Povești din trecut! Luptând pentru a fi liberi!
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) – al sarmato-geților [1]- datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha” [2]. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau, fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; și le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunărea de Jos cum ar fi: Dacia Romană etc. Mai târziu, la început de ev mediu, le vor utiliza și pentru teritoriile din nordul Europei, de la Marea Baltică (marea baltă).
Astfel că supranumele de tip „dacha” , „dachi”și „Dachia [3], [4] ” ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții;
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei, Dacia Nordică;
- în hărțile evului mediu timpuriu;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric, Transilvania etc.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia [3], [4] ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni. Tot documentele istorice precizează că cei mai buni războinici/mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor. De exemplu Carol cel Mare din îndepărtata Francie are în oștirea sa unități de luptă ce au stindarde „dragonul dacic” [5]
.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
1. din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
2. din sud-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
3. din vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
4. din nord-vest sub presiunea curentului catolic intolerant ce a trecut la reprimarea bisericii ortodoxe și a șleahtei catolice ce dorea mână de lucru pentru domeniile lor se trece la transformarea în iobagi a oamenilor liberi și la desfințarea autonomiilor sarmato-gete. Aceste acțiuni ale nobililor polonezi determină ca oamenii liberi să devină anticatolici convinși și să-și apere libertățile cu arma – dezvoltându-se o formă de luptă numită haiducie. Să fugă spre marginea regatului polono-lituanian, spre est spre Nipru unde la Praguri vor edifica propria autoguvernare. Vecinii tătarii îi vor numi „pribegi (cosac).
Lupta pribegilor pentru hrană și măiestria lor militară i-au dus în conflict cu turcii ce stăpâneau nordul Mării Negre, pentru aceștia pribeagul care jefuia numit „cosac” de tătari devine „lotru” ;
5. în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Treptat vor fi integrați în armata rusă. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
CONSECINȚE:
-unitatea culturală a Europei centrale: goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse [6];
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format un spațiu cultural pornind din preistorie ca produs firesc al bogăției resurselor și a unui mod de viață lesnicios. În acest spațiu cultural comunități războinice au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de: Petru și Asan, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Adnotări:
[1] Sarmato-geții au avut o viață politică destul de frământată, nu întotdeauna s-au înțeles perfect, mândria și orgoliile personale erau piedici insurmotabile în obținerea consensului necesar unor acțiuni unitare. În virtutea autonomiilor locale, țările din conglomeratul sarmato-get erau de multe ori în tabere diferite sau neutre (fapt vizibil în războaiele duse de Decebal).
Războinici viteji fără teamă de moarte, excesiv de mândri ceea ce-i împiedica să ajungă la consens pentru a acționa unitar ceea ce le-a generat mari probleme organizatorice.
Centrele de conducere politică (Sarmisegetusele – Înaltele Porți ale sarmaților și geților) au fost intinerante în funcție de autoritatea diverșilor conducători, în funcție de centrul hegemonic.
Un centru politic și religios al sarmato-geților important și de dimensiuni mai mari decât cel din timpul lui Decebal din Munții Orăștiei se afla în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, centru ce a jucat politic important în mileniul I d.Hr. După cum se vede maramureșenii au bine justificată tradiția lor nobiliară pentru că sunt descendenți ai împăraților sarmato-geți.
Moștenirea imperială cu mesajul de luptători pentru libertate a fost transmisă voivozilor Moldovei, Valahiei, haiducilor cu o dorința de luptă pentru libertate a „pribegilor (cosac –cazacilor)!
[2] Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
[3] Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
[4] În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
[5] Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Karolingische-reiterei-st-gallen-stiftsbibliothek_1-330x400.jpg
[6] Ovidiu descrie cu lux de amănunte situația demografică la țărmul Mării Negre, unde este un amestec dominat de geți, sciți și sarmați.
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) – al sarmato-geților [1]- datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha” [2]. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau, fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; și le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunărea de Jos cum ar fi: Dacia Romană etc. Mai târziu, la început de ev mediu, le vor utiliza și pentru teritoriile din nordul Europei, de la Marea Baltică (marea baltă).
Astfel că supranumele de tip „dacha” , „dachi”și „Dachia [3], [4] ” ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții;
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei, Dacia Nordică;
- în hărțile evului mediu timpuriu;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric, Transilvania etc.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia [3], [4] ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni. Tot documentele istorice precizează că cei mai buni războinici/mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor. De exemplu Carol cel Mare din îndepărtata Francie are în oștirea sa unități de luptă ce au stindarde „dragonul dacic” [5]
.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
1. din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
2. din sud-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
3. din vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
4. din nord-vest sub presiunea curentului catolic intolerant ce a trecut la reprimarea bisericii ortodoxe și a șleahtei catolice ce dorea mână de lucru pentru domeniile lor se trece la transformarea în iobagi a oamenilor liberi și la desfințarea autonomiilor sarmato-gete. Aceste acțiuni ale nobililor polonezi determină ca oamenii liberi să devină anticatolici convinși și să-și apere libertățile cu arma – dezvoltându-se o formă de luptă numită haiducie. Să fugă spre marginea regatului polono-lituanian, spre est spre Nipru unde la Praguri vor edifica propria autoguvernare. Vecinii tătarii îi vor numi „pribegi (cosac).
Lupta pribegilor pentru hrană și măiestria lor militară i-au dus în conflict cu turcii ce stăpâneau nordul Mării Negre, pentru aceștia pribeagul care jefuia numit „cosac” de tătari devine „lotru” ;
5. în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Treptat vor fi integrați în armata rusă. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
CONSECINȚE:
-unitatea culturală a Europei centrale: goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse [6];
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format un spațiu cultural pornind din preistorie ca produs firesc al bogăției resurselor și a unui mod de viață lesnicios. În acest spațiu cultural comunități războinice au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de: Petru și Asan, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Adnotări:
[1] Sarmato-geții au avut o viață politică destul de frământată, nu întotdeauna s-au înțeles perfect, mândria și orgoliile personale erau piedici insurmotabile în obținerea consensului necesar unor acțiuni unitare. În virtutea autonomiilor locale, țările din conglomeratul sarmato-get erau de multe ori în tabere diferite sau neutre (fapt vizibil în războaiele duse de Decebal).
Războinici viteji fără teamă de moarte, excesiv de mândri ceea ce-i împiedica să ajungă la consens pentru a acționa unitar ceea ce le-a generat mari probleme organizatorice.
Centrele de conducere politică (Sarmisegetusele – Înaltele Porți ale sarmaților și geților) au fost intinerante în funcție de autoritatea diverșilor conducători, în funcție de centrul hegemonic.
Un centru politic și religios al sarmato-geților important și de dimensiuni mai mari decât cel din timpul lui Decebal din Munții Orăștiei se afla în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, centru ce a jucat politic important în mileniul I d.Hr. După cum se vede maramureșenii au bine justificată tradiția lor nobiliară pentru că sunt descendenți ai împăraților sarmato-geți.
Moștenirea imperială cu mesajul de luptători pentru libertate a fost transmisă voivozilor Moldovei, Valahiei, haiducilor cu o dorința de luptă pentru libertate a „pribegilor (cosac –cazacilor)!
[2] Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
[3] Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
[4] În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
[5] Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Karolingische-reiterei-st-gallen-stiftsbibliothek_1-330x400.jpg
[6] Ovidiu descrie cu lux de amănunte situația demografică la țărmul Mării Negre, unde este un amestec dominat de geți, sciți și sarmați.
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;