E ceva de groază cu „elita intelectuală” de la noi. „Profitori ai tuturor regimurilor”, cum îi numea acum 15 ani colegul Victor Roncea, haita lui Liiceanu, Pleșu sau Cărtărescu nu ratează nimic. Vă amintiți, desigur, cum spunea Cărtărescu despre Băsescu: „un președinte pentru alte coordonate istorice”, după care, crezînd că nu mai apucă al doilea mandat, s-a pus cu mizeria pe el, pentru ca apoi iarăși să-i pupe dosul! La fel și Pleșu, care-i cerea lui Nicolae Ceaușescu iertare și-i promitea că va fi mai vigilent cu dușmanii comunismului, pentru ca apoi să pozeze ca mare disident, alături de colegul său Gabriel Liiceanu, cel care se ducea cu plăsuța la „garajul” lui Băsescu pentru a-l susține.
N-au nimic sfînt!
Și, pentru că veni vorba despre sfințenie, am citit cu ceva întîrziere editorialul lui Andrei Pleșu din „Dilema”, care are titlul „Situațiunea...”, în care reproduce interviul acordat de el pentru site-ul „spotmedia.ro” pe marginea războiului din Ucraina. Ultimul răspuns și Post scriptum-ul merită ceva atenție.
Întrebat dacă societatea rusească ar putea să-l oprească pe Putin, fostul ministru de externe (????) Andrei Pleșu se dă în stambă: „Și eu cred că singura speranță realistă pentru încheierea litigiului sub a cărui amenințare trăim ar fi o drastică reacție a populației rusești (politicieni, oligarhi, intelectuali, artiști, popor) culminînd cu înlăturarea ireversibilă a prepotentului „patriot" de la vîrf. Pe de altă parte, mă irită tipul de întrebare la care vă referiți, dacă cei care întreabă sînt „de-ai noștri". „De ce nu se revoltă rușii?" Păi, nouă cît ne-a trebuit ca să ne revoltăm?! Între „adaptare" și opoziție, am ales, vrînd-nevrînd, adaptarea. Trebuia să supraviețuim, să evităm riscul penalizărilor severe, să așteptăm intervenția țărilor democratice sau a Proniei. Nu judec pe nimeni, dar încerc să nu uit propriile noastre demisii...”
Deci, pentru prima oară, Andrei Pleșu recunoaște care a fost principiul moral după care „intelectualii” (adică ei) s-au ghidat mereu: „Trebuia să supraviețuim!” Este exact ce le spunea de la obraz Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru literatură, la Atheneu: „Ați fost Mitläufer!”, adică adept prin strecurare, să-ți fie bine fără să fii remarcat sau, cum zice românul, să fii și în căruță și în teleguță, or, și mai bine zis, să fii cu fundul în două luntri!
Dar, ce nu poate să facă el, intelectualul, îi cere Patriarhului Daniel să facă, adică să-i dea o smetie „colegului Kiril, de la Moscova”, astfel încît el, Pleșu, să fie mai „întărit lăuntric”!
Și, de-al dracului, Andrei Pleșu îl laudă pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, pentru o postare pe Instagram, pe care o apreciază după propriile lui tare ca fiind „o condamnare netă a Patriarhului Kiril de la Moscova și a complicității lui cu dezmățul politic al lui Putin”! Vedeți, dacă oamenii au șefi cu aceleași grade, se înțeleg de minune.
Are Andrei Pleșu această capacitate incredibilă de a se orienta după cum bate vîntul... ceva de speriat! Uite, cînd a scos acea carte despre „Parabolele lui Iisus”, o compilație ridicolă după zeci de cărți citate, nu citite, era bun PS Daniel, căci i-a permis lui Pleșu să treacă prin toate mitropoliile pentru a-și vinde lucrarea prin mănăstiri. Bani mulți, neneacă!
Trei ani mai tîrziu a uitat de difuzarea bisericească a Parabolelor sale și l-a luat la trei păzește pe Patriarh. Îi amintim noi: „Ideal ar fi ca lucrurile să înceapă de sus în jos. Îmi permit, deci, să-i spun Părintelui Patriarh Daniel, în amintirea momentului din 1990, cînd s-a constituit Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii: Preafericite Părinte Patriarh, e de înțeles că dincolo de atributul de „părinte duhovnicesc” al nației, a trebuit să-l asumați și pe acela de „bun gospodar”. Dar feriți-vă să alunecați, mai departe, spre postura de „ștab”, grăbit cu judecata și zgîrcit cu iubirea. Și, ca prim pas, eliberați-vă chipul de tenta sumbră pe care a căpătat-o. Reînvățați să surîdeți…”
De ce avea curaj Andrei Pleșu și de ce îi reamintește de înființarea „Grupului de reflecție pentru înnoirea Bisericii”? Aflăm din cartea lui Valeriu Anania, „Memorii”, Ed. Polirom, 2008, cum și cu cine s-a născut acest „grup”, cum au vrut ei să-l dea jos pe PS Teoctist și cum au pus ei la cale ca viitorul Patriarh să fie Daniel, pe numele său Daniel Ciobotea. Să citim:
„În seara zilei de 8 ianuarie, i-am avut la mine pe Doru Baconsky, Daniel Ciobotea, Iustin Marchiș și preotul Crâșmaru, cărora le-am împărtășit gândul și cu care am discutat pe marginea lui. Ideea a prins și ne-am hotărât să i-o împărtășim și lui Andrei Pleșu (cu care am vorbit, pe loc, la telefon. Alături de Doru, Daniel mi-a plăcut cel mai mult). A doua zi, dată memorabilă, 9 ianuarie 1990, spre seară, eram acasă la Pleșu, dar soția sa ne-a rugat să luăm loc pe fotoliile din salon și să-l așteptăm, întrucât el telefonase că întârzie puțin, reținut de unele treburi la minister... Atunci, în ceasul acela de așteptare în casa lui Andrei Pleșu, a luat ființă Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, numele fiindu-i dat de Teodor Baconsky, care se pricepea mai bine. Pleșu a întâmpinat noutatea cu mare deschidere, ne-a promis sprijin și ne-a sfătuit ca, chiar a doua zi, să-l informăm și pe Dumitru Mazilu, de existența noastră, înainte de a răspândi zvonul că am fi vreo organizație subversivă, contrarevoluționară” (Memorii, Ed. Polirom, 2008, pag. 670).
Înțelegeți? Caracter mare la Pleșu. Îi spune franc PS Daniel: „la mine în casă, cu prietenii mei, s-a decis să fii tu Patriarh, așa că nu ieși din vorba mea, zi ceva mai dur despre Putin, că ăsta este mersul lucrurilor!”
Și cînd te gîndești că același Andrei Pleșu îi scria tovarășului Nicolae Ceaușescu în prima Scrisoare: „Rănit sufletește de spulberarea într-o clipă, a atîtor ani de eforturi entuziaste, și de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarășe Secretar General, la dreptatea dumnevoastră omenească, rugîndu-vă să dispuneți rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective. Vă asigur că tot ce doresc e să-mi dovedesc, în continuare, ca și pînă acum, buna-credință bla, bla, bla”.
Acum Pleșu s-a ajuns și îi cere, mai direct sau mai voalat, PS Daniel să procedeze cum a procedat el față de Ceaușescu. Ce înțelegem noi din avertismentul lui Pleșu? Că PS Daniel este prizonierul acelei găști conduse de Andrei Pleșu, care a pus la cale postul pe care-l ocupă astăzi în BOR.
Deci, nu pentru merite? Nu ca voință a înalților prelați ai BOR, ci pe baza relației cu „intelectualii” din siajul cuplului Liiceanu-Pleșu? Așa, să știm și noi.
P.S. Ce fac și ce spun amicii noștri Liiceanu și Cărtărescu despre războiul din Ucraina, altă dată. Deocamdată, ei sînt preocupați de sentința definitivă care l-a declarat pe stăpînul lor, Traian Băsescu, turnător al Securității și își iau măsurile de siguranța ca nu cumva, după modelul Chinei vechi, să fie și ei îngropați alături de stăpîn.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
La mijlocul anilor '80, emisiunea Lumea crestina, difuzata de "Europa libera" duminca seara de la orele 18.00, pomenea periodic despre Grupul de "Reflecție pentru Înnoirea Bisericii". Ceea ce au facut domnii Plesu si Bakosky p[are sa fie o confiscare mediatica a acestuia, in cazul in care acest grup a existat cu adevarat. De-a lungul timpului s-a pomenit de numele parintelui Galeriu, dar fara o investigatie clkara e greu de facut afirmatii ferme. Cum "Europa libera" a devenit proprietate Soros dupa 89 se contureaza adevaratii patroni din umbra care eventual au confiscat aceasta initiativa. PERSONAL, FARA BINECUVATAREA UNUI IERARH, ACEASTA INITIATIVA are toate sansela de a deveni EREZIE !