Ioan Sperling: Minge de meci! Novak Djokovic a devenit Novak Oarecare! CUVÂNTUL CITITORULUI

De Ioan Sperling  /  

Foto: tennisworldusa.org

Foto: tennisworldusa.org

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Djokovic a demonstrat, cui mai avea nevoie, în ce lume trăim și spre ce lume ne îndreptăm, noi cei care nu am ajuns încă la „nivelul” Australiei (țară/continent deschizătoare de noi vremuri)!

Pentru mine, un Ioan Oarecare, demonstrația asta (de care nu aveam nevoie) nu schimbă nimic; noi, cei din familia Oarecare, eram deja învățați, de dinaintea „pandemiei”, să fim nedreptătiți, discriminați, indiferent că trăiam în socialism sau capitalism! Noi, cei din familia Oarecare, nu am fost niciodată „la fel de egali” cu alte familii! Pentru aceste „alte familii” ce s-a întâmplat în Australia ar trebui să fie un șoc, să-i aducă rapid cu picioarele pe pământ! Mă gândesc în primul rând la familiile de polițiști, soldați, ale celor din justiție, politică, ale micilor afaceriști, într-un cuvânt, ale celor ce se cred „mai egali” decât restul și prin care s-a instaurat și se consolidează, curând, Australia în toată lumea!

Astăzi Novak Djokovic a devenit Novak Oarecare! Nu l-a ajutat nici faptul că e unul din cei mai mari/cunoscuți sportivi ai lumii, nici milioanele din cont, nici relațiile la cel mai înalt nivel, nici donațiile de zeci de milioane, sau mai ales faptul că dreptatea era de partea lui! Cei care conduc lumea au considerat că e un „exemplu prost” pentru cei care încă nu s-au „vaccinat” și l-au expulzat! Un exemplu prost deși la bolile lui „vaccinarea” nu e indicată, un „pericol social” deși nu e purtător de boală, că doar de boala/covid, siguranța populației australiene, a fost vorba în proces!

Mâine polițistul X, judecătorul Y, politicianul Z, și tu, „vaccinatule”, toți cei de pe partea însorită și care au fost feriți de astfel de întâmplări până acum, or să intre și ei în familia Oarecare! Mai ales că extrem de puțini sunt de nivelul lui Djokovici, au banii, relațiile lui!

Departe de mine să mă bucure faptul ăsta, deși din familia Oarecare mântuirea e mai ușor de atins, dar văd o șansă să ne unim din nou și să scăpam de ceea ce ne așteaptă!

De data asta, familia Cineva este la serviciu, în setul decisiv și este minge de meci! Pentru Australia!
 
Autor: Ioan Sperling 

Sursa: Vrăbiuțe Blog
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • aspenter2002 17.01.2022 19:36
    Se pare că, în noua ordine planetară care prinde contur, două elemente, aparent fără legătură între ele, sunt destinate a fi complet îndepărtate: chipul uman și moartea. Vom urmări să investigăm dacă acestea nu sunt cumva conectate și care este sensul eliminării lor.

    Că vederea propriului chip și pe al altora este o experiență decisivă pentru om era deja un fapt cunoscut de antici: „Ceea ce se numește «chip» – scrie Cicero – nu poate exista la niciun animal decât la om”, iar grecii au definit sclavul, cel care nu este stăpân pe sine, drept aprosopon, care se traduce, literalmente, prin „fără chip”. Desigur, toate ființele vii se arată și comunică între ele, dar numai omul face din chip locul recunoașterii și al adevărului său, omul este animalul care își recunoaște chipul în oglindă, se oglindește pe sine și recunoaște chipul celuilalt. Chipul îmbină, în acest sens, atât asemănarea, ceea ce putem numi similitas, cât și ceea ce numim simultas, reuniunea, ființa oamenilor împreună. Un om fără chip este neapărat singur.

    Acesta este motivul pentru care chipul este locul politicii. Dacă oamenii ar trebui să comunice întotdeauna și în mod exclusiv informații, întotdeauna un fapt sau altul, nu ar exista niciodată politică luată ca atare, ci doar schimb de mesaje. Dar, întrucât oamenii este necesar mai întâi să își comunice deschiderea reciprocă, recunoașterea reciprocă într-un chip, fața este chiar condiția politicii, așadar elementul pe care se bazează tot ceea ce spun și schimbă oamenii.

    Chipul este în acest sens adevăratul oraș al oamenilor, elementul politic prin excelență. Privindu-se în față, oamenii se recunosc și sunt pasionați unul de celălalt, percep similitudinea și diferența, distanța și proximitatea. Dacă nu există o politică animală, aceasta se datorează faptului că animalele, care sunt deja întotdeauna în aer liber, nu fac din expunerea lor o problemă, pur și simplu locuiesc în ea fără să le pese de ea. Acesta este motivul pentru care nu sunt interesate de oglinzi, de imaginea ca imagine. Omul, pe de altă parte, vrea să se recunoască pe sine și să fie recunoscut, vrea să-și însușească propria imagine, își caută propriul adevăr în ea. În acest fel, el transformă mediul animal într-o lume, în domeniul unei dialectici politice neîncetate.

    O țară care decide să renunțe la propriul chip, să acopere chipurile propriilor cetățeni cu măști în toate locurile este, prin urmare, o țară care a șters toate dimensiunile politice care o definesc. În acest spațiu gol, supus în fiecare moment unui control nelimitat, se mișcă acum ființe izolate unele de celelalte, care și-au pierdut fundația imediată și sensibilă a comunității lor și pot schimba doar mesaje îndreptate către un nume fără chip. Și întrucât omul este un animal politic, dispariția politicii înseamnă și înlăturarea vieții: un copil care, născut, nu mai vede chipul mamei sale, riscă să nu poată concepe sentimentele umane.

    Nu mai puțin importantă decât relația cu chipul este pentru oameni relația cu morții. Omul, animalul care se recunoaște pe sine în propriul chip, este și singurul animal care sărbătorește cultul morților. Nu este surprinzător, deci, că și morții au chipuri și că ștergerea chipului din spațiul public merge mână în mână cu îndepărtarea morții. La Roma, cel mort participa la lumea celor vii prin imago, prin imaginea sa turnată și pictată pe ceară pe care fiecare familie o păstra în atriul casei. Omul liber este, cu alte cuvinte, definit atât prin participarea sa la viața politică a orașului, cât și prin ius imaginum, dreptul inalienabil de a păzi chipul strămoșilor săi și de a-l expune public în festivalurile comunității.

    „După înmormântare și riturile funerare– scrie Polybius – imaginea celui mort era așezată într-un relicvar din lemn în cel mai vizibil loc al casei, și această imagine este un chip de ceară realizat să semene cât mai exact celui decedat atât ca formă, cât și în ceea ce privește culoarea.” Aceste imagini nu făceau doar obiectul unei memorii private, ci erau semnul tangibil al alianței și solidarității dintre cei vii și cei morți, între trecut și prezent, alianță care era o parte integrantă a vieții orașului. Acesta este motivul pentru care au jucat un rol atât de important în viața publică, în așa de mare măsură încât a fost posibil să se afirme că dreptul la imagine al celor morți este laboratorul în care se fundamentează dreptul la viață al celor vii. Acest aspect era cu atât mai adevărat în măsura în care cei care comiteau o crimă publică gravă își pierdeau dreptul la o imagine. Și legenda spune că atunci când Romulus a fondat Roma, a săpat o groapă – numită mundus, „lumea” – în care el și fiecare dintre tovarășii săi au aruncat o mână din pământul din care proveneau. Această groapă era deschisă de trei ori pe an și se spunea că în acele zile morții intrau în oraș și participau la existența celor vii. Lumea nu este decât pragul prin care comunică cei vii și cei morți, trecutul și prezentul.

    Înțelegem atunci de ce o lume fără chipuri poate fi doar o lume fără morți. Dacă cei vii își pierd chipul, morții devin doar numere, care, în măsura în care au fost deja reduși la viața lor biologică pură, trebuie să moară singuri și fără înmormântări. Și dacă chipul este locul în care, înainte de a rosti orice cuvânt, comunicăm cu semenii noștri, atunci chiar și cei vii, lipsiți de relația lor cu chipul, sunt singuri într-un mod iremediabil, oricât de mult s-ar strădui să comunice prin dispozitivele digitale.

    Proiectul planetar pe care guvernele încearcă să îl impună este, prin urmare, radical nepolitic. Dimpotrivă, acesta propune eliminarea fiecărui element cu adevărat politic din existența umană și înlocuirea acestor elemente cu o guvernare bazată doar pe control algoritmic. Anularea chipului, îndepărtarea morților și distanțarea socială sunt dispozitivele esențiale ale acestei guvernări, care, conform declarațiilor agreate ale celor puternici, trebuie menținută chiar și atunci când se calmează teroarea sanitară.

    Dar o societate fără chip, fără trecut și fără contact fizic este o societate de fantome, ca atare sortită unei distrugeri mai mult sau mai puțin rapide.
  • Nata 17.01.2022 22:45
    Cu tot respectul consider ca sunteti pesimist. Acum e timpul de lupta si incurajare, nu de "pesimisme".
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger