Marele protest din 2 octombrie, precum și sutele de semnături care au venit și continuă să vină din toată țara și numeroasele comentarii primite de la semnatari și cititori care au aderat la Apelul-manifest lansat de ActiveNews mi-au adus speranță și bucurie. România mai are suflet. România este vie! Deși cei care vor să instaureze și să perpetueze o dictatură sanitaro-digitală vor să o mențină într-o stare permanentă de panică, boală, defetism și demoralizare, în fiecare zi descopăr ceva din pulsul României vii și libere (fie prin oameni pe care îi întâlnesc, fie prin atitudini manifestate prin mijloacele libere de informare și comunicare între români, cum este platforma ActiveNews), chiar dacă, în mare parte, e o Românie ascunsă, ignorată.

Însă ea este ascunsă fiindcă nu apare la televizor, în fake-news-urile unei prese vândute, ce și-a trădat menirea de a fi tocmai vocea acestei Românii, și nici înregimentabilă în „Minunata Nouă Normalitate” - „paradisul terestru” care ni se promite cu condiția să ne predăm corpul, copiii, drepturile și libertățile în mâinile grijulii ale „Marelui Inchizitor” de azi, întruchipat de triada Big Government, Big Oharma și Big Tech (BBB). Da, este România ascunsă fiindcă ei ne-o ascund, ca să n-o mai vedem și să nu o mai auzim, din cauza zgomotului și imaginilor stridente, deformatoare, acaparatoare, revărsate din ecrane, care ne intoxică sufletul și realitatea.

Sunt unele persoane care spun că protestele nu vor putea schimba nimic, că sunt inutile. Însă, spunând astfel și ajungând să credem așa, alegând să ne resemnăm și să rămânem în continuare izolați, așa cum ne vor „autoritățile”, nu vom face decât să lăsăm ca pseudorealitatea „Noii Normalități” să ne invadeze cu totul realitatea, dar și sufletul, infestând-le cu un duh al morții sufletești, defetismului și fricii. Faptul că ieșim în stradă, pentru a fi unii lângă alții, a sta împreună, cântând „Imnul golanilor” și amintindu-ne de cei care au murit pentru libertate, însemnă că nu acceptăm să fim așa cum ne vor resetiștii: docili, izolați și lipsiți de speranță, resemnați, înseamnă că România nu a murit, că mai are suflet!

Cei care au strigat „Vom muri și vom fi liberi!” sau cei care, din infernul închisorilor, au spus „Ne vom întoarce într-o zi” nu au murit, deși fizic nu mai sunt printre noi, sunt mult mai vii decât cei care se tem astăzi de moarte și care, biruiți de frică, sunt gata să permită instaurarea unei dictaturi cum nu a mai fost (deși e puternic înrudită cu cele din trecut) și transformarea unei societăți întregi într-un lagăr medical. Deși cei care au pătimit în închisori erau înfierați ca fiind „dușmani ai poporului”, ei au înțeles mai bine decât oricine cum funcționează și cum se instaurează totalitarismul, însă au avut puterea lăuntrică nu numai să-i reziste, dar și să-l biruie, prin credință și înrădăcinarea în Adevăr, în ciuda condițiilor infernale, a torturii, foametei, în pofida trăirii la limitele suportabilului.

„Golanii” din ‘89 au știut că a continua o viață în totalitarism este mai inacceptabil decât însăși moartea, fiindcă nu poate fi acceptată o viață trăită în frică și în sclavie totalitară. Astfel că deviza lor a fost una cutremurătoare și unică în lume (așa cum spunea Părintele Galeriu, ea nu mai fusese rostită până atunci în vreo altă țară, în vreo altă revoluție): „Vom muri și vom fi liberi!” În acest mod frica și însăși moartea au murit în ei, iar jertfa lor a fost pentru ca noi să avem libertate și o viață firească, trăită în demnitate.

Conștientizarea acestui fapt ar trebui să ne cutremure și să ne trezească! Pe noi, cei care suntem considerați „dușmanii de clasă” din vremurile de astăzi. Cum cinstim memoria lor? Înțelegând că ei nu au murit, ci sunt veșnic vii, asumându-ne jertfa lor pentru noi, iar astfel duhul fricii, al deznădejdii și al învrăjbirii se va risipi!

Protestele nu sunt doar o formă de a ne exprima nemulțumirea și o încercare de a ne face auzită vocea de către cei plătiți de noi să ne reprezinte și să ne apere drepturile și interesele, nu sunt neapărat nici garanția izbânzii, dar sunt în primul rând o dovadă că suntem vii și liberi și că suntem împreună!

Lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților noastre fundamentale, pentru care strămoșii noștri și-au vărsat sângele, lupta împotriva discriminării, a segregării, a abuzurilor și a impunerii, împotriva voinței noastre, a unui act medical cu privire la care orice om trebuie să poată alege liber și în totală cunoștință de cauză, această luptă nu o putem duce în mod izolat, ci numai împreună! Iar marele protest la care au venit oameni din toată țara, precum și numeroasele semnături și mesaje de susținere arată că putem fi împreună. Toate sistemele totalitare din istorie au aplicat politici menite să izoleze și să dezbine oamenii, pentru a-i face slabi și a-i transforma într-o masă, pentru ca astfel să fie suprimată libertatea și viața firească. În numele „binelui comun” și al unui „viitor luminos” planificat și promis de către posedații de utopii.

Însă tocmai acest „împreună” ne face mai puternici decât ei. Acest „împreună” este întemeiat în iubirea pentru acest neam și pentru strămoșii lui, în valorile care ne unesc și care ne fac oameni liberi și demni, în credință, unitate, curaj și încredere, precum și în încredințarea că viața noastră, care este un dar de la Dumnezeu, se află în mâinile Lui; astfel că preferăm căldura comuniunii decât răceala separării și distanței dintre noi. Preferăm bucuria de a fi față către față, privindu-ne chipurile luminoase, în locul „comunicării” prin ecrane sau prin măști – simbol al falsității, obedienței și depersonalizării.

Realitatea, Adevărul și viața ca dar de la Dumnezeu sunt, fără îndoială, mai puternice decât orice vor încerca ei să construiască prin frică. Oricât vor încerca ei să le transforme într-un „semnificant volatil”. „Cei puternici, plecați-vă!/ Căci cu noi este Dumnezeu!/ Căci iarăși de veți putea,/ Și iarăși veți fi biruiți/ Căci cu noi este Dumnezeu!/ Și orice sfat veți sfătui/ Risipi-l-va Domnul/ Căci cu noi este Dumnezeu!”

Dacă realitatea, Adevărul și viața sunt de partea noastră, e necesar să fim și împreună și să facem astfel încât acest „împreună” să capete o concretețe cât mai vie!

Deși ni se aplică eticheta de „negaționiști” (așa cum cei de altă dată erau etichetați „dușmani ai poporului”, „golani”), mulți dintre noi am trecut deja prin boală și nu negăm existența acestui virus, ci ne opunem dictaturii crunte ce se vrea instaurată pentru a ne bloca întreaga viața – consecințele fiind infinit mai devastatoare.

Cum avertiza mai demult într-un editorial British Medical Journal („Covid-19: politicisation, "corruption,” and suppression of science”), asistăm la „politizarea științei”, strategie care a fost aplicată de unii dintre cei mai detestabili dictatori din istorie „și acum, în mod regretabil, a devenit o practică uzuală și în democrații”: „Politicienii pretind adesea că urmează ceea ce spune știința, dar aceasta este o suprasimplificare înșelătoare. Știința este rareori absolută. Rareori se aplică fiecărui mediu sau fiecărei populații. ... O abordare mai bună este ca politicienii și factorii de decizie să fie informați și îndrumați de știință atunci când decid politici pentru populațiile lor. Dar chiar și o astfel de abordare câștigă încrederea publicului și a profesioniștilor numai atunci când știința poate fi supusă revizuirii și este liberă de interferența politicului, dacă sistemul este transparent și nu este compromis de conflicte de interese”.

Dictatura care se vrea instaurată nu are legătură cu sănătatea, ci cu politica. Faptul că s-au interzis autopsiile, că sunt interzise medicamente și tratamente ieftine, care au eficiență dovedită, dar nu se găsesc în farmacii, este o dovadă suficientă în acest sens, pe lângă toate celelalte argumente de natură științifică. Acum avem de cinci ori mai multe cazuri decât atunci când nu aveam vaccinul, în condițiile în care 30% din populație s-a vaccinat: observăm că, pe măsură ce crește rata vaccinarii, crește și rata infectărilor. Orice manual de vaccinologie spune că nu se fac vaccinări în masă în timpul unui val epidemic.

Astfel, ceea ce trebuie să facem este să fim și să rămânem împreună, în România vie, în România normală! Și fiind astfel, în mod concret și viu, vom vădi că mașinăria fricii și fabricarea, cu ajutorul ei, a „Noii Normalități” nu au nicio legătură cu protejarea sănătății, ci cu lipsirea noastră de drepturi și libertăți în marșul triumfal (indiferent dacă în acest marș se calcă pe cadavre) către crearea „omului nou”, ca produs perfect al „Noii Resetări”.