Pe lângă Cezar, Tita mă mai plimba și cu IMS-ul CAP-ului, condus de Nea Fănel (Ștefan Ruscu). Ale Ruscu nu-mi aduc aminte să fi avut vreo poreclă, deși prietenului meu Costică Ruscu, însurat cu Paula  Crușoveanu (ale Jitaru), colegă de clasă la Generală, i se spunea ale Fulfucu. Îl las pe Costică să lămurească cum vine treaba...

Oane ale Țasta avea o apăsare pe inimă ce ținea de mândria de a fi vădăstrean: Că nu aveam un preot la biserică născut în Vădastra. Îmi zicea că ar fi încercat să-l facă paroh pe unul ale Vulpe, dar s-a dovedit doar un „bandit”, care l-a mințit că făcuse studiile la care îl trimisese. Și-mi mai trântea cu năduf: „Cum să faci taică vulpea popă?”.

Discuta mereu cu vecinul Simion ale Gofea să găsească un copil din sat, cu aptitudini, pe care să-l trimită la Seminarul Teologic. Până la urmă măgăreața a căzut pe prietenul și vecinul meu Paul, nepotul lui Simion. Dar, deși știa să cânte la acordeon, în căruța cu vaca cu care ne duceam cu unchiul Simion la bostănăria la care era pândar, chiar și „Valurile Dunării”, a picat cu succes la examenul de admitere.

Drept urmare, clasele a IX-a și a X-a le-a făcut la Școla Generală nr. 4 din Corabia. După vreo câteva săptămâni, vine muică-sa, tușa Lisăndrina pe la Măița. Din vorbă în vorbă, tușa Lisăndrina începe să se plângă că „Paulică” începuse a IX-a cu stângul. Luase un doi.

După vreo săptămână-două, vine iar tușa Lisăndrina la taină cu Măița, destul de veselă, și zice: „Fănico, l-a remediat Paulică pe doi, a luat un patru”.

Măița îi povestea tărășenia lui Tita și râdeau, dar mie nu-mi convenea, că țineam și la tușa Lisăndrina și la Paul, așa că am intervenit: „Tușa Lisăndrina o fi rămas pe sistemul sovietic, cu note până la cinci...”.

Nu-l remediase bine Paulică pe doi că taică-su, nea Ion, e chemat la școală. Vecinul, cu care aveam un anume fluierat cu care ne chemam unul pe altul să o ștergem de acasă, rămăsese fără țigări în timpul orelor și „împrumutase” bicicleta directorului ca să dea o fugă până în centru să-și ia, Generală 4 fiind la marginea orașului.

Paul a fost primul copil pe care l-am văzut după ce am făcut ochi. Primele imagini sunt cu noi doi, doar în chiloți tetra albi, jucându-ne în fața bucătăriei spre gardul cu moș Mitrică, iar Năsturel, copoiul alb, tovarășul meu bun mulți ani, care era și el atunci tot un copilaș, după etatea câinească, trăgându-ne de chiloți până ne lăsa în puțele goale...

=== Paul ale Gofea, pe când era speranța vădăstrenilor că vor avea popă băștinaș ===

(Va urma)