Testele PCR au fost instrumentul prin care s-a creat Panica în timpul Covid. Mai departe, instaurarea Dictaturii Sanitare a fost o joacă de copil.

Un editorial de Jeffrey A. Tucker de la Brownstone Institute pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Deborah Birx (șefa echipei anti-Covid de la Casa Albă în timpul lui Trump – n.tr.) a reapărut: îndeamnă la testarea în masă pentru depistarea gripei aviare.

Ea dorește ca vacile și lucrătorii din industria laptelui să fie examinați pentru a se depista infecțiile asimptomatice și expunerile la animale și oameni.

Dispunem de tehnologie, așa că de ce să nu o folosim?, spune ea. Și adaugă: facem aceeași greșeală pe care am făcut-o la începutul Covid.

Rolul testării este relativ necontroversat, deși ar trebui.

La începutul crizei Covid, deși eram total împotriva lockdown-urilor, am fost un entuziast al testărilor, pur și simplu pentru că am crezut că acest lucru ar duce la depășirea vidului de cunoaștere care provoca panica în rândul publicului.

Dacă te temi de o boală și nu ai nici un mijloc de a ști dacă o ai sau nu, ce altă alegere ți se oferă decât să te conformezi fiecărui edict al autorităților?

În orice caz, aceasta a fost gândirea mea atunci... Trăim și învățăm.

În chestiunea testării, ceea ce nu este luat în considerare este marea întrebare: DE CE?

Este vorba de umărire, localizare și izolare?

Acest lucru s-a dovedit imposibil – și se știe de mult că este imposibil – în cazul unui virus respirator cu răspândire și mutație rapide, cu un rezervor zoonotic.

S-a încercat totuși, multe state angajând rapid zeci de mii de agenți de urmărire și depistare a contactelor.

Magazinele de aplicații iTunes și Google aveau programe de urmărire a contactelor pe care le puteai descărca.

Astfel, dacă vă apropiați de cineva care a fost testat pozitiv, erați avertizați.

Funcționa ca un clopoțel digital pentru leproși.

De fapt, chiar și acum, companiile aeriene încă mai fac urmărirea contactelor Covid pentru zborurile în și din SUA.

Există și un alt raționament posibil, și este cel din mintea lui Birx. Ea a fost formată în epoca SIDA, când obiectivul era zero infecții.

Încă de la început, Birx a fost susținătoarea politicilor zero Covid și a făcut-o foarte clar.

Ea este o adeptă a exterminării virusului: fiecare măsură are ca scop reducerea la zero a infecțiilor, cazurilor și chiar expunerilor, în ciuda faptului că acest obiectiv este absolut imposibil.

Un alt posibil motiv ar fi acela de a discerne terapiile de intervenție timpurie pentru persoanele care au nevoie de ele.

Dar realizarea acestui obiectiv depinde de alte două condiții: să avem la dispoziție tratamente și să știm cu un anumit grad de certitudine că o infecție asimptomatică se va agrava.

Gândiți-vă din acest punct de vedere la filmul Contagion (2011). Era vorba de un virus ucigaș pe care îl iei, starea ta se agravează și apoi mori, totul petrecându-se destul de repede.

În film, sarcina autorităților era întotdeauna de a găsi persoanele infectate și de a-i anunța pe toți cei cu care au intrat în contact.

Apropo, acest lucru nici măcar nu a funcționat în film, dar ne sunt prezentate niște expertize medico-legale impresionante care au dus la izolarea pacientului zero.

Din nou, întrebarea cheie: de ce facem toate acestea?

Obiectivele de a opri răspândirea, de a reduce expunerea la zero și de a trata eficient bolnavii (dacă sunt bolnavi vs. dacă sunt doar expuși) se bat cu certitudine cap în cap.

Dacă îți pui în cap să te lansezi într-un program minuțios și invaziv pentru a descoperi fiecare caz cu agent patogen, ar fi o idee bună să știi ce anume urmărești să obții prin acest efort.

Nici un ziarist nu a fost suficient de inteligent pentru a-i pune această întrebare fundamentală lui Birx.

Și rețineți că Birx nu dorește să limiteze testarea doar la oameni. Ea vrea ca și vacile și găinile să fie testate și nu există nici un motiv de a se limita doar la ele.

Ar putea fi inclus în programul de testare fiecare membru al regnului animal, fiecare făptură cu patru picioare, precum și fiecare pasăre sau pește.

Cheltuielile ar fi uriașe și cu adevărat de neconceput, aruncând în aer costul produselor din carne, mai ales dacă se au în vedere și sacrificările inevitabile care ar fi impuse.

Lucrurile sunt agravate – așa cum am aflat cu ocazia Covid – de testele PCR, care pot fi setate la orice frecvență de ciclu pentru a descoperi simpla prezență a unui virus în aproape orice.

Ultima dată, acest lucru a dus la presupuneri nejustificate de contagiozitate de până la 90% în 2020, după cum a relatat New York Times.

Pentru că a existat și încă mai există multă confuzie în legătură cu acest articol, să îl cităm direct:

„Testul PCR amplifică materia genetică a virusului în cicluri: cu cât sunt necesare mai puține cicluri, cu atât este mai mare cantitatea de virus sau încărcătura virală din probă.

„Cu cât încărcătura virală este mai mare, cu atât este mai probabil ca pacientul să fie contagios.

„Acest număr de cicluri de amplificare necesare pentru a descoperi virusul, numit prag de cicluri, nu este niciodată inclus în rezultatele trimise medicilor și pacienților cu coronavirus, deși le-ar putea spune cât de infecțioși sunt pacienții.

„În trei seturi de date de testare care includ praguri de ciclu, compilate de oficiali din Massachusetts, New York și Nevada, până la 90% din persoanele testate pozitiv abia dacă erau purtătoare de vreun virus, a constatat o analiză realizată de The Times.

„Joi, în Statele Unite s-au înregistrat 45.604 de cazuri noi de coronavirus, potrivit unei baze de date gestionate de The Times.

„Dacă ratele de contagiozitate ar fi aplicate la nivel național, atunci poate că, în realitate, doar 4.500 dintre aceste persoane ar putea avea nevoie să fie izolate și să se supună urmăririi contactelor.”

Deși nu este foarte exact să spunem că testele PCR generează 90% din rezultate fals pozitive, este corect să afirmăm că în acele teste analizate de NYT, în perioada de vârf a pandemiei, 90% din rezultatele pozitive nu au fost deloc îngrijorătoare. Ele ar fi trebuit aruncate la coș și omise total.

Aceasta este o problemă serioasă pentru regimul de testare, urmărire, localizare și izolare pe care îl propune Birx.

Este de mirare că, astăzi, oamenii sunt foarte suspicioși față de această idee?

Pe bună dreptate. Nu avem nimic de câștigat dacă aruncăm întreaga societate într-o panică misofobică, în condițiile în care testele în sine sunt atât de ineficiente în a discerne diferența dintre o expunere ușoară și un caz semnificativ din punct de vedere medical.

Pentru mai multe informații pe această temă, a se vedea interviul meu cu Jay Bhattacharya, care a descoperit această problemă foarte timpuriu.

Într-adevăr, tocmai testele PCR au fost cele care au creat această confuzie nebună între o expunere, o infecție și un caz real.

În trecut, cuvântul „caz” era rezervat pentru o persoană bolnavă și care avea nevoie de o intervenție medicală.

Din motive care nu au fost niciodată explicate, întregul vocabular a fost aruncat în aer, astfel încât OurWorldinData a început brusc să enumere fiecare expunere documentată la PCR ca fiind un „caz”, creând impresia de catastrofă, când în realitate viața funcționa perfect normal.

Cu cât autoritățile deveneau mai scrupuloase în materie de testare și cu cât obligativitatea testării era mai extinsă, cu atât populația PĂREA SĂ FIE MAI BOLNAVĂ.

Totul era provocat de confuzia dintre expunere, infecție și caz.

Odată ce este creată panica bolii, ceea ce mai rămâne de făcut se află în totalitate în sfera de competență a autorităților de sănătate publică.

Săptămâna trecută, autoritățile au ordonat sacrificarea a 4 milioane de pui.

Peste 90 de milioane de păsări au fost ucise din 2022 și până în prezent.

După cum subliniază Joe Salatin:

„Politica de exterminare în masă fără a ține cont de imunitate, fără a cerceta măcar de ce unele păsări trăiesc bine mersi în timp ce altele din jurul lor mor, este o nebunie.

„Înseși principiile fundamentale ale creșterii păsărilor cer ca fermierii să selecteze sisteme imunitare sănătoase. Noi fermierii facem asta de mii de ani. Alegem cele mai robuste exemplare ca material genetic pentru a le înmulți, fie că este vorba de plante, animale sau microbi.”

Aici ne duce obsesia testării. Fie că e vorba de animale sau de oameni, puterea guvernului de a impune teste de boală și de a acționa în funcție de rezultate a condus la politici distructive de fiecare dată.

Se putea presupune că am învățat ceva.

Dar ziariștii au lăsat-o pe Birx să divagheze fără a-i pune întrebări fundamentale despre gravitate, scop, eficiență sau consecințe.

Probabil că în istoria guvernării nu a existat niciodată un program mai arogant decât cel al birocraților de a încerca să gestioneze întregul regn microbian.

Dar în această situație ne aflăm.

Niciodată nu a existat un moment mai potrivit pentru ca fiecare cetățean al unei națiuni care dorește să fie liberă să proclame:

Biologia mea nu este treaba Guvernului!