În acest moment mai avem dreptul la sporul de pandemie? Marius Mioc: Federația Solidaritatea Sanitară explică: Sporul de pandemie între 55% și 85% din leafa de bază continuă să se aplice, sub numele de spor de risc epidemiologic

De Marius Mioc  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe pagina de facebook a Federației „Solidaritatea Sanitară” (sindicat al lucrătorilor din sistemul sanitar), a apărut în 29 iulie (linc), un răspuns la o întrebare care îi frămîntă pe lucrătorii din sistemul medical din România: „În acest moment mai avem dreptul la sporul de pandemie?”.

Întrebarea este firească deoarece după ce guvernul Ciucă a refuzat să mai prelungească starea de alertă nu e tocmai limpede dacă sporurile salariale care s-au acordat lucrătorilor din sănătate pe motiv de stare de urgență și apoi stare de alertă mai sînt legale.

Redau mesajul Federației „Solidaritatea Sanitară”, convins că este de folos și unora din cititorii acestui blog:

În această perioadă profesioniștii din sănătate mai au dreptul la sporul de pandemie?
Da! Sporul de pandemie nu se acordă doar pe perioada stării de alertă, ci și pe perioada stării de risc epidemiologic.
În această perioadă suntem în starea de risc epidemiologic, prevăzută de legea nr. 136/2020.
În aceste condiții, toți angajații care îndeplinesc condițiile legale (indicate mai jos) au dreptul la un spor cuprins între 55% și 85% din salariul de bază în plată.
Cuantumul concret al sporului de pandemie (între limita minimă și limita maximă) se stabilește de angajator în acord cu sindicatele afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector.
În actualele condiții sunt aplicabile prevederile Anexei nr. 2 la Regulamentul de sporuri (aprobat prin HG nr. 153/2018), lit. A, pct. 9 teza a doua:
„Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-C0V-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu C0VID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază;”.
Mai exact, sporul de pandemie, obținut în urma protestelor sindicale organizate în perioada stării de alertă, se acordă și în această perioadă.
Pentru o referință mai exactă: în actualele condiții sunt aplicabile prevederile Anexei nr. 2 la Regulamentul de sporuri (aprobat prin HG nr. 153/2018), lit. A, pct. 9 teza a doua:
„Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-C0V-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu C0VID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază;”.
NOTĂ: Consiliul Experților în Legislația Muncii din Sănătate (CELMS) funcționează în cadrul CCDSS, organism înființat de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România.

Amintesc o zicală care aparține scriitorului american Upton Sinclair (linc): „Este greu să convingi un om să înțeleagă un lucru dacă leafa sa depinde de faptul că nu înțelege acel lucru”.

Sub motiv că pandemia c0vid reprezintă o situație excepțională, la inițiativa președintelui Iohannis s-au acordat încă din 2020 sporuri pentru personalul medical. Am scris despre asta: Klaus Iohannis încearcă să obțină consensul lumii medicale cu privire la grozăvia coronavirusului cerînd bonus salarial pentru medicii care se ocupă de această problemă (linc). În iunie 2020 am explicat: O necesitate pentru stoparea molimei c0vid: Eliminarea tuturor stimulentelor financiare pentru această boală (linc). Cei de la guvernare n-au băgat în seamă părerile mele iar cei din opoziția din acea perioadă (PSD) nu doar că n-au cerut eliminarea stimulentelor financiare pentru c0vid ci au venit cu idei pentru noi stimulente: O nouă ticăloșie menită să întrețină isteria pandemică: Supliment salarial covid în învățămînt. Ne pîndește inflația (linc). Ideile PSD-iste despre care scriam nu s-au aplicat pentru că PNL-ul aflat atunci la guvernare (care ar fi trebuit să scoată efectiv banii, că PSD era atunci doar cu vorbele) n-a fost de acord.

În programul de acțiune pentru rezolvarea problemei c0vid, care a cîștigat premiul special la concursul „Era Covid și Marea Resetare” al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și saitului Activenews (linc), scriam:

Primul lucru este conștientizarea faptului că problema c0vid nu este o problemă medicală, ci una politică, psihologică și sociologică. (…)

Cînd întreaga societate suferă datorită bolii, nu este corect ca unii să cîștige financiar din asta. Cîștigurile financiare îi determină pe unii să susțină mai departe isteria covid, în disprețul adevărului.
În sectorul medical, mai ales, s-au acordat sporuri salariale substanțiale sub pretextul pandemiei c0vid. A fost o mituire a corpului medical pentru a accepta isteria. Toate aceste sporuri trebuie anulate. Vedem cum, cu miliarde în plus la bugetul sănătății, au murit pacienți arși de vii în spitale. Mortalitatea generală a crescut.  (…) Cu alte cuvinte, sistemul medical românesc a făcut o treabă proastă. Cel care face treabă proastă trebuie să primească mai puțini bani, nu mai mulți. Numai așa lucrurile se vor îndrepta. (…)

Anularea sporurilor care au fost acordate în sistemul medical poate genera proteste ale lucrătorilor de acolo. Aceștia s-au obișnuit cu lefurile mărite și e posibil ca sindicatele de acolo să organizeze o grevă. Cum putem să preîntîmpinăm asemenea probleme?
Schimbarea legislației astfel încît să se acorde drept de liberă practică de îndată după absolvirea medicinei ar asigura posibilitatea angajării rapide de medici pe posturile celor care ar intra eventual în grevă. Lipsirea Colegiului Medicilor, care s-a situat pe poziții antiștiințifice în actuala pandemie, de dreptul de a sancționa medici, e altă măsură care ar ajuta la depășirea unui asemenea moment. Și în problema asistenților sanitari trebuie să fie înlesnită angajarea de persoane noi, astfel încît să se poată desface contractul de muncă al celor care arată că sînt preocupați doar de bani și nu vor să renunțe la sporurile nemeritate din pandemie. Chiar fără sporurile pandemice, lefurile din sistemul medical rămîn atractive pentru destulă lume.
Se va spune că angajarea unor persoane cu mai puțină experiență va scădea calitatea actului medical, dar calitatea actului medical în spitalele de stat din România a ajuns atît de mică, încît greu ar putea fi ceva mai rău. Nu după diplome trebuie judecați medicii ci după rezultate. Cînd la unele secții ATI mortalitatea este și peste 90%, desfacerea contractului de muncă a celor care lucrează acolo și angajarea de personal nou, chiar cu mai puțină experiență, nu poate face decît bine.
O verificare atentă a sponsorizărilor primite în domeniul medical este deasemeni necesară. Aceste sponsorizări sînt legale, dar conform art. 814 din legea 95/2006 ele trebuie declarate la Agenția Națională a Medicamentului. Mulți au neglijat să facă această declarație, lucru care se vede din discrepanța dintre sponsorizările declarate de sponsori și sponsorizările declarate de beneficiari. Tragerea la răspundere a celor care au încălcat legea va oferi prilejul slăbirii grupurilor de interese care sprijină isteria covid, fiindcă, chiar dacă nu există o regulă clară, din punct de vedere sociologic cei care au primit sponsorizări de la firme farmaceutice sînt mai predispuși să susțină minciuna pandemiei.

Marius Mioc
– alte articole despre problema c0r0navirusului la pagina c0vid-19.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • aspenter2002 04.08.2022 16:05
    Din păcate,deși nu mai suntem în evul mediu trebuie fac o afirmație destul de tare: domeniul medical alopat este posedat de cel rău și viclean. Narațiunea dementă cu covid(produs tot de ei),închisoare la domiciliu de voie,măști,vaccinuri demente despre care vom afla peste 75 de ani ce fac de fapt, îi arată pe 99% din medici ca pe niște slujitori ai necuratului ce au un rol covârșitor în instaurarea dictaturii biblice a fiarei,ce vine peste noi.
  • INJECTIA FINALA 04.08.2022 16:40
    SPITALUL, BIG PHARMA, IOHAHA, ARAFAT SI ACOLITII

    Pentru personalul ATI
    Curgeau banii in orice zi
    Si noaptea, nu prea se vedeau
    Dar ziua, banii straluceau

    Toate spitalele primeau
    Arginti si fratii se sufocau
    Legati de maini si de picioare
    Bolnavii se zvarcoleau tare

    Cu medicatie expres gresita
    Cu masti de oxigen pacalita
    Victima se zbatea in flacari
    Aveau "ingrijitorii" remuscari?

    Nu le pasa, in saci lugubri
    Erau zvarliti bătrâni si muguri
    Plangeau ai lor indoliati
    Pe cei asasinati, executati

    De Marea Pharma condamnati
    Fără recurs, la moarte dati,
    Ei se cred regi sau imparati
    Ei, dracii hidosi si spurcati

    Formati s'ajute omenirea
    Doctorii si'au tradat menirea
    Din lasitate si'interes murdar
    Au devenit blesteme si gropar

    Pentru Românii aiuriti
    De Propaganda si mintiti
    De Farma, de guvern, de acoliti
    De toti coruptii, de smintiti

    De Iohaha, Arafat, Gheorghita
    Ce si'au umplut o pungulita
    Sa le ajunga mii de vieti
    Dar fi'vor ucisi de mistreti

    Sau vor cadea din avioane
    Sau vor sfârși, sparte baloane
    In vesnicul iezer de foc
    Unde Spitalele au loc !
  • sergent X 04.08.2022 17:08
    Gata!
    Resetarea salariului.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%