Miercuri, 23 februarie 2022, noaptea m-am culcat într-o lume pentru ca a doua zi, joi, 24 februarie 2022, dimineața, să mă trezesc într-o altă lume. Prin această Altă Lume nu înțeleg Lumea în care Rusia a decis să atace Ucraina, ci Lumea deja inaugurată prin acest atac. Pe la 9 și ceva, am înregistrat primul meu jurnal video, gen Breaking news, prin care i-am îndemnat astfel pe telespectatori:
Obișnuiți-vă cu gîndul .De azi dimineață a început viața altfel. Putem spune, Lumea altfel.
Presa noastră, pentru a nu ieși din cuvîntul lui Joe Biden, dar și pentru a da mai mult senzațional decît e în realitate, a insistat pînă la vomă pe cuvîntul Invazie, ca să definească tot ce s-a întîmplat joi dimineața în Ucraina. În realitate n-a fost vorba de o invazie.
A fost un atac aerian premergător unei invazii, menit a distruge infrastructura militară a Ucrainei. În ce măsură Rusia a reușit acest lucru nu putem ști. Presa română, cu excepția Radio România Actualități, care îl are la Moscova pe celebrul Alexandru Beleavski, cel mai bun corespondent străin din Rusa, nu oferă cititorului român și punctul de vedere al Moscovei, absolut necesar pentru cine vrea să știe ce se întîmplă de adevăratelea în Ucraina, punînd alături cele două puncte de vedere. Susțin în continuare că și dacă România ar fi în război cu Federația Rusă presa noastră, presupus democratică, trebuie să ofere informații exacte și despre acțiunile inamicului. Din acest punct de vedere, mi se pare un delir cererea cadavrului politic Dacian Cioloș ca în România să fie interzise Sputnik și Russia Today. Slavă Domnului că i-a dat Drulă un picior în fund că altfel ne trezeam cu această gravă încălcare a libertății de expresie!
Cine a urmărit secvențele difuzate de televiziunile planetare în dimineața zilei de joi, 23 februarie 2022, va fi tresărit amintindu-și c-a mai văzut cîndva exploziile, ca niște artificii mortale, ale rachetelor lovind ținte de la sol. Da, secvențele din dimineața de joi, 23 februarie 2022, au mai putut fi văzute pe televiziunile lumii în mai multe momente din perioada postcomunistă. Sînt secvențele de atac aerian întîlnite în intervențiile americane în Irak, Serbia, Afganistan, Siria, Libia. Sînt secvențele tipice unui război declanșat de o putere militară deținătoare de arme sofisticate – rachete de croazieră, mai nou drone – împotriva unei țări care nu posedă așa ceva.
În sine, atacarea unei țări independente de o Mare Putere nu e o noutate nici măcar în perioada postcomunistă. NATO a atacat, tot aerian, Serbia pînă cînd țara s-a predat. America a atacat Irakul și Afganistanul, Occidentul a atacat Libia. Toate țări independente, membre ONU. Atacarea și chiar invadarea (vezi Irakul) au fost motivate de SUA printr-un fake news planetar:
Saddam Hussein poseda arma chimică.
Serbia a fost atacată de NATO pe motiv că nu acceptă independența Kosovo, deși Kosovo aparținea unui stat membru al ONU. Ca și în cazul celor două republici autoproclamate independente, Kosovo a fost o republică rebelă, recunoscută de SUA. Cînd sîrbii au vrut să pună la punct republica rebelă, NATO a intervenit cu atacuri aeriene.
Sînt publiciști care, la ora actuală, pentru a justifica intervenția Federației Ruse, amintesc de intervențiile Americii împotriva unor țări suverane, membre ale ONU. Nu de asta am trecut eu în revistă ceea ce s-ar putea numi precedente ale intervenției în Ucraina.
Am făcut asta pentru a arăta că prin intervenția în Ucraina Federația Rusă imită pînă la virgulă intervențiile Americii în diferite zone ale globului:
Debutul prin atacuri aeriene, intenția de a răsturna prin forță regimul politic din statul respectiv, ambiția de a-l captura pe șeful statului și a-l pedepsi, disprețul față de dreptul internațional.
Din nefericire pentru Vladimir Putin Rusia nu e America.
Din această cauză, ceea ce a mers Americii nu va merge Rusiei.
Să trecem în revistă marile deosebiri dintre cele două țări în chestiunea intervențiilor.
Prima și cea mai importantă constă în faptul că America este o superputere planetară din toate punctele de vedere – inclusiv economic – în timp ce Rusia e doar o Putere militară.
Pentru că, în cazurile atacurilor anterioare, Marea Putere atacatoare n-a făcut-o din disperare. Cînd a atacat Serbia, Irakul, Afganistanul, Libia, Statele Unite ale Americii nu și-au jucat locul și rolul în lume. Altfel spus, America n-a atacat țările respective pentru a recîștiga un loc pierdut la masa lumii. Indiferent că ataca sau nu America rămînea aceeași:
Unica superputere planetară, Noul Imperiu Roman.
Nu acesta e cazul Rusiei. De la începutul Crizei Ucraina nu ostenesc a avertiza că în cazul Rusiei n-avem de-a face cu o Mare Putere care vrea prin atacarea Ucrainei să-și mai adauge un bătut cu pumnul în masă. În cazul Rusiei avem de-a face, ca și în cazul Germaniei dinaintea celor două războaie mondiale, cu o Mare Putere decăzută la statul de Putere pur și simplu care încearcă, prin intermediul Războiului, doar prin intermediul Războiului, să obțină sau să reobțină un loc la masa marilor Puteri. Ocupată cu urmărirea evenimentelor din teren, lumea n-a citit cu atenție Discursul lui Vladimir Putin prin care justifica atacarea Ucrainei. Are peste 23.000 de cuvinte. Ar fi fost de așteptat ca întregul discurs să se refere la Ucraina. Nu de alta, dar discursul avea menirea de a justifica atacarea unei țări europene precum Ucraina în plin secol XX.
95% din acest Discurs este consacrat Americii. America, superputerea care – spune Vladimir Putin, învingătoare în Războiul Rece, și-a impus dominația asupra Lumii. America pe care Putin o poreclește Imperiul minciunii. Rechizitoriul la adresa Americii e făcut și pentru că sună bine în urechile Chinei, ca și în urechile unor Puteri Europene Rechizitoriului făcut Americii ca Imperiu al Răului pe planetă îi urmează un lung șir de acuzații, tot la adresa Americii, pentru ceea ce președintele rus numește încercarea de a sugruma și distruge complet Rusia. În acest efort, Ucraina e considerată de Vladimir Putin un simplu instrument al Americii în efortul de a îngenunchea Rusia.
Punctul cheie al acestui discurs îl constituie referirea la situația din 1941. Vladimir Putin crede că Stalin a greșit încercînd să păstreze pacea în timp ce agresorul, Germania, se pregătea să atace:
„Și bineînțeles, în această situație, avem o întrebare: ce să facem în continuare, la ce să ne așteptăm? Știm bine din istorie cum în anii ’40 și începutul anilor ’41 Uniunea Sovietică a încercat în toate modurile posibile să prevină sau cel puțin să întîrzie izbucnirea războiului. În acest scop, printre altele, a încercat literalmente pînă în ultimul moment să nu provoace un potențial agresor, nu a efectuat sau a amînat acțiunile cele mai necesare, evidente, pentru a se pregăti pentru respingerea unui atac inevitabil. Iar acei pași, care au fost totuși făcuți în cele din urmă, au întîrziat catastrofal.
Drept urmare, țara s-a dovedit nepregătită să facă față pe deplin invaziei Germaniei naziste, care ne-a atacat patria, la 22 iunie 1941, fără să anunțe războiul. Inamicul a fost oprit și apoi zdrobit, dar cu un preț colosal. Încercarea de a liniști agresorul în ajunul Marelui Război Patriotic s-a dovedit a fi o greșeală care a costat scump poporul nostru. În primele luni de lupte, am pierdut teritorii uriașe, importante din punct de vedere strategic, și milioane de oameni. A doua oară nu vom permite repetarea greșelii, nu avem dreptul.”
Deși n-o spune direct, Vladimir Putin lasă să se înțeleagă că Stalin ar fi trebuit să atace primul pentru ca Rusia să nu plătească prețul invaziei. Prin urmare, atacarea Ucrainei e motivată ca singurul mijloc de a proteja Rusia de un atac.
Nu din partea Ucrainei, ci a Americii.
Fără să vrea, Vladimir Putin dezvăluie izvorul din adîncuri al intervenției în Ucraina:
E un mijloc nu de a contracara un atac din partea Ucrainei (Ucraina nu-i Germania), ci de a obliga America și Occidentul aliat Americii să îi dea Rusiei un loc la masa marilor puteri, după ce, prin prăbușirea URSS, Rusia a fost alungată de la această masă.
Discursul ne atrage atenția asupra uriașului pericol pe care-l reprezintă Rusia din ultima vreme. Înarmată pînă-n dinți, posesoare de arsenal nuclear, Rusia a atacat Ucraina pentru a obliga Occidentul să-i recunoască dreptul de a ocupa un loc la masă. Acest motiv deosebește intervenția Rusiei de intervențiile Americii de după 1990.
Mai există alte cîteva motive:
1) America a avut grijă de fiecare dată să realizeze o Coaliție internațională.
Rusia n-are nici o Coaliție. Nici măcar China n-o ajută declanșînd un atac în Asia.
2) America n-a fost disperată să cîștige războaiele respective.
Rusia își joacă în Ucraina ultima carte.
Din cîte se vede, ea a pariat pe un război fulger. Nu putem ști dacă i-a reușit. Nu putem ști dacă nu cumva Ucraina a mimat înfrîngerile din prima zi, urmînd, în zilele următoare, să contraatace. Dacă intervenția depășește 72 de ore, Rusia a pierdut.
3) Admițînd că Rusiei îi reușește invazia. Că intră în Kiev și că îl răstoarnă pe Zelenski. Președintele Ucrainei n-are imaginea lui Saddam Hussein. Cum poate să creadă Rusia că Zelinski va avea soarta lui Saddam Hussein?
4) America și-a pregătit mediatic fiecare intervenție. Rusia e moartă la acest capitol. Intervenția a fost atît de neașteptată, fără o anume pregătire a opiniei publice mondiale, încît ea e condamnată de întreaga planetă. Pînă și de aliații Rusiei evită să accepte public intervenția.
5) În Irak, de exemplu, America a avut, în paralel cu soluția militară, soluția politică. Răsturnarea lui Saddam Hussein s-a făcut în numele democrației care trebuie să ia locul dictaturii în Irak. Invazia a fost prezentată ca un mijloc de a scăpa poporul irakian de dictatură. Discursul lui Putin se referă doar la pericolul întruchipat de Zelinski pentru Rusia și nu pentru Ucraina. Rusia n-are decît soluția militară. Admițînd prin absurd că regimul Zelinski e răsturnat, Noul regim, instalat de Rusia, nu va fi recunoscut de nimeni pe planetă.
Am comparat intervenția Rusiei în Ucraina cu intervențiile Americii în Irak, în Libia, în Afganistan pentru a semnala gravitatea pericolului pentru pacea lumii.
Intervenția Rusiei, avînd drept scop recîștigarea locului la masa marilor Puteri, e un eveniment care nu poate avea decît două rezolvări:
a) Sau Marile Puteri, îngrijorate, acceptă redeschiderea dialogului.
b) Sau Marile Puteri se confruntă militar direct cu Federația Rusă.
Prima soluție e imposibilă. N-a fost ea o soluție înainte de intervenție, cum să fie acum după intervenție?
A doua soluție e evitată de America și NATO.
Calculul Occidentului e simplu.
Intervenția Rusiei va fi un eșec.
Fie prin contraatacul Ucrainei, fie prin împotmolirea într-un război la sol.
Se creează astfel condițiile pentru înlăturarea lui Vladimir Putin chiar de ai lui. Nu de cei din Opoziție, ci de cei din Sistemul Puterii.
Indiferent dacă Vladimir Putin rămîne sau nu la Kremlin, un lucru e sigur:
Rusia e condamnată să piardă nu numai Războiul în Ucraina, dar și Statutul de Mare Putere militară.
Pentru că Rusia nu-i America.
Sursa: CristoiuBlog
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Si atunci, cine se incumeta sa stea in fata Rusiei? Mai degraba, pare, asa cum zic unii-altii, ca actiunile Rusiei nu sunt chiar uimitoare. Rusu' da cu bombe, si mamaligile se joaca de-a consilliile de razboi, ca deh e ingrijorare mare. Si neispravitul ala de la Kiev, ca sa fie limpede cate graunte are in cap, declara ca Bucovina a fost ocupata de Romania... Poate ca asa ar si trebui sa facem, dar vremea baionetelor a trecut si nu cred ca avem mai mult de atat la indemana.
Din nefericire, Basarabia nu e condusa de basarabeni, cum nici Romania nu e condusa de romani, caci iar seamana a moment ca in 91' cand puteam redeveni Una-Romania dodoloata! Ce o mai urma in lumea asta plina de maximum de perfidie politica, numai Dumnezeu stie. Doamne ai mila de tara noastra, ca daca ramane pe astia care ne conduc acum...