Burtosu, Ion (Ionică ale Țasta) D. Pena, a luptat în Primul Război Mondial, fiind decorat cu medalia „Bărbăție și credință” cu spade, prin ordinul 1553 din 22 iunie 1918 ca soldat, iar într-un document din 1934 apare cu gradul de sergent.

A ținut de Regimentul 19 Infanterie, avea brevetul 26248 și era înregistrat ca agricultor.

Tita nu a făcut Al Doilea Război Mondial pentru că, înainte să ajungă pe front, fiind la artilerie, unde aveam tunuri trase de cai, la o aplicație atelajul s-a împotmolit în noroi și s-a răsturnat peste el.

Avea 12 operații la șoldul stâng, iar tija metalică pe care i-au scos-o abia prin anii 1970 cred că mai e și azi în podul casei de la Vădastra.

În schimb, fratele lui, unchiu Gheorghe, devenit ale Drăgan prin băgare în casă (asupra motivelor ce au dus la asta voi reveni), a ajuns până în munții Tatra.

În 1941, când primar era Gheorghe M. Niculcea și viceprimar Ion Georgescu, Burtosu îndeplinea funcția de secretar.

Mitrică, deja pensionar militar, a fost primar în 1938, iar Tita în anii 1950-1952, dar nu prea cred, deși în acte apare ca primar Ion I. D. Pena... Cel mai probabil e vorba tot de Burtosu.

Noi, vădăstrenii, am avut un „Geoană” cu mult înaintea țării.

Dună, care stătea pe șosea, spre ale Duche și peste drum de ale Cioacă, și mi-l amintesc în cârje, fără un picior, era proverbial. Când ceva dura foarte-foarte puțin, ca președinția lui Geoană din 2009, se spunea: „A stat cât a stat Dună primar”.

Tita mi-a explicat că vorba se trăgea de când țărăniștii îl puseseră pe Dună primar seara, iar liberalii îl dăduseră jos dimineața.

(Va urma)