Ioan Sperling: Noi alegem sfârșitul actului II

De Ioan Sperling  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi citind un articol despre avalanșa de „decese subite”, (pentru unii, de moartea ca efect al „vaccinării” pentru alții) am ajuns la pasajul în care se vorbea de frica celor răspunzători de ele!

Și m-am gândit la cei de la butoanele pentru „resetare” nu la complicii lor de care vorbeste articolul, pentru că si astia fiind tot oameni (cred) trebuie să le fie frică!

Brusc am găsit încă o legătură a războiului din Ucraina, cu „resetarea”! Am simțit de la bun inceput că războiul e doar actul II al aceleași piese, dar argumente aveam puține! Știam însă că timpul mi le va aduce și….așa a fost!
Am să vă explic imediat!

Sataniștii care au pornit resetarea au pregătit-o minuțios, în amănunt, având răspunsuri pregătite pentru orice reacție a noastră, de împotrivire! Ni s-a scurtat lanțul, ne-au fost interzise adunarile, demonstrațiile, discuțiile pe altă linie decât cea oficială, au fost interzise necropsiile, tratamentele clasice pentru gripă, samd. Era imposibil ca să nu fie pregătit și răspunsul la o eventuală revoltă datorată numarului mare de „decese subite”! Spun o „eventuală” pentru că, eu unul, nu cred că va avea loc!

Razboilul din Ucraina este condus de Putin, un bun „prieten” al Forumului Mondial și un executant fidel, al ordinelor acestuia! (am să revin cu alt articol pe tema)

Primul pas „vaccinarea”, a fost făcut în Rusia cu aceeasi abnegație ca și in restul lumii, măsurile luate nu au diferit cu nimic de cele din occident!

Al doilea pas „războiul” nu a fost nici el făcut din propria inițiativă a lui Putin!

Când nu ințelegem un lucru, trebuie urmăriți banii! Cine câștigă din urma razboiului?

Rusia cu siguranță!

Producătorii de armament din toată lumea!

Comercianții de produse alimentare, energie…

Cine pierde?

Noi toți, cei care la sfârșit plătim cu viața și cu averile, tot circul ăsta ieftin! S-au scumpit toate, ne amenință timpuri în frig și foamete care ne vor scoate și ultima para din buzunar! Vă mai aduceți aminte de „nu veți mai avea nimic!” a lui Schwab?

Statele sunt datorită datoriilor acumulate cu imigrația forțată, cu „pandemia”, cu razboiul, cu criza energetică în pragul falimentului și cu siguranță vor intra în el!

Din acest moment statul, o să devenim brusc noi! Pentru noi s-au cheltuit banii și tot noi am fost de acord cu toate acțiunile guvernelor noastre, doar i-am ales și am acceptat tot ce au facut, nu? Și dacă suntem datori, va trebui să ne plătim datoria, cu casa, cu mașina, cu fiecare nasture pe care îl posedăm! Nu o să mai avem (aproape toți) nimic, dar vom fi fericiți că am scapat de datorii și o vom lua de la capăt, să construim o societate multilateral dezvoltată!

Dar razboiul mai este ceva! Este „as-ul din mâneca” sataniștilor!

De ce durează atâta, cu o desfășurare așa bizară?” sunt întrebari pe care și le-au pus fiecare dintre cei care au facut armata! Desfășurarea bizară este pentru că Rusia nu are practic un țil fix și nici nu dorește distrugerea, sau victoria rapidă, asupra Ucrainei! Câștigurile cresc cu fiecare zi, de război, dar mai este ceva, mai important:

Dacă lumea se trezește din „hipnoză” și începe pedepsirea celor vinovați de „morțile subite” sau de măsurile aberante, din timpul „plandemiei,” cine îi mai poate opri?

Doar ei însuși mai pot și SINGURA POSIBILITATE (pe care pot eu să mi-o închipui) este extinderea războiului în întreaga lume!

Astfel rușii si aliații lor devin „dușmanii” și nu mai are nimeni în minte pe Schwab, Forumul Mondial, ONU, Soros, Fauci et Co deși tot ei sunt și în spatele războiului!

Pe de altă parte, dacă „morțile subite” nu satisfac setea de cadavre a sataniștilor, războiul o poate face! De murit trebuie să murim câți doresc ei, doar cum, alegem noi și cu cine de gât!

Pare de domeniul SF?

Câte nu au părut așa la începutul anului 2020?

Ioan Sperling, Germania

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • ion ion 7995 29.08.2022 05:42
    buna explicatia, in general destul de aproape de adevar , razboiul va fi cam pe tot pamantul dar nu i se va zice mondial pt ca se va duce in anumite zone , cred ca fronturile se vor declansa simultan pe la iarna sau primavara cel tarziu, vom avea parte si de niste lovituri nucleare, vor scapa tarile in care vaccinarea s-a facut in proportie mare . Dupa razboi va urma foametea si se va finaliza centralizarea banilor si modelul chinezesc va fi preluat de toti. Va urma si un vaccin cu ADN de clonare care va salva (in ghilimele ) pe supravietuitorii celui cu ARNm , si care va transforma genetic si ireversibil. Perioada in care se vor intampla toate acestea 3-5 ani. PS nu va inrolati sub nici un motiv, poate veti scapa cu viata
  • Tic 29.08.2022 14:08
    Vom vedea dacă le-o reuși ce și-au propus. Mai suntem încă și noi! Și chiar păpuși nu vom sta.
  • adyyon 29.08.2022 07:14
    Iar, pentru completarea "tabloului" pentru România... Intrați aici și citiți totul
    https://www.facebook.com/constantin.gheorghe.16/posts/pfbid02Se7qXHNnRT2dCJ4bddbwhaajdhFfZfR5ozDuba8vKJGY1rPzo55fLTCVr8ALnQBGl
  • kostas.ro1608 29.08.2022 08:09
    De acord cu autorul cu mentiunea ca de razboi nu o sa scapam orice am face. Dar asta nu se va intampla imediat ci dupa ce rusii vor fi ocupat Ucraina si vor fi cu un picior in Europa de Est. Ceea ce se va intampla insa mai intai vor fi revolte sociale masive mai ales in Europa de Vest. Acolo frigul, foametea si falimentul sistemului social de ajutor si a sistemului de pensii vor aduce populatia in pragul disperarii. Cu ajutorul razboiului vor "stinge" revoltele in opinia mea. Razboiul in inima Europei este piesa centrala a planului lor. Ucraina este doar prima faza.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!