremii sale.

Evident, că în sat nici nu se auzise de chiloți pe vremea aia, așa că băieții și bărbații se scăldau la baltă în costumul de baie al lui Adam.

Când vreunul se dădea cu curul în sus deasupra apei, Fide îl avertiza: „Bă, nu mai sta cu gaura la vedere, că vin ale Cotocu să sape după comori!”,

Tot de la Florin ale Cotocu, mai am una cu Fide... Când s-a dus să-și ia nevastă „cu fuga”, cum fata stătea în cumpănă,  Fide a luat-o repede: „Fugi cu mine sau fug singur?”.

Floricel Dobrița (ale Canace) mi-a zis că Fide mergea des la pescuit pe baltă „La Căpitanu”. Când nu prindea nimic, de draci mânca râmele și o lua spre casă cu pălăria pe o parte.