În plină revoluție Satanistă pentru „Dreptul de a Ucide Pruncii”, Papa Francisc binecuvântează Avortul

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Statele Unite sunt răvășite de un val de proteste violente, după ce Curtea Supremă de Justiție a decis că avortul NU este un drept constituțional.

Grupările de extremă stânga care organizează protestele sunt susținute de liderii Democrați, începând cu președintele Joe Biden și cu șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, care au îndemnat fățiș la nesupunere față de sentința instanței supreme a SUA.

„Dreptul” de a ucide pruncii a devenit o piatră unghiulară a politicii demonice care se face astăzi la Washington.

Nu este de mirare că organizația Templul Satanic se află în primele rânduri ale protestelor, susținând, alături de grupări evreiești de extremă stânga, monstruozitatea că „avortul este un drept religios”.

Pe acest fond incendiar, satanist de-a dreptul, cine s-a trezit să toarne gaz peste foc?

Ați ghicit: revoluționarul nostru de serviciu, troțkistul cu tiară, Papa Francisc.

El a binecuvântat-o pe Nancy Pelosi și a permis să fie împărtășită în Basilica Sfântul Petru din Roma.

Or, ierarhul diecezei de care aparține Pelosi, la ea acasă, în Statele Unite, arhiepiscopul de San Francisco, Salvatore Cordilione, i-a interzis liderei Democrate dreptul de a se împărtăși din cauza atitudinii sale constant pro-avort, incompatibilă cu doctrina Bisericii Catolice.

Într-un mesaj adresat lui Pelosi, ierarhul a înștiințat-o:

„Nu trebuie să vă prezentați la Sfânta Împărtășanie, iar dacă o faceți nu trebuie să fiți primită la Sfânta Împărtășanie, atâta vreme cât nu repudiați public activitatea dvs. în favoarea legitimării avortului, cât nu vă spovediți și nu primiți iertare pentru acest grav păcat în taina Pocăinței.”

Gestul lui Cordilione a stârnit valuri uriașe: era primul gest de opoziție fățișă al unui ierarh catolic la adresa unui politician pro-avort proeminent. Unul care dictează linia politică în țara sa, cum e Pelosi.

Era și un gest mult-așteptat în Biserica Catolică: un gest de rezistență la curentul stângist, cvasi-ateist, impus sistematic și tenace de Papa Francisc de la începutul pontificatului său și înrolat perfect în curentul Build Back Better al Marii Resetări.

Foarte mulți episcopi americani și-au declarat solidaritatea cu Cordilione.

Acest val de solidaritate i-a pus în mare dificultate pe liderii Partidului Democrat, care obișnuiesc să se prezinte în fața electoratului ca buni creștini, buni catolici.

Tăcerea Papei Francisc, refuzul Vaticanului de a comenta interdicția dictată de ierarhul de San Francisco pentru oaia sa rătăcită din fruntea Statului american a făcut și mai delicată poziția administrației de la Washington.

Și iată că Papa a reacționat în sfârșit: miercuri, el a primit-o pe Nancy Pelosi la Vatican, după care aceasta s-a împărtășit în timpul Mesei Papale de la San Pietro.

În ciuda faptului că, sâmbătă, Papa adusese un elogiu familiei și nașterii de prunci, evitând să pomenească expres decizia Curții Supreme din SUA, acum el a binecuvântat-o pe una dintre cele mai înrăite promotoare ale uciderii pruncilor, împărtășind-o cu Sfintele Taine.

Și, nu! Papa nu a binecuvântat o păcătoasă pocăită, infierând în schimb păcatul, așa cum este normal să procedeze orice duhovnic.

Nancy Pelosi nu s-a pocăit pentru atitudinea sa pro-avort. Nici după ce Cordilione i-a interzis accesul la Sfintele Taine. Nici măcar după decizia Curții Supreme.

Iată cum a comentat ea sentința:

„În dimineața aceasta, o Curte Supremă radicală a golit de conținut drepturile americanilor, punând în pericol sănătatea și siguranța lor... Astăzi, Curtea Supremă controlată de Republicani și-a atins scopul întunecat (!) , extremist, răpind dreptul femeii de a lua singură deciziile de sănătate reproductivă... Ipocrizia face ravagii iar răul este infinit. Pentru femei este o veritabilă insultă. Este o palmă peste față dată femeilor, în privința folosirii propriei judecăți și a luării propriilor decizii legate de libertatea lor reproductivă.”

După cinci zile, Pelosi a fost împărtășită de Papa în basilica Sfântul Petru, chiar în ziua hramului Catedralei romane. Și a sfidat și subminat decizia unuia dintre ierarhii săi.

Prin gestul său de ziua Apostolilor Romei, Papa a mai aruncat o lopată de cărbuni în cazanele Revoluției Sataniste.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger