de Dan Ciachir / EVZ

Era de două-trei luni episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și auzisem de la pictorii Horia Bernea și Sorin Dumitrescu – care erau de față – că tânărul și noul ierarh știe pe de rost principalele slujbe ale Bisericii noastre. M-am convins atunci de acest adevăr.

Câțiva ani mai târziu, corespondenta la București a unei mari agenții de presă, care mă consulta periodic în probleme legate de Biserică și care și-a preschimbat precauția în raport cu Ortodoxia, de-a lungul vremii, în admirație până acolo încât și-a botezat ortodox a doua fetiță, a fost foarte încântată, după cum mi-a spus, că protia slujbei urma să o aibă episcopul-vicar Teodosie.

Atunci l-am văzut mai de aproape atât în biserica din Cornetu, nu departe de Rahova copilăriei mele, cât și la masa care a avut loc ulterior.

Nu a trecut mai mult de un an și episcopul-vicar Teodosie a fost ales de Sinod Arhiepiscop al Tomisului în locul unui ierarh foarte bolnav, pus în retragere de Sfântul Sobor. În asemenea împrejurări, precum se știe, ierarhul își  părăsește reședința chiriarhală, trăindu-și ultimii ani ai vieții într-o mânăstire.

Am rămas uimit să aflu că noul Arhiepiscop al Tomisului și-a lăsat înaintașul să locuiască în reședința oficială vreme de trei ani de zile, până când a trecut la cele veșnice. Mi s-a părut un gest de mare noblețe, care nu știu să aibă un precedent în contemporaneitatea noastră eclezială.

Dobrogea merită o Mitropolie

Vreme de un deceniu, jurisdicția Arhiepiscopului Teodosie s-a întins pe întreaga Dobroge, adică peste județele Constanța și Tulcea. Și astăzi mi se pare un lucru greu de înțeles faptul că după căderea regimului comunist Dobrogea nu a devenit o Mitropolie, perspectivă pentru care a pledat cu toate argumentele de rigoare și unul dintre marii noștri profesori de drept canonic, Părintele Nicolae V. Dură, distins cu Legiunea de Onoare.

El a publicat, în anul 2006, un dublu studiu: „Scythia Minor” (Dobrogea) și Biserica ei apostolică; Scaunul arhiepiscopal și mitropolitan al Tomisului (sec. IV-XIV).

Ar fi meritat o asemenea treaptă pământul românesc prin care au pătruns atât creștinismul, cât și monahismul, pământ care a dat atâția martiri ai lui Hristos în epoca Antichității.

Ca admirator atât al Dobrogei, cât și al Constanței, considerată de mine cel mai frumos oraș din România după București, am avut prilejul să port trei convorbiri televizate, destul de ample, așezate sub genericul Creștinismul și marea.

Am dat să fie transcrise, dată fiind calitatea lor remarcabilă, și am căutat apoi să-l conving pe Înaltul Teodosie să alcătuim cu ele o plachetă. M-a temporizat cu modestie și, din păcate, acele convorbiri devenite text nu au fost tipărite nici până acum, la un deceniu de la difuzarea lor. Puțini ierarhi au o asemenea detașare elegantă față de manifestările lor intelectuale.

Ctitor

Înaltpreasfințitul Teodosie a găsit la înscăunarea sa o Dobroge săracă în mânăstiri. În ultimul deceniu al Ocârmuirii roșii, Dobrogea nu avea decât două mânăstiri: Cocoș și Celic-Dere, la care se adăuga fosta mânăstire Saon, redusă la starea de metoc.

Stavropighia de la Techirghiol era mai mult, precum se știe, un cămin arhieresc și preoțesc și un centru de tratament decât o mânăstire, chiar dacă acolo slujea marele duhovnic Arsenie Papacioc.

În decurs de un deceniu, Înaltpreasfințitul Teodosie a întemeiat multe vetre monahale, atât de călugări, cât și de maici, pe fascinantul pământ dintre Dunăre și Mare, iar în ultimii zece ani eparhul a continuat în județul Constanța lucrarea sa ctitoricească, ce cuprinde și nenumărate biserici de mir atât în orașele, cât și în satele de pe pământul eparhiei sale.

Suntem cu toții rodul și etalonul faptelor noastre, iar în acest sens Înaltpreasfințitul Teodosie a făcut foarte mult, pe un teritoriu consacrat atât de civilizațiile greacă și romană, cât și de marea noastră civilizație creștină.

Nebun întru Hristos

De un an de zile, de când țara și Biserica noastră se confruntă cu o molimă universală, Arhiepiscopul Tomisului s-a dovedit un om independent și ne-a amintit, totodată, că nebunii întru Hristos au constituit o realitate.

E greu să te închipui propovăduindu-L pe Hristos cu botniță‚ precum țăranii lui Zaharia Stancu într-un episod mincinos și revoltător privind culesul de struguri din romanul Desculț. Nu vreau să contrazic medicina, însă curajul mărturisitor ni se impune.

Nu uit nici expresia ierarhului, remarcabilă și din punct de vedere stilistic, că slujitorii Bisericii nu pot deveni „impresarii” Statului în materie de propagandă vaccinatorie. Cu atât mai mult cu cât Statul nu prea respectă actualmente o Biserică națională cu milioane de credincioși.

Chiriarhul Tomisului nu a căutat să-și facă reclamă, însă, cum spunea Iorga, vremea îi așază în prim-plan pe anumiți oameni. Vremea l-a scos în cale și pe Înaltpreasfințitul Teodosie. L-a scos în cale nu ca „impresar” al Statului laic, ci ca impresar al Mântuitorului Hristos. Cum să nu aprecieze credincioșii lucrul acesta?!…

În Ortodoxie, vedetismul ar contrazice sobornicitatea, așa încât să nu-l uităm pe Înaltpreasfințitul Pimen, care a mărturisit cu propria-i viață demnitatea de înalt ierarh pravoslavnic.

Au mai existat și alți chiriarhi ai Bisericii noastre care au fost afectați de pomenita molimă și au trecut cu bine prin spitale, reîntorcându-se să slujească Sfânta Liturghie, așa încât ceea ce a făcut Înaltpreasfințitul Teodosie este propriu Sfintei noastre Biserici, Ortodoxiei în general.

Nu puținele molime care ne-au străbătut trecutul istoric au fost administrate îndeosebi de clerici, cu riscurile inerente.

Au trecut, așadar, 20 de ani de când Înaltpreasfințitul Teodosie a devenit Arhiepiscopul Tomisului, al celui mai ilustru spațiu creștin românesc. Sunt convins că ierarhul și-a trăit momentul aniversar, acum o săptămână, cu același curaj atipic, paradoxal pentru unii, și nici atunci nu a făcut-o cu botniță.

EVZ