Absenteismul monumental la alegerile departamentale („județene”) și regionale din Franța (în jur de 66 % și în turul doi) amintește de absenteismul de la ultimele alegeri din România – europene, locale și parlamentare. LREM (La République en Marche), partid inventat de Emmanuel Macron pentru alegerile parlamentare din 2017, e la fel de puțin înrădăcinat în teritoriu ca USR în România. Poate chiar mai puțin, pentru că USR a câștigat totuși câteva primării importante. După disoluția partidului România Mare al lui Vadim Tudor, țara noastră nu mai avea un echivalent pentru RN (Rassemblement National) al lui Marine Le Pen. Odată cu apariția AUR, la un nivel totuși mai scăzut decât echivalentul său francez, suntem și noi în rândul lumii, avem o așa-zisă extremă dreaptă.

Foarte mulți francezi (mai ales franțuzoaice) s-au exprimat în sensul totalului dezinteres pentru alegerile departamentale și regionale. Se arată, în schimb, în continuare interesați de alegerile prezidențiale de anul viitor. Paradoxul e că alegerile locale sunt mult mai puțin traficate, mai curate, în vreme ce alegerile prezidențiale pot fi complet deturnate, orientate (sondaje, abuz de imagine, presă mincinoasă...) sau chiar posibil fraudate, cum s-a văzut în SUA în 2020. Centralismul poate fi mult mai ușor folosit de puterile coloniale, imperiale. Eșecul regionalizării în România (datorat și mediocrității politicianului Liviu Dragnea) ne pune azi într-o situație de stat mult mai puțin funcțional. Alegerile lui Nicolas Sarkozy, François Hollande și Emmanuel Macron seamănă ca două picături de apă cu alegerile lui Traian Băsescu sau Klaus Iohannis la noi, și atât unele, cât și celelalte seamănă cu alegerea lui Joe Biden în SUA. Toate par organizate de același prestidigitator (sau Stat Profund, Stat Paralel etc.).

În Franța, atât partidul lui Macron, cât și cel al lui Le Pen – cei doi prezumtivi participanți la turul doi al alegerilor prezidențiale din aprilie 2022 – au eșuat lamentabil. În schimb, fostele partide istorice – LR, Les Républicains, conservator, gaullist, și PS, Parti Socialiste, plus ecologiștii (tot stânga) – și-au păstrat regiunile câștigate în 2015 (înainte de apariția „globalistului” Macron) și chiar s-au întărit. Atât Macron, cât și Le Pen riscă să nu mai intre în turul doi în 2022 sau chiar să nu se mai prezinte deloc. Xavier Bertrand (fost LR), care a câștigat din nou regiunea Hauts-de-France (în nordul țării), și-a anunțat deja candidatura la prezidențiale. Surpriza mare ar putea veni din partea generalului Pierre de Villiers, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei, care ar putea candida și intra în turul doi. Generalul de Villiers este deja creditat în sondaje cu peste 20 % intenții de vot. O eventuală președinție Pierre de Villiers ar reprezenta o întoarcere a Franței la fundamentele sale.

Rezultatele alegerilor departamentale și regionale din Franța, cu tot absenteismul catastrofal, anunță totuși tensiuni, dar și o renaștere națională și o posibilă revigorare a democrației. Ceea ce nu se vede deloc în România. Marile mișcări „revoluționare” (revoluție culturală…) prin care trec SUA și Marea Britanie ar putea să-i lase Franței un spațiu suficient de manevră în sensul recâștigării suveranității. UE și mai ales moneda euro, greutatea imensă a Germaniei în UE continuă însă să frâneze o adevărată reînnoire a economiei Franței. Cât despre România, ea pare să fie cel mai disciplinat și cuminte elev al NATO, UE și al directivelor globaliste din pachetul The Great Reset. S-a văzut recent și cu surprinzătorul acord tehnico-militar cu Ucraina, semnat, evident, la cererea partenerului american.

Echipa națională de fotbal a Franței, compusă din VIP-uri à l’américaine de peste 1 miliard de euro, a fost eliminată la București de o mult mai modestă echipă a Elveției. Modestă, dar mult mai unită, mai vitală, care apăra efectiv culorile naționale. O lecție în marasmul politic și societal actual. Au pățit-o și o vor mai păți și alții.