În această perioadă a anului, când bucuria Nașterii Domnului ar trebui să pătrundă această lume pentru a risipi spectrul sumbru al fricii înrobitoare care o bântuie de doi ani, ar trebui ca orașele, satele, locurile unde viețuim să emane ceva din această bucurie inclusiv prin împodobirea lor ca de sărbătoare. Nu fiindcă am pune preț pe podoabe și lucruri exterioare, ci fiindcă însuși faptul de a îmbrăca haine de sărbătoare înseamnă a da o mărturie despre un eveniment special care are loc atunci și care ne scoate din curgerea fadă a timpului cotidian.

Înțelegerea importanței Nașterii Domnului pentru lume nu numai că ne scoate cu totul din acest cotidian de acum, sterp și dezolant, care ne golește de suflet, de sensibilitate, de nădejde și de bucurie și care ne face robi ai fricii, ne condamnă la însingurare și disperare. Înțelegerea importanței Nașterii Domnului e ceea ce ne „naște” la o nouă viață, în care nu mai domină frica, ci iubirea. Care transformă totul nu doar în noi, ci și în jurul nostru. Un sfânt spunea că opusul iubirii nu este ura, ci frica. Rămânând încremenită în frică, lumea a alungat iubirea, iar orașele au devenit pustii, învaluite într-o atmosferă mohorâtă, apăsătoare, iar oamenii, cu fețele ascunse sub măști, au ajuns depersonalizați, izolați, segregați și speriați unii de ceilalți, privindu-se unul pe altul cu suspiciune sau chiar cu dispreț.

Poate că în alți ani, când încă dispuneam de drepturi și libertăți, nu conștientizam deplin importanța lor și valoarea libertății, ne lăsam, de fapt, înrobiți de alți idoli care, prin masca lor seducătoare, ne confiscau uneori din noi înșine: idolul banilor, al distracției, al consumului nesăbuit. Totuși, atunci când Capitala țării era îmbrăcată în sărbătoare, strălucea, ea mărturisea astfel, chiar dacă simbolic, ceva din frumusețea celei mai pline de bucurie sărbători din an, care este Nașterea Domnului. Pentru cei care L-au lăsat pe Hristos să se nască și în „ieslea” inimilor lor, chiar și aceste luminițe sclipind în noapte și alungând întunericul și tristețea puteau fi asociate cu un simbol al Luminii (Hristos) care a răsărit „celor ce ședeau în latura și în umbra morții” și care ne cheamă să fim părtași la Ea („Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit", Matei 4, 16), luminând întreg pământul. Iar steaua din vârful brazilor împodobiți și strălucitori este un simbol al Stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi către Betleem.

Colindele pe care le auzeam pretutindeni, parcă îmbrățișați de atmosfera caldă și specială creată de mii de luminițe, puteau să miște chiar și cea mai împietrită inimă, strecurând în ea mesajul Nașterii, atât de dătător de nădejde. Fără îndoială, era o atmosferă care ne făcea, fie și pentru un scurt timp, să devenim mai buni, mai uniți, și să uităm, măcar în acea perioadă specială, de răul care ne dezbină.

Poate că, la acest ceas greu, ne amintim cum ne bucuram de luminițele care ne înconjurau pretutindeni și fiecare simțea ceva din simbolul lor, care e sărbătoarea – Nașterea Domnului, comuniunea dintre noi, bucuria, nădejdea. Probabil că nu înțelegeam pe deplin cât de valoroase erau acele lucruri din registrul firescului și al umanului, de care încă aveam parte: a fi în comuniune, a ne bucura, chiar simpla bucurie de a admira miile de luminițe prin dansul fulgilor de zăpadă (era o bucurie care alunga, chiar și pentru câteva momente, duhul apăsător al grijilor, problemelor și fadului cotidian), a fi liberi să mergem oriunde, să ne vedem unii altora chipurile, să ne îmbrățișăm.

Chiar dacă unii consideră acum drept un „sclipici inutil” luminițele care îmbrăcau orașul în sărbătoare, alții le vedeau ca pe o revărsare a bucuriei. Mai ales copiii! Cei care decid că e vorba de un „sclipici” ce nu merită banii noștri, ai contribuabililor, sunt oameni al căror suflet a devenit steril! Ei nu mai știu să se bucure, nu mai au credință, nu pun niciun preț pe sărbătoarea Nașterii Domnului și nu au conștiința că fură bucuria copiilor. După ce, timp de doi ani, li s-a furat copilăria, fiind ținuți într-o stare de stres, panică și izolare! Autoritățile „conștiincioase” vor să facă „economie”, după ce banii publici au fost cheltuiți în prostie pe achiziționarea a 120 de milioane de doze de vaccin! Sunt mai importante zecile de milioane de doze de vaccin expirate și aruncate decât o mică sumă investită pentru a aduce bucurie copiilor și a crea o atmosferă de sărbătoare, care să mai aline puțin sufletele oamenilor, ținute de doi ani de zile, permanent, într-o stare de neliniște, panică, deznădejde.

De fapt, este clar că nu se dorește o atmosferă de sărbătoare. Nu se dorește ca noi să ne bucurăm de Nașterea Domnului, ea nu mai trebuie vestită. Nu mai trebuie să domine duhul iubirii, nici măcar în astfel de scurte perioade, ci frica trebuie să stăpânească. Nu mai trebuie să învățăm să dăruim unii altora bucurie, nici măcar în „luna cadourilor”. Ni se cere să plătim ca să intrăm la un târg de Crăciun în aer liber, târg înconjurat de garduri și unde are voie să intre doar o anumită categorie de oameni! Fără nazi-pass nu avem dreptul la bucurie. Trebuie să plătim ca să putem intra dincolo de garduri pentru a „admira” bradul de Crăciun al Bucureștiului – brad care, după cum arată și pozele publicate de Primăria București, e cel mai urât brad de Crăciun instalat vreodată în Capitala României, după cum scriu și zeci de comentatori nemulțumiți, pe pagina Primăriei (unii l-au descris ca fiind un brad „realizat din deșeuri”). În rest, Capitala e cufundată în beznă și într-o atmosferă sumbră.

Simbolistica luminițelor și sentimentul de bucurie pe care îl trezesc se situează, până la urmă, în opoziție totală cu atmosfera apăsătoare, dominată de frică și de spectrul morții, în care pare că se dorește să fie cufundată întreaga lume, pentru a nu mai purta în noi gândul luminos la acea Stea binevestitoare. Hristos, prin Întruparea, Nașterea și Jertfa Sa, a surpat „prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul”, ca să „izbăvească pe acei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Evrei 2:14-15). Iată de ce Nașterea Domnului încurcă prea tare planurile celor care vor o „Mare Resetare” a lumii și instaurarea unei „Noi Normalități” prin manevrarea abilă a mașinăriei fricii. De aceea nimic nu trebuie să mai amintească de Nașterea Domnului. Însuși cuvântul „Crăciun” trebuie eliminat, fiindcă e necesar să se creeze și un nou limbaj pentru inculcarea cât mai deplină a spiritului „noii normalități”.

Dar să nu cădem în capcana lor! Deși pentru a ne integra deplin în „noua normalitate” este necesar să ne facă să uităm de Nașterea Domnului, să nu-i lăsăm să ne fure bucuria! Nu ne putem aștepta ca ei să ne dăruiască vreo ceva. Drepturile și libertățile fundamentale ne aparțin deja, sunt intrinseci umanității noastre, ne sunt dăruite de Dumnezeu odată cu darul vieții. Iar Hristos S-a născut! Ni S-a dăruit! Dacă El ni s-a dăruit nouă deplin și, El fiind „Lumina lumii" (In. 8, 12), S-a dăruit pe Sine întregii lumi, să-L primim să se nască și în inimile noastre și să-L mărturisim lumii, pentru a-i „contamina” și pe ceilalți de lumina lui Hristos, Care sălășluiește în noi! Deși ei vor să ne fure bucuria, să mărturisim lumii bucuria adusă de Nașterea Domnului, vestită păstorilor de îngeri: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca II, 10-11).

Ce bucurie mare trebuie să ne umple acum inimile, încât să transforme totul în noi și în jurul nostru! Să rămânem în iubire, în Iubirea revărsată de Dumnezeu peste toate marginile lumii prin Nașterea Fiului Lui, care ne eliberează și alungă frica morții, să nu ieșim din duhul comuniunii, în care ne privim unii pe ceilalți cu încredere și căldură, nu cu suspiciune și frică! Să punem brăduți împodobiți cu luminițe în fața caselor, în balcoane, să ne adunăm în jurul lor cântând colinde și bucurându-ne, să „protestăm” și în acest mod împotriva celor care au vrut să ne fure bucuria!

Hristos S-a născut, iar idolii au fost dărâmați! Să-L lăsăm să se nască și în inimile noastre și la fel se va întâmpla și cu idolul covid și cu emblema lui odioasă – masca, simbol al depersonalizării, fricii, înrobirii și minciunii! „Dănțuiesc îngerii toți în ceruri și se bucură oamenii; și toată făptura saltă pentru Domnul Mântuitorul, Cel Ce S-a născut în Betleem; că toată înșelăciunea idolească a încetat și Hristos împărățește în veci” (Mineiul pe decembrie, p. 434).

VIDEO YOU TUBE 2020 - 2021: