INSTANTANEU DE CAMPANIE

De Luminița Arhire  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


MOTTO: „Jurnalista GÂNDUL Cristina Corpaci a fost bruscată și trântită la pământ în secția de votare din Mogoșoaia, în timp ce candidatul la prezidențiale Călin Georgescu își exercita dreptul la vot la alegerile parlamentare. «Eram în sală lângă cabina de vot și cineva a strigat să mă dau la o parte. Am încercat să merg mai în spate, însă, spațiul fiind foarte mic, am intrat în cadru. Moment în care s-a strigat: Jos, Jos! Nu am apucat să mai fac nicio mișcare, pentru că, din spate, o mână puternică m-a tras de rucsac și m-a trântit la pământ. Nu am reușit să mă ridic. Călin Georgescu s-a întors și mi-a întins mâna să mă ridic, apoi m-am retras în zona ușii. Menționez că întreaga scenă s-a petrecut sub ochii unui agent de poliție, care nu a reacționat sub nicio formă. După acest incident, mi-a fost rupt rucsacul și am vânătăi la mâna stângă. Sunt dezgustată de reacția nervoasă a colegului fotograf, pe care am aflat că îl cheamă Mugur Vărzariu.»...” (GÂNDUL. ro - cu VIDEO, 2 decembrie 2024)
.....................................................
Scena mi-a amintit de o altă întâmplare, din anul 2019... căldură mare, monșer, căldură mare... La Constanța, pe faleza Comandamentului Flotei, președintele Ficus, cu marea în spate, aflat la pupitru, citește cu intonație ceva de pe o foaie... doar e Ziua Marinei și consilierii i-au spus că dă bine la popor să zică și el câteva cuvinte - căci Marea Neagră înseamnă, măcar o dată pe an, și altceva decât vacanța lui de la Neptun.

Deodată, chiar lângă președintele Ficus, un militar american cade din picioare... colegii încearcă să-l sprijine, dar omul și-a pierdut cunoștința și e inert... Aparatul de filmat, nemilos, nu înregistrează nici cea mai mică reacție din partea lui Ficus, președintele continuând să citească, netulburat. Vin degrabă, ca prim ajutor, unii cu targa, căci militarul nu dă semne că ar putea să-și revină... Dar președintele nu se oprește măcar o secundă, ci continuă să citească, fără să arunce o privire. În curând, nimeni nu se mai uită la oratorul de ocazie, ci toți sunt cu ochii pe bărbatul leșinat și pe echipa de intervenție de urgență. Televiziunile redau tot incidentul. Cu toate acestea, stupefiant, președintele își continuă discursul, fără să arunce o privire la agitația din jur și la posibila dramă care se petrecea la un pas de el. Terminând de citit, împăturește foaia și întoarce spatele secvenței în desfășurare, cea cu omul căzut, cu forfota salvatorilor și cu targa pregătită să-l transporte către ambulanță.

Incidentul incredibil s-a petrecut în vara lui 2019 și, cu toate astea, în noiembrie 2019, crosa asta uriașă de golf, incapabilă de orice fel de sentiment pozitiv (iubire, compasiune, duioșie, etc.), a fost votată de 66% dintre cetățenii care s-au prezentat la vot. A fost susținut și atunci, ca și în 2014, de toți intelectualii patriei -la data aceea însă împotriva „tutei” de Veorica Dăncilă, deoarece Puie Monta fusese demult înlăturat.

Dacă ne uităm atent, sunt exact aceiași intelectuali rasați care astăzi ne sfătuiesc cu cine să votăm duminică, 8 decembrie 2024, la prezidențiale, dacă nu vrem să fim catalogați ca proști, analfabeți și știrbi!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • radu office 06.12.2024 13:29
    omul asta are constiinta si sentimentele unei balegi de vaca...poate jignesc balega care hraneste pamantul dar alta comparatie nu am in minte...
  • CETĂȚEANUL EMIL 06.12.2024 14:24
    Domnule Președinte Iohannis,
    Vă acuz că ați adus România într-o derivă istorică, împingând societatea într-un colaps etic ale cărui consecințe vor dăinui în istorie. Prin decizii opace, complicități ascunse și lipsă de asumare, ați șters granițele dintre adevăr și minciună, dreptate și arbitrar, speranță și deziluzie.
    Vă acuz că ați scindat conștiința publică, sacrificând căutarea adevărului în favoarea intereselor politice meschine. Linșajul lui Călin Georgescu, care a rupt populația în două tabere ireconciliabile, nu face altceva decât să sporească lipsa de încredere în justiție și instituții, fragilizarea coeziunii sociale și relativizarea valorilor.
    Istoria ne amenință cu o pedeapsă aspră: riscăm să asistăm la o „Afacere Dreyfus” autohtonă, un episod rușinos, marcat de neglijență, trufie și tăcere vinovată, care va umple manualele generațiilor viitoare cu mizeria acestei epoci.
    Vă acuz, domnule Președinte, că prin inacțiune sau tăceri convenabile, ați permis ca societatea să devină toxică, subminând prezentul și încrederea în viitor. Faptele dumneavoastră vor rămâne nu ca un act moral, ci ca o pată grea pe conștiința națiunii.
    Eu, simplu cetățean, vă acuz și chem întreaga suflare românească să judece cu luciditate.
    Istoria nu va uita, iar generațiile viitoare nu vor ierta!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:41

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?