Foto: Cotidianul
Abordînd la emisiunea lui Ionuț Cristache de la Evz evenimentul numărul unu al zilei și, după opinia mea, al anului – demisia lui Vasile Dîncu din Guvern – am pariat că presa de partid și de stat îl va ocoli cu dibăcie preferînd să discute din nou (a nu știu cîta oară) despre Cum va da Vladimir Putin cu bomba nucleară sau în cel mai bun caz despre cine îi va lua locul demisionarului.
Realitățile nu m-au contrazis.
Demisia lui Vasile Dîncu n-a constituit subiectul numărul unu al site-urilor și televiziunilor de știri.
De opt luni, de la declanșarea Războiului din Ucraina, presa de partid și de stat de la noi urmărește cu maximă atenție întîmplările de la Kremlin. Bine ar fi – am mai zis – să urmărească la fel de atentă întîmplările de la Palatul Cotroceni. Se petrec mult mai aproape de sediile principalelor instituții de media de la noi față de cele de la Kremlin și, în plus, sînt mult mai importante pentru poporul român decît întîmplările de la Moscova.
Să ne imaginăm că la București ajungea știrea demisiei lui Serghei Șoigu din funcția de ministru al Apărării. O demisie argumentată în scris de către ministru ca fiind urmarea unor grave neînțelegeri între el și Vladimir Putin.
Ce tărăboi ar fi fost în presa noastră de partid și de stat!
Burtierele ar fi dat în clocot:
Haos la Kremlin.
Lupta pentru putere de la Kremlin.
Zilele lui Putin ca președinte sînt numărate.
Lovitura dată de Șoigu lui Putin.
Dacă informația ar fi fost adevărată tărăboiul din presa noastră de partid și de stat ar fi fost justificat:
Demisia ministrului Apărării al Federației Ruse în plin război avea semnificația unui cutremur politic.
Denunțarea neînțelegerilor cu Vladimir Putin dezvăluia o fisură uriașă în conducerea Federației Ruse.
Gestul de a-l ataca pe Vladimir Putin mărturisea o luptă acerbă pentru putere.
Diferă prea mult demisia lui Vasile Dîncu de cea ipotetică a lui Șoigu?
Evident, nu.
a) Vasile Dîncu n-a fost un ministru oarecare al guvernului Ciucă. A fost ministru al Apărării.
b) Vasile Dîncu n-a fost un ministru al Apărării oarecare. A fost deosebit de activ, atît în plan extern, cît și în plan mediatic. A fost și este o vedetă a vieții noastre publice.
c) Vasile Dîncu a fost ministru din partea PSD. Nu însă un reprezentant oarecare al PSD în Guvern, ci unul dintre liderii PSD.
Suficiente date pentru a considera demisia lui Vasile Dîncu un eveniment.
Un eveniment ieșit din comun o face însă felul în care a fost dată.
Vasile Dîncu nu s-a mulțumit să-și anunțe demisia pe rețelele sociale. A postat și textul demisiei.
Puțini sînt cei care în postdecembrism au ținut să-și justifice public demisia.
Și mai puțin sînt cei care și-au publicat textul demisiei.
Textul demisiei lui Vasile Dîncu sună astfel:
„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al Apărării Naționale.
Redau, mai jos, textul integral:
Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae-Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului Apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
București, 24 octombrie 2022”
La emisiunea lui Ionuț Cristache am ținut să atrag atenția asupra importanței deosebite a textului.
Vasile Dîncu a scris chiar în Demisie (document juridic și pentru Istorie) că pleacă din fruntea ministerului „prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, Comandantul Suprem al Armatei”.
Cum adică?
În plin Război Rusia-Occident, într-o țară cu graniță cu Ucraina, membră NATO, aflată în prima linie a conflictului cu Federația Rusă, ministrul Apărării demisionează pe motiv că nu se înțelege cu președintele României, care președinte e prin puterea discreționară, prin autoritarismul evident, un fel de Vladimir Putin al României?
Vasile Dîncu își justifică demisia prin faptul că nu vrea să prejudicieze procesele de decizie în chestiuni care țin de Armata României și să blocheze o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea Armatei.
Vasile Dîncu era ministru al Apării.
Klaus Iohannis era și este Comandant Suprem al Armatei.
Orice decizie vizînd Armata are nevoie de colaborarea dintre Președinte și Ministrul Apărării.
Vasile Dîncu lasă să se înțeleagă că în legătură cu o serie de decizii privind Armata între el și Klaus Iohannis s-a ivit un război.
Cum suna o vorbă de pe vremea Ducăi-Vodă?
Vodă da, Hîncu ba.
Vorba poate fi adaptată la vremurile noastre:
Iohannis da, Dîncu ba.
Despre ce decizii era vorba?
Ce susținea Președintele și ce susținea ministrul?
Cine s-a opus la o decizie?
Ministrul n-a fost de acord cu deciziile președintelui sau președintele n-a fost de acord cu deciziile ministrului?
Întrebările acestea vizează domeniul Siguranței naționale.
Poate fi vorba de decizii în chestiuni privind cumpărarea de arme.
Vasile Dîncu voia să cumpărăm de la o Mare putere, iar președintele de la alta.
Poate fi vorba însă și de decizii privind implicarea României în Războiul din Ucraina.
Declarația lui Vasile Dîncu despre cum se poate ajunge la pace cu Ucraina l-a deranjat pe președinte, prin însuși faptul că ministrul Apărării vorba despre pace.
Klaus Iohannis n-a vorbit și nu vorbește despre pace.
Klaus Iohannis, purtătorul de cuvînt al americanilor, vorbește numai și numai despre Război.
E unul dintre cei mai belicoși lideri NATO.
El a impus României ham-ham-ismul zgomotos, agresiv și nesăbuit față de Federația Rusă.
Să fie vorba de o diferență radicală de viziune asupra Conflictului între Klaus Iohannis și Vasile Dîncu?
Să fie Vasile Dîncu purtătorul de cuvînt al unor forțe interne care se opun politicii belicoase a lui Klaus Iohannis?
Am scris și am vorbit că Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie baza de lansare a unui atac NATO împotriva Rusiei.
Sub pretextul că ajută armata Ucraineană să-și elibereze teritoriile naționale.
Și m-am întrebat cine mai știe despre această intenție a lui Klaus Iohannis de a tîrî România într-o aventură iresponsabilă.
Cine mai știe și n-a luat atitudine publică pînă acum riscă să fie acuzat de complicitate la aventura lui Klaus Iohannis.
Să se fi gîndit Vasile Dîncu la această perspectivă cînd a decis să denunțe public imposibilitatea de a mai colabora cu Klaus Iohannis?
Fie și această întrebare ar fi trebuit să facă din demisia lui Vasile Dîncu subiectul numărul unu al presei noastre.
Presa noastră e presă de partid și de stat.
Se înțelege de ce a evitat subiectul.
Ar fi fost obligată să se intereseze în ce aventură iresponsabilă a decis Klaus Iohannis să tîrască România.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Si sunt de acord, Dancu e un idiot impotent
Este o ipoteza usor absurda, stiu. Dar sa vedem ce ni se pregateste, caci tuturor ni se pregateste ceva.
După cum ai observat si tu si noi,kostas este de partea puterii sau troll.
P.S. aia cu FNI era cu -dormiti linistiti,ca avem noi grija de banii tai-ceva de genul.
Da,am văzut si eu cum pune problema,cum ataca si toata tehnica psihologică pe care o foloseste.Da,e troll,asa cum am văzut cu toții.
Active news a rămas neclintit in fără atacului brutal al dictaturii sataniste si pt asta si nu numai pt asta ii respect si ii iubesc.
Aici ne-am adunat toți cei care am pus la îndoială buna credinta a puterii si otrava lor,aici suntem cu toții conspirationisti,din evul mediu si pupatori de moaste,de oase moarte,cum zic satanistii.
Suntem un grup destul de mare si ce i-a intrigat cel mai mult pe șefii celor ca el,e ca nu suntem chiar asa de prosti cum ne-au facut ei.
Iti dai seama ca au urmărit toate articolele publicate de băieții de la active news si bineinteles toate comentariile au fost analizate bine de tot sa vada ce fel de oameni sunt pe aici.Au citit-o pe Enya si ma bucur mult ca i-a dat tulburat si desigur i-a citit si pe ceilalti comentatori,care ai vazut ca au clasa.
Si au trimis un troll corespunzător sa strice clubul nostru.Nu le merge.
I-am studiat psihologic pe ceilalti trolli ai puterii de pe internet si au alta abordare,alt vocabular,mai de maidan,dar ideile sunt asemanatoare.
Nu trebuie sa le răspundem nimic,sa vorbeasca singuri si ignor total! Atât merita!
1. Toate tulburările de până acum (Covidul, vaccinarea, criza economică, războiul) sunt opera unor regizori oculți, iar antagonismul american-ruși, progresiști-retrograzi, vestici-estici, avansați economic-„primitivi” etc. e unul de fațadă, în realitate Marele Regizor distribuindu-le niște simple roluri trădătorilor dispuși să joace personaje de tipul ”good cop” vs. ”bad cop” în piesa lui... globală.
2. Conflictul descris mai sus drept simplă piesă de teatru – e real, caz în care noi, ca vecini cu rușii, proprietari de drept ai unor ținuturi răpite de dușman și integrate în statul artificial creat, Ucraina, și creștin-ortodocși, pe deasupra, NU putem sub nici o formă să alegem alianța cu Occidentul. Pe asta au ales-o deja trădătorii ordinari care de 30 și ceva de ani conduc Statul român. Dar NU noi, poporul.
Însă stai liniștit, toate semnele arată că pct. 1 e cel valabil, iar frumoasele discursuri ale căpeteniilor ruse (vezi, Doamne, mari creștini și patrioți, salvatorii lumii din fața tăvălugului satanist, uau-uau) nu sunt decât parte din piesa globalistă, că doar pe scenă trebuie să se bată Făt-Frumos cu Zmeul, nu Zmeul cu... sinele lui care se crede Albă-ca-Zăpada sau Iepurașul de Paște (varianta non-binară).
Dovada că discursul politic/geopolitic/teologic/sociologic etc. al căpeteniilor ruse e o mare cacialma: inspiratorul acestui discurs e taica Dughin. Iar dacă ai răbdarea să-i citești „operele”, descoperi că marele creștin-ortodox e un NewAgică sadea, adică ieșit din același cazan cu satanizații ăia care, sanchi, se află de cealaltă parte a baricadei... ideologice. Vezi să nu!
https://www.youtube.com/watch?v=l_PcWPlgzgw
În link-ul de mai sus, chiar marele ortodox (mai tânăr, ce-i drept), încă se crede în vremurile de aur ale spectacolelor omagiale care pupau în kur PCUS-ul, așa că dă citire unei ode închinate satanistului A. Crowley și, normal, lui Lucifer. Ceva mai recent (prin 2016, la inaugurarea tunelului ăluia din Elveția) căpeteniile Europei Occidentale asistau cu satisfacție la un spectacol omagial închinat chiar șefului absolut (Tov. Satana, mai pe înțelesul maselor). Iată cum îi depistăm (simplu ca bună ziua) pe închinătorii la același stăpân. Cât de dobitoci ar trebui să fim ca să credem că unul ca Dughin și unii ca șefii UE sunt în tabere diferite, aflate în conflict... ontologic?! :)))
Din tot marasmul ăsta nu putem ieși dacă ne punem nădejdea în conducătorii pământești (doar știm cine sunt), ci doar nădăjduind în Hristos și viețuind alături de frații noștri întru Hristos, câți au mai rămas. Asta înseamnă viață trăită exemplar la nivel moral, dragoste și jertfă pentru aproapele, curajul mărturisirii Adevărului în fața spurcaților ăstora care-și zic „stăpânitori” și a Sistemului.
Am scris toate astea cu nădejdea că și pe la voi, pe la unitate, poate că s-or mai afla câțiva oameni care nu și-au pierdut conștiința de tot și care se pot îndrepta. Totul e să vrea, fiindcă acolo unde pune omul rugăciunea cea bună, pune și Dumnezeu mila.
Si acum: si eu ma incred in Dumnezeu si stiu ca numai prin EL ne putem salva.
Dar in acelasi timp, cunoscand bine istoria noastra de secole, stiu fara tagada ca nu ne putem increde in rusi (cine crede altfel, este un naiv). Stiu cine sunt si ucrainenii. Niste rusi mai jegosi si razbunatori decat cei originali. Problema care se pune este in felul urmator. Cand ucrainienii vor pierde, cel putin Novorusia, noi vom avea granita cu rusii in sud, la ceea ce numim Gurile Dunarii. Asta n-ar fi chiar atat de rau pt ca ne-am putea apara in Dobrogea. Dar odata ce rusii fac jonctiunea cu Transnistria vor avra pretentii la R. Moldova. Si atunci Romania se va vedea nevoita sa se apere pe o granita de 700 de km. Asta nu se prea poate face cu armata noastra. Deci, la urmatorul conflict (pe bune sau tot o cacialma) noi vom fi in locul ucrainenilor de acum. Asta, in opinia mea, trebuie evitat cu orice pret. O granita cu Fed. Rusa.
Vorbesti de Dughin. Ai citit cartea lui? Atunci ar trebui sa fi la curent cu Axa Berlin-Moscova, pe care o propovaduieste. Sti ce implica aceasta axa, dpdv geo-politic, dezmembrarea Romaniei si cedarea Transilvaniei Ungariei. Nu trebuie sa ma crezi pe mine, ia-o si citeste. Deci ceea ce numesti tu aberatii, in comentariile mele, sunt de fapt startegii geo-politice foarte clar exprimate. Doar ca unii nu le cunosc si nici nu-i intereseaza.
Iată de ce am zis că NU merită ca românii să intre în război. Fiecare viață omenească pierdută înseamnă doar un sacrificiu pe altarul sataniștilor ăstora care suferă de complexul lui Dumnezeu.
Toată compasiunea mea față de popoarele rus, ucrainean, român, american și așa mai departe, sutele astea de milioane de oameni de pretutindeni n-au nici o vină că în fruntea lor s-au cocoțat niște trădători pe lângă care chiar și Iuda face o figură cumva onorabilă.
Și, da, l-am citit pe Dughin. Indivizii ca el nu fac decât să dea o față/un nume anumitor teorii sau sisteme de gândire care vin din altă parte – de la stăpânul lui A. Crowley, că tot am adus aminte de el. Dughini au mai fost și o să mai fie. Dar, ca joc pur teoretic, dacă mâine „autoritățile” române anunță că Ardealul a devenit autonom – cum ar putea să se opună poporul român? Nicicum. Dincolo de vorbele mari, neputința absolută a cetățeanului în raport cu Sistemul e o realitate de necontestat. Iată încă unul dintre motivele pentru care credința în Dumnezeu e singurul nostru sprijin și singura noastră armă.
Si, jos copitele de pe Cristoiu.