Țasta și Țăstoiaca au avut doi băieți, Dumitru (Mitrică) și Ion (Burtosu).

Burtosu este străbunicul meu patern. S-a însurat cu Nicola, din neamul ale Ciupilă, care a orbit de tânără, cu care a avut patru copii: Ion (Oane), bunicul meu, Gheorghe, Elena (Leana) și Georgeta (Geta).

Burtosu a murit de ciroză, în 1966, când eu aveam un an. Singura amintire despre el este o poză cu carul cu boi care-l ducea la cimitir. Fusese funcționar, secretar de primărie. Politică a făcut cu liberalii. Măița, bunica mea, îmi povestea că venea de la Islaz, unde o vreme a fost secretarul Primăriei, cu niște pești de Dunăre imenși.

Pe Nicola, căreia îi spuneam Muma, o țin minte bine, pentru că a murit în 1971, când aveam șase ani.

De la casă până la WC-ul din curte era o sârmă, la înălțimea mâinii ei, ca să nimerească drumul. Însă, prin casă știa tot. Gătea și făcea treburi casnice, deși nu vedea nimic.

Eu și vara mea Corina, care e mai mică cu doi ani decât mine, ne ascundeam sub albia mare, care era rezemată de un perete unde se spăla Muma în lighean. Ne auzea și striga pe Măița, care ne lua la trei păzește.

Corina, ce era mereu dornică de răzbunare după fazele astea, mă îndemna: „Cătăline, hai să batem baba asta!”. Evident că măița auzea și începea altă beșteleală.

Fiind copilul ăl mai mare și mama lui orbind, Oane (Tita, pentru mine) a fost obligat să se însoare la 15 ani, cu o fată din neamul ale Pena, care era poreclă, nu numele de familie ca la noi, deci nu erau rude, dar aceasta a murit „mireasă”, cum se spunea. Adică nu au apucat să facă nunta. Când mă duceam cu Măița la cimitir, obligatoriu treceam și pe la mormântul ei, care era undeva spre gardul din fundul curții ale Zdraiciu de pe deal.

Un an mai târziu, Tita s-a însurat cu Măița, Ștefana (Fana) din neamul ale Șarpe de la Vădăstrița, care era mai mare cu un an decât el, fiind născută la 1916.

Tatăl Măiței, Marin Șarpe, a fost dat dispărut pe front în primul Război Mondial și așa a rămas. Deci, mama ei crescuse singură patru copii: Oane, Floriștean, Oprița (măritată la Vârtopu) și pe ea, care se născuse când tatăl era deja pe front.

Pe la începutul anilor 1970, Tita și Măița au fost, cu fata și ginerele lor, într-o excursie cu mașina pe la cimitirele eroilor din Moldova, doar-doar i-or descoperi mormântul. Nu l-au găsit!

(Va urma)