Pe 25 ianuarie 2022, sub titlul În așteptarea focului de pistol de la Saraievo, scriam după trecerea în revistă a faptelor și vorbelor din Criza ucraineană:
„Cum s-a putut ajunge de la un foc de pistol la un Război Mondial care a durat patru ani, un măcel îngrozitor la care nimeni nu se gîndise că s-ar putea întîmpla? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem azi, cînd Criza ucraineană ia amploare de la o zi la alta.
Contrar așteptărilor, cele două tabere – Rusia și America – nu fac nici un gest în direcția descaladării.
Dimpotrivă, de la o zi la alta sporesc acțiunile provocatoare de o parte și de alta, acumulările de trupe și armament, strigătele de Război.
O simplă privire aruncată asupra situației internaționale arată că Războiul e considerat de ambele tabere ca unica soluție.”
A trecut de atunci aproape o lună. Contrar așteptărilor oamenilor de rînd, care știu ce-ar însemna pentru ei, un război, fie și local, fie și rămas în hotarele unui conflict clasic, în timp ce ștabii știu că n-au nimic de pierdut, dimpotrivă au de cîștigat, în Criza Ucraina nu s-a înregistrat nici măcar o unghie de descaladare.
Dimpotrivă.
Tabăra Occidentală, în frunte cu SUA, a ridicat tensiunea provocată de aserțiuni publice gen Uite, acuș, începe războiul! la cotele unei isterii pe care Europa n-a trăit-o niciodată de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Criza rachetelor din Cuba, cu care e comparată Criza Ucraina, a ținut doar 13 zile (așa sună și titlul cărții de memorii a lui Robert Kennedy). Văzută prin raportare la Criza Ucraina, Criza rachetelor mi se pare nițel exagerată. Admițînd că linia blocadei militare avea loc un incident, nu e sigur că de la el se ajungea rapid la un conflict nuclear. Petrecut undeva în Atlantic, între nave americane și rusești, conflictul putea fi păstrat în hotarele războiului clasic, petrecut undeva în Atlantic. Conflictul pe care l-ar putea declanșa Criza de acum, chiar dacă n-ar ajunge în chip fatal la un conflict nuclear, chiar dacă ar rămîne în hotarele unui război între Rusia și Ucraina, ar avea efecte devastatoare asupra Europei:
Refugiați, efectele sancțiunilor economice impuse Rusiei, care vor viza și țările membre ale UE, războiul mediatic, dintre Occident și Rusia, ajutorul în armament dat Ucrainei și, înainte de toate, acea tensiune uriașă la nivel de planetă, care va zgudui viața cotidiană.
Abia ieșită din Pandemie, dacă nu chiar încă în Pandemie, Europa se va confrunta și cu Criza economică declanșată de un război. Oricîte strădanii ar depune fiecare dintre cele două părți, se va ajunge la un conflict nuclear. Își imaginează cineva o Rusia care se declară învinsă pe teren de o Ucraină în spatele căreia se află NATO? Dacă sancțiunile vor viza și pe liderii ruși, își imaginează cineva că ei nu vor răspunde cu sancțiuni la fel de dure împotriva liderilor occidentali? Dacă Ucraina va fi înfrîntă, își imaginează cineva că Joe Biden, ieșit boțit din Afacerea Afganistan, nu va apela și el la arma nucleară?
Cu o lună în urmă, scriam că în Criza Ucraina nu e vorba nici de teama Rusiei că Ucraina va fi admisă în NATO, nici de grija Moscovei față de rușii din Ucraina, victime ale naționalismului bezmetic ucrainean, nici de nevoia NATO de a-și justifica existența prin găsirea unui nou dușman – Rusia (ați băgat de seamă că Pericolul terorist, cel invocat de NATO pentru a-și justifica existența, a dispărut ca prin farmec?), nici de nevoia lui Joe Biden de a se da cocoș, după ce retragerea din Afganistan l-a surprins drept curcă, nici de nevoia premierului britanic de a se da bărbat în fața nevesticii mult mai tinere, ci de altceva, mult mai profund, care face practic războiul inevitabil.
În comentariu de acum o lună scriam că atît Primul, cît și al Doilea Război Mondial s-au declanșat dintr-o cauză care nu putea fi controlată de conducătorii politici, oricît de geniali ar fi fost:
Nevoia de reconfirmare a unei ordini mondial deja stabilite.
Cele două războaie mondiale au avut o cauză simplă:
O putere a lumii, pînă nu demult ținută deoparte de friptura sferelor de influență, a cerut un loc la masa ocupată deja de celelalte mari puteri.
Această Putere era Germania.
În chip fatal, celelalte puteri n-au vrut să-i dea un loc la masă.
Nici nu puteau.
Sferele de influență erau împărțite, coloniile și avuțiile deja distribuite.
Ca să se facă unei noi Puteri trebuia ca una să plece de la masă sau toate celelalte să se mai înghesuie nițel pentru a-i face loc nou venitei.
Nici o Mare Putere n-a avut chef să renunțe la o parte din friptură.
Situația dinaintea celor două Războaie Mondiale se regăsește în situația mondială din ultima vreme.
Germania de atunci e Rusia de acum.
Nu știu dacă Rusia sub Vladimir Putin e atît de puternică pe cît îi sînt pretențiile.
Știu sigur însă că Rusia vrea un loc la masa deja ocupată.
Pentru a primi un loc, e nevoie ca Marile Puteri să se înghesuie nițel în jurul mesei și să se lipsească fiecare de o bucățică din friptură.
Altfel spus e nevoie de o reconfigurare a ordinii mondial postcomuniste.
Cum să se facă așa ceva pe cale pașnică?
Ar fi nevoie de un lider de geniu precum John Kennedy care a știut să cîștige fără a umili Uniunea Sovietică.
E Joe Biden un nou John Kennedy?
Poate că această cauză din profunzimi – nevoia de reconfigurare a ordinii mondiale deja stabilite – putea fi contracarată dacă n-ar intra în joc, la fel ca în cazul celor două Războaie mondiale interese particulare, care împing spre Război:
1) Nevoia NATO de a-și justifica existența.
Dacă NATO n-ar mai avea un adversar declarat ar trebui să se desființeze.
Își imaginează cineva NATO desființat?
Ce vor face miile de salariați de lux ai instituției?
Ce vor face firmele care produc și vînd armament?
2) Nevoia lui Joe Biden de a dovedi americanilor că nu e blegul care a fugit din Afganistan.
3) Nevoia Americii de a rămîne stăpînă într-o Europă care, prin Macron, a început să dea semne că vrea să fie fără Stăpîn.
4)Nevoia marilor producători de armament de a găsi în Europa de Est debușeu pentru armamentul pe care nu-l mai cumpără Vestul.
5) Nevoia lui Zelenski de a livra ucrainenilor în loc de mîncare naționalism piperat.
6) Nu în ultimul rînd, nevoia omenirii de a i se lua nițel sînge. Să nu uităm că de la al Doilea Război Mondial au trecut aproape opt decenii. Generații întregi nu știu ce-i războiul.
Generații întregi știu războiul doar din jocurile de la calculator.
Generații întregi mor de dorul unei hîrjoane mondiale.
Dacă ne uităm mai ales conflictul din Dombas, războiul e fatal. Vladimir Putin i-a convins pe ruși că sînt o mare Putere.
Cum să accepte cetățenii unei Mari Puteri ca rușii din Ucraina să fie omorîți de ucraineni?
Fie și această situație face războiul fatal.
Asta dacă nu se întîmplă o minune.
VIDEO:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.