Ioan Sperling: De ce sunt protejați ne-„vaccinații”? Cuvântul Cititorului

De Ioan Sperling  /  

Foto: Vlad Pârău

Foto: Vlad Pârău

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Azi am avut întâlnire cu diabetologul. Diabetul este boala care s-ar părea că face cel mai bine „pereche” cu covidul, (la fel cu toate bolile cronice și vârsta), așa ca diabeticii sunt (cel puțin în Germania) îngroziți că s-ar putea infecta cu virusul ăsta, la modă și ca atare sunt, mai toți deja, „vaccinați”! De trei ori!

Ba azi am trăit să văd că asistenta, de la intrare, nu era deloc mirată când o bătrânică (gândiți-vă că-i spune „bătrânică” unul trecut de 60 de ani)  cerea a 4-a doză! A fost doar o neînțelegere (era vorba „doar”de a treia), dar, după reacția și răspunsul asistentei, părea ceva normal, să se ceară (de bună voie) a 4-a doză!

Mai sunt și diabetici „anormali”, așa ca mine, care nu sunt „vaccinați”, dar, în ciuda tuturor, încă vii! Puțini, dar sunt!

Ei bine, unul dintre aceștia, adică ich, când merge la diabetolog, nu are voie să intre în sala de așteptare, ci așteaptă în fața ușii (în casa scărilor, sau afară, dacă nu există așa ceva) precum un câine la ușa prăvăliei, până este primit în cabinet!

Stând acolo în frig și privind la cei 20 de colegi de suferință din sala de așteptare încălzită, prin ușa de sticlă, cu tensiunea ajunsă la 180, în mintea mea s-a auzit un „clic”! Mi-am dat seama că mă enervez degeaba! În loc să „explodez”, sau să fac vreun accident vascular, și fără „vaccin”, trebuie mai degrabă să-i mulțumesc medicului și la toți, până sus la Merkel, pentru grija pe pare mi-o poartă! Și, desigur, și restul „nevaccinatilor”!

În timp ce „vaccinații” au voie să se îmbolnăvescă unul pe altul, la consultații, magazine, restaurant, cinematograf, stadion, pe noi, cei „nevaccinați”, statul ne ferește … de ei! Ne ține în case, prin lagăre, departe de un eventual purtător/producător de viruși! Ne testează des, astfel încât să putem fi tratați imediat când am contractat boala și nu când ea este avansată, cum se întâmplă la „vaccinați”!

Pare o ironie ce spun eu, dar, dacă ne gândim mai bine, doar așa are cât de cât sens tot ce fac conducătorii noștri îngrijorați!

Au făcut o selecție la început și au ales pe cei (greu de ales un cuvânt care să nu supere pe nimeni!) greu de influențat (sau dacă nu deranjează: cu adevărat credincioși, mai inteligenți, mai logici, mai pragmatici…)! Au strâns șurubul (și o vor mai face) până îi extrag pe toti „intrușii” dintre noi! În același timp, la restul le promite „marea cu sarea” (fără să se țină mult timp de promisiuni) și ii injectează cu nenumărate doze de (din nou, greu de ales cuvântul) substanțe care, mai devreme sau mai târziu, or să-i ucidă!

De ce?

Pentru o  rasă nouă, superioară!
Sună cunoscut?
Nazism pur, exact!

Și, ca un evreu cu stea galbenă pe piept, m-am simțit în fața ușii, afară în frig, privind la rasa superioară actuală,  mulțumită că li s-a redat un drept avut…cu prețul vieții!

Autor: Ioan Sperling / Vrăbiuțe Blog / cititor ActiveNews

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Andri 06.12.2021 19:13
    Curaj! Cu Dumnezeu inainte! Turma mica a Domnului are de trecut prin multe inca.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”