

„Sensul, tâlcul acestei operații, succesiunea de abuzuri care constă, în această zi, în perchezițiile (47 în total) la organizații „cu caracter fascist” și apoi reținerea în trafic a candidatului nr. 1:
Când vezi toate acestea, te întrebi care sunt acuzațiile?
”Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasistsau xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, promovarea în public a cultelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei, concepte sau doctrine fasciste, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații.”
Răspunsul ni-l dă Marian Enache într-un interviu la juridice.ro:
”Chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești de condamndare anterioară , Instanța constituțională poate constata neîndeplinirea de către candidat a condițiilor constituționale de ilegibilitate”
”Promovarea în discursul public a unor idei și ideologii de sorginte totalitară trebuie privită cu atenție și cu rezervă nu doar de instituțiile statului, ci și de societatea românească în ansamblul său.”
Acestea sunt sinonime cu contestarea democrației!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
procuratura, pesedeu, peneleul (pledoiu), udemereu, îl acuza pe Georgescu de fascism???
Bai, ați luat-o pe ulei rău de tot !!!!!
Doar un stat de extrema stinga isi numeste adversarii ca "fascisti", "nazisti"
Din 1945 si in ziua de azi romanii li s-au predat in scoli doar istoria mincinoasa scrisa de bolsevici si aprobata si azi de bolsevicii cei noi, progresistii, globalisti
Din 1945 si pina azi, Romania nu a fost niciodata un stat democratic.
Frontierele sint deschise nu pt ca e democratie, ci peentru ca cetatenii sa nu puna presiune pe guvernanti, si sa aleaga calea strainatatii, in loc sa isi ceara libertatea si drepturile in strada