Între Dictatură și Tedeum! – Ieri, Răul a demonstrat că îi este FRICĂ

De Zoe Dantes  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă ne uităm în Dex avem următoarele explicații:

Dictatură înseamnă:"regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție."

Tedeum înseamnă: "slujbă de mulțumire și de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viața socială a credincioșilor". Adică, "Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm!"

Ca să știm despre ce vorbim. Astfel, după mizeria de ieri, să înțelegem că nu ÎPS-ului Teodosie i-a tăiat un mizerabil microfonul! Nu!

Armatei Române și celor ce sunt pe mare, departe, nu li s-a îngăduit să ridice mulțumirile lor pentru toate binefacerile pe care le-au primit. Însuși poporului român i s-a tăiat microfonul ca să nu se audă mulțumirile acestuia pentru apărarea sa împotriva vrajmașilor.

Cine îi sunt vrajmașii? Cei care erau în tribuna așa-zis oficială! Așezați ca niște hiene, pe care tămăia și cântarea de slavă îi ardea. Rău!

Cei care de ani de zile vă vor "binele"! Acest "bine" înseamnă să stați în întuneric, în frig, înfometați, terifiați, să vă înțepați de căte ori vor niște psihopați, șefii hienelor! Să vă închinați lor, pentru că în orice dictatură, de orice fel, nebunul care se crede Dumnezeu, vrea laude.

Și nu, nebunul acela nu e la vedere. Niciunul dintre momâile alea de stăteau ieri acolo, în tribuna oficială, nu e ăla. Pentru că ăia de acolo sunt mult prea mici, lași și imbecili ca să poarte palăria unui rău atât de mare.

El stă ascuns precum răul. E cel care ține sforile tuturor paiațelor în mâna sa. Ei sunt doar niște neica nimeni, bronzați, plimbați și îmbuibați, doar ca să aibă poporul niște fețe. La vedere! Și să înjure!

Răul în esența sa nu este decât forma de materializare a distrugerii totale. A reușit să distrugă o societate, să spele creierele celor ce au crezut că "gândesc liber". Doar că nu gândeau ei. Ei doar manifestau ce gândeau alții pentru ei.

Ieri, mai mult ca oricând a lăsat să se înțeleagă că și lui, Răului, îi cam este teamă! Că doar frica e sentimentul său favorit. La alții! Dar întotdeauna vine o vreme să primești înapoi tot ce ai dat.

Ne-au demonstrat că dictatura este în plinătatea ei, că pentru ei nu mai există nimic în afară de putere. Puterea totală după care suspină îndelung! Nu au înțeles că puterea e doar o iluzie. Și că Dumnezeu te pierde cu ce îți place ție cel mai mult! Adică, patima stăpâniei!

Între dictatură și Tedeum, stau cei 20.000 de mii de credincioși de la Nicula, bătuți de ploaie o noapte întreagă.

 

Miile de credincioși de la Putna și din toate mănăstirile și bisericile acestei țări. Ca niște mucenici și mărturisitori de credință. Mult prea greu încercați!

Însă cei din urmă știu!

Că sunt o oaste tăcută! Care are un singur conducător. Și acest conducător este o femeie! Care-i acoperă în vremurile cele mai urâte, grele și blestemate!

Se numește Maica Domnului!

Apărătoarea noastră a tuturor!

Niciodată a lor!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Cotco-emy 16.08.2022 10:02
    Bine ziceți,multumim! Asa de bine si adevarat ca mi-a mers direct la inima.
    Dumnezeu sa va aibe in grija si Maicuta Domnului sa va ocrotească.Doamne ajuta-ne pe toți de raul care vine peste noi!
  • ioansperling 16.08.2022 11:14
    Poate vom intelege sa nu mai alegem de la seful de scara pana la presedinte altceva decat credinciosi practicanti!
  • RomeoB 16.08.2022 12:33
    Întrebat dacă l-a deranjat incidentul Arhiepiscopul Tomisului a declarat că că este pentru prima oară când i se oprește microfonul în timpul unei slujbe religioase și că nu vrea să interpreteze acest gest, că nu s-a supărat, dar cei care au făcut asta vor răspunde în fața lui Dumnezeu. „Nu m-am supărat. De ce se mă supăr? Nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pentru cei ce au făcut asta pentru că înaintea lui Dzeu vor răspunde. , a spus ÎPS Teodosie, citat de Ziua de Constanța.
  • INJECTIA FINALA 16.08.2022 19:23
    IOHANE, DUMNEZEU NU DOARME

    Chiar daca esti pazit cu arme
    Iti va cadea moaca in mare
    Vei plange cu lacrimi amare

    Tu, prezident robit la toti
    Stapan peste roboti netoti
    Grobianus iti e modelul
    Marlanul mandru, derbedeul

    Sa tai cantarile divine ?
    Dracu'ti va scoate doua vine
    Si te va spanzura solemn
    In vazul lumii, de un lemn

    Un putregai, ce praf s'o face
    Sa cazi in vesnice baltoace
    Sa intelegi ca Dumnezeu
    Poate sa osandeasca greu !
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?