Foto: „Țarul” Putin (jurnalulph.ro)
Cu chiu cu vai, bătut la cap de o colegă din presă, mare iubitoare de cultură rusă, văd filmul lui Nichita Mihalkov, din 1994, Soare înșelător. De ce nu l-am văzut pînă acum, deși – am înțeles eu, om bătrîn, de la tinerii de azi – poate fi șterpelit de pe Internet, nu-mi pot explica.
Înclin să cred că l-am confundat cu partea a doua, criticată, înțeleg, de deontologii din Rusia (are și Rusia lingătorii ei de clanțe de la ambasadele occidentale, ca și noi!) – pentru că nu l-a înfățișat pe Stalin ca un tiran.
Filmul poartă pecetea lui Nichita Mihalkov.
Imagini atît de puternice încît nici n-ai avea nevoie de subtitrare.
Totuși, la un moment dat, ca și-n cazul prozei lui Gabriel Garcia Marquez, nu pot să nu observ o anume autoplagiere și, îndeosebi, un exces de imagine în sine, parcă făurite de dragul secvențelor antologice din Istoria cinematografului, predată de la catedră.
Exegeții filmului s-au încordat să exploateze dimensiunile moral-filozofice ale peliculei.
E un film despre trădare, despre ticăloșie, despre viață dublă.
Din punct de vedere politic, e lesne de observat că agent NKVD e Dmitri, cel care vorbește franțuzește, într-un fel reprezentantul foștilor și nu Kotov, legendarul conducător bolșevic (prototipul în realitate e Rokossovski), cel care nu vorbește decît rusește.
Pe mine m-a atras însă familia Marusiei, tînăra cu care s-a însurat Kutov la bătrînețe.
Atmosfera de la vilă stă sub semnul nostalgiei Foștilor după vremurile țariste. Foștii vorbesc franțuzește, se disociază pe cît pot de realitățile sovietice se dau în vînt după ceea ce bolșevicii ar numi abateri cosmopolite.
Revoltat de scena frenchcancanului, Kutov, bolșevicul sincer, le ține un discurs despre cum au pierdut Războiul civil.
Conflictul dintre memoria Foștilor și actualitatea comunistă l-am mai întîlnit în literatura sovietică. De la Calvarul lui Alexei Tolstoi, pînă la ediția necenzurată a Vițelului de aur, capodopera iscălită de Ilf și Petrov.
Puterea sovietică a încercat să înlocuiască amintirea Măreției țariste cu prezentul Măreției sovietice.
Țarismul a însemnat cultivarea orgoliului rusesc de Mare Putere.
Nu altceva cultivă puterea sovietică.
Țarismul a cultivat grandiosul, imensul, parada, solemnitatea.
Puterea sovietică își are și ea grandiosul ei.
Parăzi, solemnitate, sărbători, uniforme.
Cu toate acestea, au fost de ajuns cîțiva ani după Căderea comunismului, pentru ca amintirea Măreției imperiale să-și recapete drepturile.
Scriu despre asta în reportajul de călătorie Un strigăt străbate Baden – Baden: Vin rușii! din volumul recent apărut Crunta exploatare a sînului Julietei, editura Martorul clipei:
„«Noii ruși», cei îmbogățiți prin jefuirea avuției lăsate de URSS, vin la Baden-Baden dintr-un complex și nu din dragoste față de Tolstoi, Dostoievski sau Gogol.
Prin prăduirea avuției naționale, numită de Chrystia Frieland într-o carte faimoasă Chilipirul Secolului, foștii nomenclaturiști s-au îmbogățit în chip spectaculos.
În Rusia de azi, a avea bani nu ajunge.
E musai să te dai aristocrat ca pe vremea Țarului.
Și cum conții și contesele, prinții și prințesele veneau pe vremuri la Baden-Baden, secretarii de partid și mulgătoarele fruntașe, KGB-iștii și liderii sindicali dinainte de 1989, ajunși azi mari bogătani, găsesc de cuviință să-i imite pînă la ultima cusătură.
De la Revoluția din noiembrie 1917 pînă la prăbușirea URSS a trecut aproape un secol.
Un secol în care s-au ridicat uzine, porturi, orașe întregi, într-un cuvînt, un secol în care Rusia țaristă a devenit URSS.
Instituțiile, obiceiurile, stilul de viață, ticurile, obișnuințele s-au schimbat din temelii.
După căderea URSS, în doar cîțiva ani, tot ceea ce s-a construit timp de aproape un secol în planul mentalităților a dispărut de parcă nici n-ar fi fost.
În cîțiva ani, nomenklatura URSS, devenită aristocrația Federației Ruse, s-a întors la viața de pe vremea Țarului.”
În intervențiile sale menite a justifica Agresiunea împotriva Ucrainei, Vladimir Putin l-a criticat pe Lenin. Mulți au tresărit uimiți convinși că Vladimir Putin e un comunist. Și în această postură el vrea să refacă URSS. Nu, Vladimir Putin nu vrea să refacă URSS. Vrea să readucă Rusia de azi, care a pierdut Războiul Rece, la măreția URSS de pe vremuri, fără regimul comunist. Un fel de URSS capitalistă. Numai că URSS nu era altceva decît Rusia imperială ajunsă din putere europeană în putere planetară. Imnul URSS debuta cu aceste versuri:
„Republice libere, în strînsă uniune/
Măreața Rusie pe veci s-a -nchegat.”
Rusia lui Vladimir Putin înseamnă reîntoarcerea Rusiei postcomuniste la Rusia imperială, fără a pune între paranteze Rusia Uniunii Sovietice.
În 2000 Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat pe țar împreună cu familia sa. Peste opt ani, în 2008, Țarul a fost reabilitat.
Poate și pentru că, în timpul celor 70 de ani de putere sovietică, rușii au rămas tot ruși!
Autor: Ion Cristoiu
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.